Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Ieremia 10:15 - Biblia în versuri 2014

15 Un dumnezeu, mare sau mic, Este un lucru de nimic. El este numai o lucrare Ce se vădește-nșelătoare Și are să se prăpădească, Pedeapsa când o să lovească.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

15 Ei sunt o deșertăciune, o lucrare de batjocură. La vremea pedepsei lor, vor pieri.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

15 Ele nu au nicio valoare, pentru că sunt o lucrare ridicolă! Când va veni vremea să fie pedepsiți (cei care îi venerează), vor muri.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

15 Ei sunt deșertăciune, lucrare caraghioasă; când vor fi vizitați, vor pieri.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

15 sunt un lucru de nimic, o lucrare înșelătoare, și vor pieri când va veni pedeapsa.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

15 Sunt deșertăciune, lucru de amăgire: la vremea cercetării lor vor fi pierduți.

Gade chapit la Kopi




Ieremia 10:15
22 Referans Kwoze  

Este, cumva, vreun idol care Să deie ploaie e în stare? Sau cerul, singur, oare poate Ploaie să dea, precum socoate? Nu ești Tu Doamne, Cel ce ai Ploaia? Oare, nu Tu o dai? În Tine, noi nădăjduim, Căci după cum prea bine știm, Tu ești cel care a putut, Pe toate, să le fi făcut!”


Un singur lucru, pot să zic: Iată că nu sunteți nimic. La fel, lucrarea voastră-apoi; Iar toți acei care, pe voi Vă vor alege, negreșit, O scârbă se vor fi vădit.


Sunt un nimic idoli-acei: Numai lucrări de râs sunt ei. Pedeapsa vine peste fire, Iar ei pier, cu desăvârșire!


Iată ce-a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „În ziua ‘ceea, Eu voiesc, Din toată țara să-i stârpesc Pe idoli, căci de peste fire, Voi șterge a lor amintire. Prorocii mincinoși din țară, Am să îi scot atunci afară. De-asemeni, duhul necurat, Din țară, fi-va alungat.


Aceia care lipiți sânt De idoli, au îndepărtat Mila de ei. Eu, ne-ncetat,


Strigătul fiicei cea pe care Sărmanul meu popor o are, Abia mai poate să răzbată, Căci e-ntr-o țară-ndepărtată.” „Nu se mai află în Sion, Domnul, șezând pe al Său tron?” Nu mai e nici un împărat Cari în Sion este aflat?” „De ce-au stârnit a Mea mânie, Cu lucruri care nu-Mi plac Mie? De ce și-au făcut chip cioplit? Idoli străini, de ce-au slujit?”


Sunt rușinați și nu sunt buni Căci săvârșesc doar urâciuni. Cu toate-acestea, nu e cine Ca să roșească de rușine. De-aceea are să se vadă Precum că ei toți au să cadă, Cu cei ce cad și răsturnați – Curând – vor fi acei bărbați, Căci Domnul are să-i lovească Atunci când o să-i pedepsească. Așa va fi căci, negreșit, Domnul e Cel care-a vorbit.”


„Ce faceți?! Ce va apucat?! Stați și uitați-vă, la noi, Căci suntem oameni, ca și voi! Acuma dar – cum v-am mai spus – O veste bună, v-am adus, Ca să lăsați voi, la o parte, Aceste lucruri, ce-s deșarte, Și să vă-ntoarceți, negreșit, La Dumnezeu, cari a zidit Pământ și mare, cer și stele, Precum și tot ce este-n ele.


„Așa să le vorbiți: „Toți cei Care se cheamă dumnezei, Dar n-au făcut acest pământ Și cerurile câte sânt, Pieri-vor de pe-ntinsul lui Și de sub fața cerului.


Toți oamenii de pe pământ Doar niște proști, în față-Ți, sânt. Idolii lor nu se pot pune Cu Tine, căci deșertăciune Și lemn este a lor ființă, Precum și-ntreaga lor știință!


Iată că toți sunt un nimic. Lucrările lor, pot să zic, Zadarnice-s – fără-ndoială – Iar idolii, suflare goală!”


Să Îl urmați, pe Domnul, voi, Pentru că altfel, fiecare Ar merge după lucruri care N-aduc folos, nici izbăvire La nimenea, căci sunt, din fire, Doar niște lucruri de nimic.


La gelozie – ne-ncetat – Aceștia M-au întărâtat, Prin tot ce nu e Dumnezeu. Prin idolii deșerți, mereu, Au vrut a Mă întărâta. De-acum, și Eu voi căuta Să-i întărât la gelozie Și să stârnesc a lor mânie, Printr-un popor cari nu-i popor Și printr-un neam neștiutor.


Totuși, Eu n-am fost ascultat De-al Meu popor, căci M-a uitat, Spre-a se-nchina idolilor, Arzând tămâie-n cinstea lor. Căile vechi, le-a părăsit Și pe-alte drumuri a pornit. A apucat căi nebătute Ce îi erau necunoscute,


Vin zile ale pedepsirii, Vin zile ale răsplătirii: Atuncea, singur, Israel Are să afle dacă cel Căruia drept proroc îi spun, Cu-adevărat este nebun, Sau dacă omul – insuflat – Drept zis-a, ori a aiurat. Din pricina nelegiuirii – Și-asemenea a răzvrătirii – Pe care tu le-ai arătat, Acestea se vor fi-ntâmplat.


Și-adoua zi în zori apoi, Mergând la templu, înapoi, Pe-al lor Dagon iar l-au găsit, Lângă chivot, zăcând trântit, Pe pragul ușii templului, Iar capul și mâinile lui, Se-aflau cu toate înșirate, Căci de pe trup, au fost tăiate.


Dar tu Israele, mereu, Încrede-te în Dumnezeu! Domnul îți este ajutor Și scutul tău, ocrotitor.


Acum însă, voi arăta Cum e neprihănirea ta. Faptele tale – vei găsi – Precum că nu-ți pot folosi!


Voi arde casele la cei Cari în Egipt sunt dumnezei, Căci Nebucadențar, cu foc, Are să ardă acest loc, Iar ai lor idoli, în robie, Ajunge-vor duși ca să fie. Apoi, țara Egiptului, Pricina veseliei lui Are să fie-atunci, căci el Se veselește precum cel Care-i păstor, cu straie noi, Ieșind din ea-n pace apoi.


„De știre, printre neamuri, dați Și-apoi un steag să înălțați! Vestiți dar, ceea ce vă zic! Nimeni să n-ascundă nimic! Ziceți așa, neîncetat: „Tot Babilonul e luat, Iar Belul este-acoperit De-o grea rușine și zdrobit E Meradocul! Rușinați Sunt ai lui idoli și sfărmați!


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite