7 Tocmai în vremurile-n care, Acela cari era mai mare În Babilon, împresura Cetatea și-n război era Și cu cetățile pe care Ierusalimu-n jur le are, Lovind cu oastea de Haldei, Lachisul și-apoi Azechei. Aceste două mai erau Cetățile ce se vădeau C-au mai rămas necucerite Dintre cetățile-ntărite Cari libere se mai aflară, Atunci, în a lui Iuda țară.
7 în timp ce armata împăratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului și împotriva celorlalte cetăți ale lui Iuda care încă mai rezistau – împotriva Lachișului și împotriva Azekăi, căci acestea mai erau singurele cetăți fortificate rămase în Iuda.
7 în timp ce armata regelui Babilonului se lupta împotriva Ierusalimului și împotriva celorlalte orașe din teritoriul numit Iuda care încă mai rezistau: împotriva Lachișului și împotriva Azecăi, pentru că acestea erau singurele orașe fortificate rămase în teritoriul numit Iuda.
7 în timp ce armata regelui Babilónului lupta împotriva Ierusalímului și împotriva tuturor cetăților lui Iúda care rămăseseră – împotriva lui Láchiș și Azéca, pentru că ele au rămas, printre cetățile lui Iúda, drept cetăți fortificate.
7 pe când oastea împăratului Babilonului lupta împotriva Ierusalimului și împotriva tuturor celorlalte cetăți ale lui Iuda, împotriva Lachisului și Azechei, căci acestea erau cetățile care mai rămăseseră din toate cetățile întărite ale lui Iuda.
7 Și oastea împăratului Babilonului se lupta împotriva Ierusalimului și împotriva tuturor cetăților lui Iuda care rămăseseră, împotriva Lachisului și împotriva Azechei, căci aceste cetăți întărite rămăseseră neluate din cetățile lui Iuda.
Adon-Țedec cari, împărat, Era-n Ierusalim aflat, Către Hoham – cel ce ședea Peste Hebron și-mpărățea – Către Piream cari s-a aflat Peste Iarmut înscăunat, Către Iafia cari ședea Peste Lachis și-mpărățea, Către Debir cari, împărat, Fosta-n Eglon înscăunat, Câte-o solie a trimis, Prin care-n acest fel a zis:
„Știre, în Iuda, răspândește Și în Ierusalim vestește: „Sunați din trâmbițe în țară!” De-asemeni, dați de știre iară, Și spuneți: „Haidem să plecăm, Căci trebuie să ne-adunăm Toți, în cetățile-ntărite Ce sunt anume pregătite!”
Caii cei iuți, ți-i adă, iar – În urmă – să-i înhami la car, Tu, cea care te dovedești Că în Lachis hălăduiești. Află că tu te-ai arătat O pricină pentru păcat. Ești prima pricină pe care Fiica Sionului o are. În tine-au fost, în acest fel, Păcatele lui Israel.
Iată cuvântul Domnului, Spre Ieremia, robul Lui, Atunci când Nebucadențar, Peste al lui Iuda hotar, Cu mare oaste a trecut – Pentru că sprijin a avut Din partea împăraților, Precum și a popoarelor Care atunci se dovedeau Că-n stăpânirea lui erau – Vrând, cu Ierusalimu-apoi, Ca să pornească un război, Lovind cetățile pe care Acesta-n jurul său le are:
Cetățile cele pe care Țara lui Iuda-n ea le are Și oamenii pe care-i știm Că azi sunt în Ierusalim Au să se ducă la acei Pe care îi cred dumnezei – La cei pe care îi cinsteau Și pentru cari tămâie-ardeau – Însă aceia n-au să poată, Din strâmtorare să îi scoată.
„De ce stăm jos? Hai să plecăm Și în cetăți să ne-așezăm. Acolo să ne-adăpostim Ca în ăst fel să nu murim, Căci Dumnezeu ne osândește Și-acum la moarte ne sortește. Iată că apa otrăvită Ne este nouă rânduită, Pentru că am păcătuit Față de Domnul, negreșit.
Cetățile tale-ntărite, De el, vor fi încercuite, Până când zidurile-n cari Ți-ai pus nădejdea că sunt tari, Se prăbușesc, în a lui cale, Pe tot întinsul țării tale.
Peste-Amoriți, înscăunați, Erau – atunci – cinci împărați: Ierusalimul unu-avea, Iar la Iarmut altul ședea; Era un altul la Hebron, Mai era unul la Eglon, Iar cel din urmă împărat Era-n Lachis înscăunat. Toți împărații s-au unit Și un război, ei au pornit, Cu Gabaonul. Imediat
În contra lui, s-a uneltit Chiar la Ierusalim. Astfel, A trebuit să fugă el, Pân’ la Lachis. Dar n-a scăpat. Uneltitorii l-au aflat Și-acolo și l-au omorât.
Acela care, așezat, Era-n Asiria-mpărat, La Ezechia și-a trimis Îndată soli. De la Lachis, Rabșache-a fost ales să fie, Drept căpitan, peste solie. O oaste mare îl urmase Când către Iuda se-ndreptase. Când la Ierusalim sosiră, Asirienii poposiră Lângă canalu-acela mare Ce vine de la iazul care, Mai sus, pe deal, este aflat, Chiar lângă drumul îndreptat Spre marginea ogorului Cari este-al ‘nălbitorului.