14 Cu toții fi-vor adunați – De-a valma și-apoi sfărâmați. Fii și părinți – se va vedea – Aceeași soartă vor avea. Nu le voi da nici o cruțare, Căci nu am milă și-ndurare. În nici un fel nu Mă opresc, Până când nu îi nimicesc.”
14 Îi voi izbi unul de altul, pe părinți și pe fii împreună, zice Domnul. Nu-i voi cruța, nu voi avea milă de ei și nu Mă voi îndura de ei, ci îi voi distruge’»“.
14 Iahve (mai) zice: ‘Îi voi lovi unul de altul: pe părinți și pe fii împreună. Nu îi voi scăpa, nu voi avea milă de ei și nu voi fi indulgent cu ei; ci îi voi distruge!’»”
14 Îi voi zdrobi unul de altul, pe părinți și pe fii împreună – oracolul Domnului –, nu-i voi cruța, nu voi avea milă și nu mă voi îndura în a-i nimici› »”.
14 Îi voi sfărâma pe unii de alții, pe părinți și pe fii laolaltă», zice Domnul. «Nu-i voi cruța, nu voi avea milă de ei, nu Mă voi îndura de ei, nimic nu Mă va împiedica să-i nimicesc.»’”
14 Și‐i voi izbi unii de alții, pe părinți și pe copii împreună, zice Domnul. Nu mă voi îndura, nici nu voi cruța, nici nu voi avea milă ca să nu‐i nimicesc.
Cel cari, astfel, va cugeta, Iertare nu va căpăta Nicicând, din partea Domnului. Atuncea, gelozia Lui Și cu mânia Sa-nfocată Se vor aprinde dintr-odată, În contra omului acel Și au să cadă, peste el, Toate blestemurile zise, Care în astă carte-s scrise. Domnul va șterge al său nume, În felu-acesta, de pe lume.
Pe Zedechia – cel aflat, În Iuda, pus ca împărat – Pe slugile-mpăratului Și pe întreg poporul lui – Care de ciumă au scăpat, De sabie și n-au picat Uciși de foame și nevoi, Am să îi las s-ajungă-apoi, Pe mâinile celui aflat În Babilon, drept împărat. Acolo, Nebucadențar O să îi prigonească iar. Cu sabia o să-i omoare Și nu vor mai avea scăpare.
De-aceea, Domnul a venit Și-n felu-acesta a vorbit: „Iată, luați cu toți aminte, Căci îi voi pune înainte Ăstui popor, cu bună știre – Curând – pietre de poticnire, De cari părinții se lovesc Iar ai lor fii se poticnesc Cu prieteni și vecini din țară Și-n felu-acesta au să piară.”
Când ramurile-i sunt uscate Rupte-s și focului sunt date. Femeile au să le-adune Și-apoi, pe foc, au a le pune. Acest popor a dovedit Că de pricepere-i lipsit. De-aceea, rău nu I-a părut, De el, Celui ce l-a făcut. De-aceea, nu i-a arătat Milă și nici nu l-a iertat.
Iată, Eu – Domnul – am vorbit! Lucrul acest va fi-mplinit, Căci Eu sunt Cel ce-l împlinesc! N-am milă, nu Mă potolesc Și nu Mă voi căi vreodată. Iată că fi-vei judecată După purtările avute Și după faptele făcute. Va fi după cuvântul Meu, Căci Eu sunt Domnul Dumnezeu!”
Voi, ceilalți, mergeți după el!” – A zis și celorlalți bărbați, Care erau acolo-aflați. „Când în cetate o să fiți, Fără de milă să loviți! Să fiți dar, fără îndurare!
De-aceea, voi lucra și Eu, Doar cu urgie. Ochiul Meu, Loc pentru milă, în el, n-are Și n-au să capete-ndurare. Degeaba vor striga, mereu, Pentru că n-am să-i ascult Eu.”
În ai Mei ochi, loc, mila n-are Și n-ai să capeți îndurare, Pentru că, iată, Eu voiesc, Acuma, să te pedepsesc, Căci faptele ce-au fost făcute, În fața Mea sunt cunoscute. Pedeapsa ai să o primești, Cu toate că tu te găsești În mijlocul păcatelor, Precum și-a urâciunilor Care de tine-au fost făcute Și-ar trebui să te ajute. Atunci veți ști că Domn sunt Eu Și Cel ce vă lovesc mereu!
În ai Mei ochi, loc, mila n-are Și n-ai să capeți îndurare, Pentru că iată, Eu voiesc – Acuma – să te pedepsesc, Căci faptele ce-au fost făcute, În fața Mea sunt cunoscute. Pedeapsa ai să o primești, Cu toate că tu te găsești În mijlocul păcatelor, Precum și-a urâciunilor – Care de tine-au fost făcute – Și-ar trebui să te ajute. Atunci, vei ști că Domn sunt Eu.”
„Dar iată, zile-s pregătite” – Domnul a zis – „când voi trimite Oameni care să-l pustiască Și-ale lui vase să golească. Când au să vine zilele, Îi vor plezni burdufele.
De huruitul carelor, De scârțâitul roților, De tropotul cailor care Se-apropie în goană mare. Părinții n-au să mai voiască, Spre-ai lor copii să mai privească, Căci au să fie vlăguite Al lor mâini și ostenite, Încât nu vor mai căuta La ai lor prunci a se uita,
Domnul a zis: „În a ta cale, Nu căuta case de jale. Nu intra-n casele acele, Ca să nu plângi, apoi, în ele, Cu cei care se tânguiesc – Acolo strânși – și se bocesc, Căci am luat de la popor, Pacea ce le-o dădusem lor Și bunătatea Mea cea mare Și-asemenea a Mea-ndurare.
Oștenii de la Moabiți, Cu Amoniții înfrățiți, Peste cei care se vădeau Precum că din Seir veneau, Cu furie au năvălit Și-n acest fel i-au nimicit. Apoi, toți Moabiți-acei Și Amoniții, între ei, Porniră să se războiască Și astfel să se nimicească.
Saul la Ghibea se găsea, Și-n jur, mai multe străji, avea. Străjile sale au văzut Tot ceea ce s-a petrecut: Văzut-au oamenii speriați, Cum alergau înspăimântați, Fără a ști unde aleargă, Sau încotro vor ca să meargă.
Ierusalime, oare cine, Milă, mai are-acum, de tine? Cine să te mai plângă, oare? Sau cine mai este, sub soare, Să vină în a ta cetate Spre-a te-ntreba de sănătate?
Copiii și bătrânii sânt Culcați, în uliți, la pământ. Fecioarele, tinerii mei, Prin ascuțișul sabiei Au fost trecuți și au pierit, Căci i-ai ucis, când a venit Ziua mâniei Tale. Iată, I-ai junghiat pe toți, de-ndată, Căci milă nu ai arătat.
Față de cei ce locuiesc În țară, milă, nu nutresc. Pe oameni, pradă, i-au lăsat La alți-n mână, sau i-au dat Pe mâna împăratului, Să facă după voia lui. Ei, țara, doar o pustiesc Însă n-am să o izbăvesc Din mâna lor. M-am apucat
„M-ai părăsit și M-ai uitat” – Domnul a zis. „‘Napoi ai dat. De-aceea, mâna Îmi va sta, Întinsă, împotriva ta, Căci vreau ca să te nimicesc! Sătul de milă, Mă vădesc.
Vor bea și-au să se amețească. Nebuni au să se dovedească, Atuncea când ei vor vedea, În al lor mijloc, sabia Ce-am s-o trimit să îi lovească Și astfel să îi pedepsească!”
Acum, sfârșitul ți-a venit, Pentru că împotriva ta, Întinsă, mâna Mea va sta. Eu judec faptele pe care Le-ai săvârșit, fără-ncetare. Te pedepsesc, căci am văzut Ce urâciuni mari ai făcut.