Ieremia 2:7 - Biblia în versuri 20147 „O țară, Eu v-am dat, bogată, Ca o livadă minunată. Acolo, Eu am vrut să stați Și rodul țării să-l mâncați. Voi ați venit, v-ați așezat Și-n urmă țara Mi-ați spurcat, Iar moștenirea – vă pot spune – Mi-ați prefăcut-o-n urâciune. Gade chapit laPlis vèsyonNoua Traducere Românească7 V-am dus într-o țară ca o livadă, ca să mâncați din rodul ei și din bunătățile ei, însă voi ați venit și Mi-ați pângărit țara, Mi-ați transformat moștenirea într-o urâciune. Gade chapit laBiblia în Versiune Actualizată 20187 V-am dus într-o țară cu multe fructe, ca să mâncați din recoltele ei și din bunătățile care se produc acolo. Dar voi ați venit și Mi-ați profanat acel teritoriu. Mi-ați transformat moștenirea într-o zonă oribilă. Gade chapit laVersiunea Biblia Romano-Catolică 20207 Eu v-am adus într-o țară ca o grădină ca să mâncați roadele și bunătățile ei; dar voi ați venit și ați profanat țara mea și ați făcut moștenirea mea abominábilă. Gade chapit laBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu7 V-am adus într-o țară ca o livadă de pomi, ca să-i mâncați roadele și bunătățile, dar voi ați venit, Mi-ați spurcat țara și Mi-ați prefăcut moștenirea într-o urâciune. Gade chapit laTraducere Literală Cornilescu 19317 Și v‐am adus într‐un pământ roditor, ca să mâncați rodul lui și bunătatea lui; și ați intrat și ați necurățit pământul meu și ați prefăcut moștenirea mea în urâciune. Gade chapit la |
„El zice: „Dacă, un bărbat Își lasă soața și-a plecat Și-n urmă va ajunge ea, A fi nevasta altuia, Va mai veni oare-napoi Primul ei soț, la ea, apoi? Atuncea, însăși țara toată Nu va ajunge necurată? Iată că și tu, negreșit, Cu mulți ibovnici ai curvit Și-acum găsești că este bine, Ca să te-ntorci din nou, la Mine?”
Peste cetățile-ntărite, Peste ogoarele-nsorite, Sau peste case și cetăți Cari pline-au fost de bunătăți, Ori peste puțuri și măslini, Pomi roditori, vii sau smochini, Ei au ajuns să stăpânească, Prin bunătatea Ta cerească. Pe săturate au mâncat Și-n acest fel s-au îngrășat, Căci numai într-o desfătare Trăit-au ei, fără-ncetare.
Eu am jurat și-aveam de gând Să-i duc în țara minunată Ce trebuia a le fi dată. Atuncea, ei și-au aruncat Ochii spre dealuri și-au cătat Orice copac verde, stufos, Ca să-și aducă – ne-ndoios – Acolo, jertfele pe care Le voiau daruri de mâncare, Jertfe prin cari M-au mâniat. De-asemenea și-au mai lăsat Miresme-n locurile-acele, Pe cari le-au ars și-apoi, prin ele, Gânditu-s-au că au putut Să facă un miros plăcut. Adus-au și câte-o măsură Din jertfele de băutură.