Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Ieremia 31:19 - Biblia în versuri 2014

19 Iată, venit-am înapoi Și-n urmă, m-am căit apoi, Iar după ce-am recunoscut Greșelile ce le-am făcut, Mă bat pe pulpe, ne-ncetat, Căci mă simt tare rușinat. Asupră-mi, port ocara grea, Încă din tinerețea mea.”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

19 Căci, după ce am rătăcit, mi-a părut rău; ajungând să cunosc, mă lovesc peste coapsă. Am fost făcut de rușine și umilit, căci port disprețul tinereții mele».

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

19 După ce am rătăcit, am regretat. Am ajuns să cunosc această realitate; și acum mă bat peste șold. Am ajuns să îmi fie rușine și sunt umilit – pentru că port stigmatul (comportamentului greșit al) tinereții mele.»

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

19 După ce mă voi întoarce, mă voi căi; după ce voi recunoaște, îmi voi lovi coapsa; mă voi rușina de rușine, ba chiar mă voi umili, pentru că port ocara tinereții mele».

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

19 După ce m-am întors, m-am căit și, după ce mi-am recunoscut greșelile, mă bat pe pulpă; sunt rușinat și roșu de rușine, căci port ocara tinereții mele.’

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

19 Și cu adevărat, după ce m‐am întors, m‐am căit; și după ce m‐am cunoscut, mi‐am lovit coapsa. M‐am rușinat și am roșit; căci am purtat ocara tinereții mele.

Gade chapit la Kopi




Ieremia 31:19
30 Referans Kwoze  

Atunci, vă veți aduce-aminte De răul cel de mai ‘nainte, Pe care voi l-ați făptuit Și scârba vă va fi lovit Din pricina păcatelor Precum și-a urâciunilor Cari ale voastre se vădesc.


Acum, nouă ni se cuvine Să ne culcăm doar în rușine, Să ne-nvelim doar cu ocară, Căci am păcătuit, în țară, Față de Cel care, mereu, Ne este Domn și Dumnezeu. Părinții au păcătuit Și-n urma lor, noi – negreșit – Din anii cei de tinerețe Și până azi, la bătrânețe, Pentru că nu am căutat, Al Său glas, să-l fi ascultat.”


Te vaietă, în gura mare, Și strigă-apoi, cât poți de tare, Tu, fiu al omului, căci ea – Adică tocmai sabia – E pregătită să pornească, Pe-al Meu popor să îl lovească. Ea-i împotriva celor cari Sunt voievozi, fiind mai mari În Israel, pentru că ei Sunt dați drept pradă sabiei. Dat sabiei, alături lor, E și sărmanul Meu popor. De-aceea tu, când prorocești, Pe coapse ai să te lovești!


În ăst timp, vameșul ședea, Deoparte, și nu îndrăznea Nici să-și ridice ochi-n sus, Ci s-a bătut în piept și-a spus: „O, Doamne, Tu care ești Sfânt, Ai milă! Păcătos, eu sunt!”


La El, vă veți întoarce voi, Ca să Îl ascultați mereu, Pe-al vostru Domn și Dumnezeu – Din inimi, cu tot sufletul, Precum și cu tot cugetul – Cu pruncii voștri, potrivit Cu ceea ce v-am poruncit – Astăzi, în locu-acesta – eu,


Atunci, asupra casei care David în stăpânire-o are, Și peste cei ce se vădesc Că în Ierusalim trăiesc, Duh de-ndurare Eu voi pune, Precum și duh de rugăciune. Își vor întoarce înapoi Ochii și vor privi apoi, Spre Cel pe care L-au străpuns, Spre Mine, pe cari M-au împuns. În urmă, Îl vor plânge dar, Cum cineva-și plânge amar, Pe fiul care l-a avut, Care-i era întâi născut.


Mă iartă dar, când mai greșesc! Nu-Ți aminti, de-asemenea, Greșeli din tinerețea mea, Nici făr’delegi ce-am săvârșit. Adu-Ți aminte, negreșit, De mine-n îndurarea-Ți mare Și-n nesfârșita-Ți îndurare!


Zicând: „O Doamne, sunt uimit De cele ce le-am auzit Și-acuma iată, mi-e rușine Să-mi ridic fața către Tine, Pentru că răul săvârșit, De-al meu popor, s-a înmulțit Și pân’ la cer au răzbătut Greșelile ce le-am făcut.


Iar pe potrivnici, să-i învețe Și să-i îndrepte cu blândețe, Având nădejde, tot mereu, Că numai bunul Dumnezeu Le poate da, după voință – Și lor – starea de pocăință, Spre a putea cunoaște-apoi, Tot adevărul – ca și noi –


Și ce-ați făcut? Vă amintiți? Ce roade ați adus? Ei bine, Roade de cari vă e rușine, Pentru că știe fiecare Că toate lucrurile care, La început, le-ați săvârșit, Au plată, moartea, la sfârșit.


Însă, când cel ce-a fost plecat – Și-averea, toată, ți-a tocat, Prin țările îndepărtate, Doar cu femei destrăbălate – S-a-ntors, îndată, ai tăiat, Vițelul, ce-a fost îngrășat!”


O inimă nouă, apoi, Și un duh nou așez în voi. Scot inima din piatră care În trup o poartă fiecare Și-o inimă de carne – iată – În locul ei vă va fi dată.


În tinerețe, au curvit, Când în Egipt au locuit. Acolo, țâțele lor – iată – Strânse au fost, întâia dată, Iar sânii lor, cei de fecioară, Atinși au fost întâia oară.


Aceia cari au să trăiască, De Mine au să-și amintească În mijlocul neamurilor, Pe unde rămășița lor Are să fie izgonită Și va ajunge-a fi robită. Am să zdrobesc, în acea țară, Inima lor cea preacurvară – Cari necredință a vădit – Și ochii lor care-au curvit Cu idolii ce i-au avut. Scârbă li se va fi făcut, Din pricina păcatelor, Precum și-a urâciunilor Pe care ei le-au săvârșit.


Căci ai lui Israel copii, Precum și ai lui Iuda fii, Din tinerețe au făcut Doar lucruri ce nu Mi-au plăcut. Iată, copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are, M-au mâniat – prin ce-am văzut Că ale lor mâini au făcut.


„Din tinerețe, ți-am vorbit, Când vremuri bune ai trăit. Credeai că au să țină mult Și îți ziceai: „Nu pot s-ascult!” Din tinerețe te-ai purtat Așa, și nu M-ai ascultat.


Să nu te temi! Tare te ține, Căci nu rămâi tu, de rușine! Să nu roșești, nici o clipită, Că de rușine-acoperită, Nu vei ajunge! Vei uita Ce-a fost în tinerețea ta Și nu-ți vei mai aduce-aminte Că ai fost văduvă-nainte.


Cu sila. Va fi vlăguit, Iar oasele-i îmbătrânite Vor fi-n țărână-apoi, lungite.


De ce oare, mă chinuiești Doar cu dureri grele și amare? Vrei să mă pedepsești Tu oare, Acum – ajuns la bătrânețe – Pentru greșeli din tinerețe?


Atuncea când smerit eram, Fără de țintă rătăceam, Însă acuma mă silesc, Al Tău Cuvânt să Îl păzesc.


Iar Eu, atunci, de bucurie, Din palme bat, și-a Mea urgie, Așa am să o potolesc, Pentru că Eu, Domnul, vorbesc!”


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite