Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Ieremia 32:17 - Biblia în versuri 2014

17 „Ah Doamne, precum e știut, Cer și pământ Tu ai făcut, Prin brațul Tău întins și tare Și prin puterea Ta cea mare. Din parte-Ți, sunt încredințat, Cum că nimic nu-i de mirat!

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

17 „Ah, Stăpâne Doamne, iată, Tu ai făcut cerurile și pământul prin puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins. Nimic nu este prea greu pentru Tine!

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

17 „Ah, Doamne, Tu ești Stăpân (absolut) și ai făcut atât cerul cât și pământul cu marea Ta forță și cu brațul Tău întins. Nimic nu este prea dificil pentru Tine!

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

17 „Ah, Doamne Dumnezeule! Iată, tu ai făcut cerurile și pământul cu puterea ta cea mare și cu brațul tău cel întins: nimic nu este prea greu pentru tine!

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

17 ‘Ah, Doamne Dumnezeule, iată, Tu ai făcut cerurile și pământul cu puterea Ta cea mare și cu brațul Tău întins: nimic nu este de mirat din partea Ta!

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

17 Vai, Doamne Dumnezeule! Iată, tu ai făcut cerurile și pământul cu puterea ta cea mare și cu brațul tău întins; pentru tine nimic nu este prea greu:

Gade chapit la Kopi




Ieremia 32:17
49 Referans Kwoze  

Nici un Cuvânt al Domnului, Nu e lipsit de forța Lui!”


„Pentru orice făptură, Eu – În veci de veci – sunt Dumnezeu. Din partea Mea, e ceva, oare, Ce ar putea fi de mirare?


Te-ntreb: Îmi e, ceva, prea greu? Nu sunt Eu oare, Dumnezeu? Din nou, la anul, am să viu, Iar Sara va avea un fiu.”


„Știu că poți totul. Negreșit, Nimic în cale nu-Ți va sta, Să-ncerce gându-a-Ți înfrunta.”


Discipolilor Săi, le-a spus: „La oameni, ce-i cu neputință, La Dumnezeu e cu putință.”


Pentru că Domnul a zidit Toate câte s-au pomenit Și toate câte le-ai văzut, În șase zile. A făcut, Atunci, acest întreg pământ, Marea și toate câte sânt Aflate-n ea. Ceruri a-ntins Peste-al pământului cuprins Și-n urmă, El S-a odihnit, A șaptea zi când a venit. De-aceea, ziua de odihnă, În care Domnu-a stat în tihnă, De El, e binecuvântată Și e sfințită, totodată.


Eu am făcut acest pământ Și oamenii cari pe el, sânt. Eu – singur – prin puterea Mea, Am mai făcut, de-asemenea, Și dobitoacele pe care Fața pământului le are. Eu dau pământul cui Îmi place, Pentru că pot orice a face.


Privind în jurul Său, a spus: „La oameni, ce-i cu neputință, La Dumnezeu, e cu putință.”


El I-a făcut o rugăminte, Rostind apoi, aste cuvinte: „O, Doamne! Tu, Acela care Te-așezi pe heruvimi, călare, Ești singurul stăpânitor Asupra împăraților. Tu ai făcut acest pământ Și toate câte-n lume sânt.


Eu am făcut acest pământ Și oameni cari, pe el, sânt. Făcut-am ‘naltul cerului, Precum și toată oastea lui.


Zicând: „Al nostru Dumnezeu E vrednic de-a primi, mereu, Slavă, putere, cinste mare. Tu Doamne, ești Acela care, Pe toate – de la început – Prin a Ta voie, le-ai făcut. Totul, după a Ta dorință, Ajuns-a de-a luat ființă!”


Acest pământ – cum e știut – Tu, în vechime, l-ai făcut, Iar cerurile – negreșit – Mâinile Tale le-au urzit.


A Lui putere a putut, Pământul, să îl fi făcut. Cu-a Lui înțelepciune, iată, Lumea a fost întemeiată, Iar prin priceperile Lui, Întins-a-naltul cerului.


E făcătorul cerului Precum și a oștirii lui. Domnu-a făcut acest pământ Și toate câte, pe el, sânt. La toate, viață, El le-a dat, Iar cerul I s-a închinat.


Așa vorbește Domnul – care A întocmit pământ și mare, A făcut ceruri câte sânt, Și le-a întins peste pământ – Acela care a făcut Ființele ce s-au văzut, Acela care-a dat suflare De viață, pentru fiecare:


Tot ceea ce este ascuns, Ce e adânc, de nepătruns, Și tot ceea ce este greu, Doar El descoperă, mereu. El poate, astfel, a pătrunde Ceea ce-n beznă se ascunde. Are-o-nțelegere deplină, Căci locuiește în lumină.


Dar nu la fel se dovedește Acela care se vădește Că este partea cea pe care Iacov, în lume doar, o are. Tot ceea ce există, El A întocmit, iar Israel E moștenirea Lui, în lume. Domnul oștiri-i al Său Nume.


Eu zis-am: „Doamne, mă gândesc Precum că nu știu să vorbesc, Căci un copil numai, sunt eu.”


„Eu am răspuns: „Ah! Domnul meu, Prorocii lor le spun, mereu: „Nici foamete nu veți avea, Nu veți simți nici sabia, Pentru că Dumnezeu va face, În acest loc, să fie pace.”


Aflați acum, că Dumnezeu, Cel care, lumea, a făcut – Cu tot ce-n ea a fost văzut – Este chiar Domnul cerului, Precum și al pământului, Care, nicicând, n-a locuit, În templele ce le-au zidit Mâini omenești. Lui nu-i slujesc


În acel fel, Domnul vorbește, El care și înfăptuiește Aceste lucruri nevăzute, Care, de El doar, sunt știute, Din veșnicie.” Așadar,


„Ce faceți?! Ce va apucat?! Stați și uitați-vă, la noi, Căci suntem oameni, ca și voi! Acuma dar – cum v-am mai spus – O veste bună, v-am adus, Ca să lăsați voi, la o parte, Aceste lucruri, ce-s deșarte, Și să vă-ntoarceți, negreșit, La Dumnezeu, cari a zidit Pământ și mare, cer și stele, Precum și tot ce este-n ele.


Iată Cuvântul Cel venit Din partea Domnului, rostit Pentru întregul Israel: „Așa a cuvântat Acel Care e Domnul și-a întins Al cerurilor necuprins, Cel cari pămânu-a-ntemeiat Și duh, în om, a așezat:


Cel care-ți este Făcător, Precum și Răscumpărător, Cel care a găsit cu cale – Din pântecele mamei tale – Să te-ntocmească, a vorbit: „Iată, Eu – Domnul – am zidit Aceste lucruri. Am întins Al cerurilor necuprins. Pământul l-am desfășurat. De-aceea-ntreb: S-a mai aflat, Asemeni Mie, cineva Să fi făcut așa ceva?


Pe când acolo mă aflam Și-n felu-acesta proroceam, Pieri Pelatia, cel care, Părinte, pe Benaia-l are. Când lucru-acesta l-am văzut, Jos, la pământ, eu am căzut, Strigând la Domnul Dumnezeu: „Ah! Doamne, Dumnezeul meu! Vei nimici, în acest fel, Ce-a mai rămas, din Israel?”


Ei au pornit, în acel ceas, Ca să ucidă, și-am rămas Singur, acolo. M-am temut Și, la pământ, eu am căzut, Strigând la Domnul Dumnezeu: „Ah! Doamne, Dumnezeul meu! Vei nimici, în acest fel, Ce-a mai rămas, din Israel, Vărsând – în marea Ta mânie – Peste Ierusalim, urgie?”


„Eu am vorbit:” Ah, Domnul meu, Prea bine-acum înțeleg eu, Că-ntr-adevăr, ai înșelat Acel popor și totodat’, Ierusalimul, când ai spus: „Veți avea pace!” Dar s-a pus Asupră-i, sabia și iată Că viața-i e amenințată.


Discipolilor Săi, le-a spus: „La oameni, ce-i cu neputință, La Dumnezeu e cu putință.”


„Lucrul acesta, vă spun eu, Mic este pentru Dumnezeu. De-aceea, prin puterea Lui, Oștirile Moabului, În mâna voastră vor fi date.


Pe Cel cari brațul Și-a întins Și cu-a Sa mână l-a cuprins, Căci îndurarea Domnului Ține în veacul veacului!


Nu-i scurtă mâna Domnului, Spre-a mântui. Urechea Lui Nu poate să fi asurzit Și să nu ne fi auzit.


„Să-ntrebi”– zise Pașhur apoi – „Pe Domnul nostru, pentru noi, Căci Nebucadențar – cel care, În Babilon e cel mai mare – Cu oaste mare, a pornit Și-n contra noastră a venit. Poate că Dumnezeu va face, Iar, o minune, s-avem pace, Căci îl va-ndepărta apoi, Cu toată oastea, de la noi.”


„Cheamă-Mă doar și-ți voi răspunde, Căci nu am a Mă mai ascunde, Ci îți voi spune lucruri cari Ascunse se vădesc și mari. Am să îți fac de cunoscut Lucruri pe cari nu le-ai știut.


Cu un glas plâns, el l-a strigat Pe Daniel și-a cuvântat: „Hei, Daniele! Trăiești, oare, Tu, cari slujești fără-ncetare La Dumnezeul cerului? Putut-a, oare, brațul Lui, Să-nchidă gura leilor Scăpându-l pe-al Său slujitor?”


Iată ce-a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Dacă acest lucru, cumva, Îl va mira pe cineva Din cei ce sunt o rămășiță Din al poporului vost’ viță, Credeți că lucru-acesta, oare, Și pentru Mine-i de mirare?”


Domnu-a răspuns și-a întrebat: „Doar nu cumva, s-o fi scurtat Mâna lui Dumnezeu? Ce crezi? Iată, acuma, ai să vezi De se-mplinește ce ți-am spus.”


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite