Ieremia 17:6 - Biblia în versuri 20146 Omul acela, negreșit, Este ca un nenorocit Care se află în pustie Și nici nu vede, nici nu știe Când fericirea se arată, Căci a lui casă-i așezată În locuri arse, pustiite, Care nu pot fi locuite, Într-un pământ sterp și sărat. Gade chapit laPlis vèsyonNoua Traducere Românească6 El este ca un arbust în deșert, care nu vede venind fericirea. El locuiește în locurile arse ale deșertului, într-un pământ sărat, unde nu stă nimeni. Gade chapit laBiblia în Versiune Actualizată 20186 El trăiește ca un tufiș în deșert; și nu vede venind fericirea. Locuiește în locurile arse ale terenurilor aride, într-un pământ sărat unde nu stă nimeni. Gade chapit laVersiunea Biblia Romano-Catolică 20206 El este ca un ienupăr în Arabáh, nu vede când vine binele. Stă într-un loc uscat din pustiu, în pământ sărac și de nelocuit. Gade chapit laBiblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu6 Căci este ca un nenorocit în pustie și nu vede venind fericirea; locuiește în locurile arse ale pustiei, într-un pământ sărat și fără locuitori. Gade chapit laTraducere Literală Cornilescu 19316 Căci va fi ca un tamarisc în pustie și nu va vedea venirea binelui; ci va locui locurile uscate în pustie, un pământ sărat și nelocuit. Gade chapit la |
Pucioasa, sarea, focul care Se va întinde, ca o mare, Peste întreg acest ținut Încât nu va mai fi văzut Un fir de iarbă să mai crească, Sămânță care să rodească Întocmai cum s-a întâmplat În vremea-n care s-au surpat Sodoma și Gomora care Plătit-au pentru-a lor purtare, Adma apoi și Țeboim Cari nimicite-au fost, cum știm, De către-a Domnului mânie Și de a Lui mare urgie –
Pe viața Mea” – a zis Cel care E Domnul pe cari oastea-L are Și, totodată, este Cel Ce-i Dumnezeu, în Israel – „Moabu-n vremea ce-o să vie, Ca și Sodoma, o să fie, Iar neamul lui Amon – la fel – Ca și Gomora, fi-va el. Pe toți îi voi fi nimicit! Îl fac un loc acoperit Cu mărăcini, o groapă-n care Se va găsi, mereu, doar sare, Căci un pustiu are să fie, În urmă, pentru veșnicie. Cei care sunt o rămășiță Din a poporului Meu viță, Atunci, au să îi jefuiască Și-n urmă au să-i stăpânească.
Când călărețul cel pe care, Drept sprijin, împăratu-l are, Aste cuvinte-a auzit, Plin de dispreț, a glăsuit: „Peste putință! Nu cred eu! Chiar de va face Dumnezeu, Mâine, ferestre-n cer, cumva, Cum să se-ntâmple-așa ceva?” Prorocul zise-atunci: „Nu crezi? Ei bine, mâine ai să vezi Tu însuți lucrurile-acele, Însă nu vei mânca, din ele.”
De-aceea, parte va avea Șemaia, de pedeapsa Mea. Astfel, Nehelamitului – Și-asemenea seminței lui – Nu am ca să îngăduiesc Să vadă binele ceresc Pe care, pentru-al Meu popor, Am să îl fac în viitor. Nici el și nici urmașii lui, În mijlocul poporului, Nu au ca să mai locuiască. Ai săi nu au să dăinuiască, Pentru că el, necontenit, Doar răzvrătire-a prorocit Și împotriva Domnului A ațâțat poporul Lui.”