Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Ieremia 2:27 - Biblia în versuri 2014

27 Ei, lemnului, i-au spus mereu: „Iată că tu ești tatăl meu!”, Iar pietrei i s-au închinat Zicându-i: Viață, tu mi-ai dat!” Mi-au întors spatele când bine Le-a mers și au uitat de Mine, Dar au strigat, în strâmtorare: „Te scoală și ne dă scăpare!”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

27 Ei zic lemnului: «Tu ești tatăl nostru!» și pietrei: «Tu ne-ai dat naștere!». Căci s-au întors cu spatele la Mine, nu cu fața. Dar când sunt în nenorocire, ei zic: «Ridică-Te și salvează-ne!».

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

27 Ei zic lemnului: ‘Tu ești tatăl nostru!’; și vorbesc pietrei, spunându-i: ‘Tu ne-ai născut!’ Mi-au întors spatele și nu se uită la Mine! Dar când sunt în dificultăți, ei zic: ‘Vino (Doamne,) și scapă-ne!’

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

27 Ei, care zic lemnului «Tu ești tatăl meu» și pietrei, «Tu m-ai născut». Căci au întors către mine spatele, și nu fața. Dar în timpul nenorocirii lor vor zice: «Ridică-te și salvează-ne!».

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

27 Ei zic lemnului: ‘Tu ești tatăl meu!’ și pietrei: ‘Tu mi-ai dat viața!’ Căci ei Îmi întorc spatele și nu se uită la Mine. Dar, când sunt în nenorocire, zic: ‘Scoală-Te și scapă-ne!’

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

27 care zic lemnului: Tu ești tatăl meu. Și pietrei: Tu m‐ai născut. Căci și‐au întors spatele la mine și nu fața; dar în vremea necazului lor vor zice: Scoală‐te și mântuiește‐ne!

Gade chapit la Kopi




Ieremia 2:27
23 Referans Kwoze  

Doamne, ei toți Te-au căutat Când în strâmtoare s-au aflat. Atuncea când i-ai pedepsit, Cu rugi, la Tine, au venit.


Iată că strigătul nu vine Din inima lor, către Mine, Ci-n așternuturi doar, oftează Și se bocesc, mereu. Turbează, Căci numai grâu și must doresc Și-n contra Mea se răzvrătesc.


În locuința Mea, apoi, Mă voi întoarce înapoi, Până când ei mărturisesc Că vinovați se dovedesc Și până când – apoi – vor vrea Să caute iar, Fața Mea. Când în necaz ei au să fie, Grabnic la Mine au să vie.”


De-aceea, Cel care mereu, E Domn precum și Dumnezeu A zis: „Pentru că M-ai uitat Și pentru că M-ai aruncat La al tău spate, pe-al tău drum, Poartă-ți pedeapsa ta acum, A tuturor curviilor Și a nelegiuirilor Pe care tu, necontenit, Până acum le-ai săvârșit.”


M-a dus, în urmă, de îndată, În curtea înăuntru-aflată – Curte a casei Domnului. În fața ușii Templului – În locul ce se află chiar Între pridvor și-ntre altar – Eu am văzut mai mulți bărbați Că la un loc sunt adunați. Cei care-acolo se aflau, Cam douăzeci și cinci, erau. Acea mulțime, am văzut Cum că cu dosul a șezut Spre Templu și că a privit, Cu fața, înspre răsărit, Căci toți erau închinători, În fața soarelui, în zori.


Mi-au întors spatele, văd bine, Și nu s-au mai uitat la Mine. I-am învățat, i-am învățat – Într-una – dar n-au ascultat.


Chiar de-n Liban tu locuiești Și cuib în cedri-ți rostuiești, Vei geme de-o durere mare Cum ceasul nașterii doar are.”


Ca vânturile ce pornesc Din răsărit, îl risipesc Când vor veni dușmanii lui. În zilele necazului, Îi întorc spatele și-astfel, Nu Îmi va mai păsa de el!”


Toți oamenii de pe pământ Doar niște proști, în față-Ți, sânt. Idolii lor nu se pot pune Cu Tine, căci deșertăciune Și lemn este a lor ființă, Precum și-ntreaga lor știință!


Pe măgărița din pustie, Prinsă de-a ei patimă vie, Cine are să o oprească Și pofta să nu-și împlinească? Cei care vor, o și găsesc, Chiar dacă nu se ostenesc, Pentru că, iată, toți acei O vor găsi în luna ei.


Prin marea ei necurăție, Israelul Mi-a întinat Țara întreagă, ne-ncetat, Căci ea, cu lemnul, a curvit Și-apoi cu piatra, negreșit.


Vai! Ziua ‘ceea este mare. Cu altă zi, seamăn, mai are? Lovit e Iacov, în obraz, De vremea ‘ceea de necaz. Dar Iacov fi-va izbăvit, Din vremea ‘ceea, negreșit.


În mare grabă, Zedechia Trimise pe Iucal – cel care, Pe Șelemia, tată-l are – Precum și pe Țefania – Pe fiul lui Maaseia, Preotul – să-i ducă solia Pân’ la prorocul Ieremia Și să îi spună, mai apoi: „Să mijlocești tu, pentru noi, La Cel care este mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu.”


Tu Doamne, însă, ne-ncetat, Doar drept a fi, Te-ai arătat. A noastră față se cuvine Ca să se umple de rușine. Toți cei ce-n Iuda sunt aflați, Să se simțească rușinați. Cei din Ierusalim la fel, Precum și cei din Israel, Fie că sunt apropiați, Fie că sunt îndepărtați Pentru că Tu i-ai izgonit În lume, când au săvârșit Fărădelegi și-s arătați, Față de Tine, vinovați!


Cel care e popor al Meu, Un lemn, întreabă, tot mereu, Iar un toiag se dovedește Precum că-i cel ce-i prorocește, Pentru că duhul de curvire Îl duce-acum în rătăcire Și e necredincios, mereu, Celui ce-i este Dumnezeu.


Părinții noști’ L-au părăsit Pe Domnul și-au păcătuit, Făcând numai ce este rău Și n-au păzit cuvântul Său.


La Ieremia-au alergat Și-n acest fel au cuvântat: „Bine primită, vrem să fie Ruga ce ți-o aducem ție! Venim să te rugăm, apoi, Să mijlocești tu, pentru noi, La al tău Domn și Dumnezeu, Pentru că știi cât ni-e de greu. Mulți fost-am, dar în acest ceas, Puțini – vezi bine – am rămas.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite