19 Căci iată, Domnul oștilor A spus în ăst fel, privitor La stâlpi, la marea de aramă, La temelii – de bună seamă – Și la uneltele pe care, Încă, cetatea le mai are
19 «Iahve, Dumnezeul Armatelor, vă vorbește astfel despre stâlpi, despre mare, despre temelii și despre celelalte unelte care au mai rămas în acest oraș
19 Căci așa vorbește Domnul oștirilor cu privire la stâlpi, la marea de aramă, la temelii și la toate celelalte unelte care au mai rămas în cetatea aceasta
Apoi, Haldei-au sfărâmat Stâlpii pe care i-au aflat În Casa Domnului, căci ei – Adică toți stâlpii acei – Erau turnați doar din aramă. Și temelii – de bună seamă – Atunci, mai fost-au sfărâmate, Căci din aramă erau toate. Marea de-aramă-apoi, și ea Spartă a fost, de-asemenea. Arama fost-a adunată, Fiind, în Babilon, mutată.
Un stâlp de-acela a avut Optzeci de coți. De-asupra lui, Acoperișul stâlpului Fusese pus. De bună seamă, Și el era tot din aramă. În înălțime, se vădea Că numai trei coți el avea. O-mpletitură s-a-ntocmit, Ca o rețea, și-a-mprejmuit Acoperișul. Ea avea Rodii de-aramă, prinse-n ea. Totul era – de bună seamă – Alcătuit doar din aramă. Al doilea stâlp era și el Făcut tot în același fel: Cu coperiș, cu o rețea – Cu rodii – ce-l împrejmuia.
Domnul, în mâna lui, a dat Pe al lui Iuda împărat Și-o parte-a vaselor pe care Casa lui Dumnezeu le are. Cel care-n Iuda a domnit Fusese Ioiachim numit. În urmă, Nebucadențar Se duse în țara Șinear, Cu vasele ce le-a luat Și-acolo el le-a așezat În casa celuia pe care, Drept dumnezeu al său, îl are.
A mai făcut – de bună seamă – Apoi, o mare de aramă Care rotundă se vădea Și zece coți lățime-avea. Cinci coți ‘nălțime a avut Și-apoi, în urmă, s-a văzut Că dacă se punea un șnur, Pe margine – jur împrejur – Acela în lungime-avea, Treizeci de coți. Apoi, sub ea –
Și zece temelii de-aramă A mai făcut, de bună seamă. O temelie se vădea Că patru coți lungime-avea, Alți patru fost-au în lățime Și numai trei în înălțime.
Iar Nebucadențar, apoi, A luat pradă de război, Uneltele cele pe care Casa lui Dumnezeu le are – Cu tot ceea ce se găsea În visteria ce-o avea – Averea împăratului Și-a căpeteniilor lui.
Asupritorul și-a întins Mâna și astfel a cuprins Tot ceea ce se dovedea Că mai de preț și scump avea. Ba încă, a mai văzut cum, La sfântul său Locaș, acum, Neamuri s-au strâns și-au cutezat, În el apoi să fi intrat, Deși Tu n-ai îngăduit Lucrul acest, ci-ai poruncit Ca să nu intre nimenea Și-n adunarea Ta să stea!