Iacov 1:11 - Biblia în versuri 2014

¹¹ Când zorii zilei au venit, Iar soarele a răsărit, Căldura lui dogoritoare Usucă iarba: a ei floare Se va desprinde în tăcere Și-ntreaga-i frumusețe piere. Așa e și cu cel bogat: Cu iarba e asemănat Și se va ofili, astfel, În drumurile lui, și el.

Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

¹¹ Soarele răsare cu căldura lui arzătoare și usucă planta; floarea ei cade și frumusețea înfățișării ei piere. Așa se va veșteji și cel bogat în umbletele lui.

Biblia în Versiune Actualizată 2018

¹¹ După ce răsare soarele și încălzește pământul din ce în ce mai mult, iarba se usucă; atunci floarea acesteia cade, iar frumusețea ei (anterioară) dispare. La fel se va întâmpla cu cel bogat și cu planurile lui.

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

¹¹ Căci soarele s-a ridicat cu arșița lui și a uscat iarba, iar floarea ei a căzut, înfățișarea ei frumoasă a pierit. Tot așa și cel bogat se va sfârși în lucrările sale.

Română Noul Testament Interconfesional 2009

¹¹ Căci a răsărit soarele cu văpaia lui şi a uscat iarba şi floarea ei a căzut şi podoaba feţei ei a pierit; tot aşa se va veşteji şi bogatul în drumurile sale.

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

¹¹ Răsare soarele cu căldura lui arzătoare și usucă iarba: floarea ei cade jos, și frumusețea înfățișării ei piere – așa se va veșteji bogatul în umbletele lui.

Iacov 1:11 Referans Kwoze

Marcu 4:6

Când soarele s-a arătat – Fiind căzute între stânci, N-avură rădăcini adânci.

Matei 13:6

Când soarele s-a arătat – Fiind căzute între stânci, N-au avut rădăcini adânci.

1 Petru 5:4

Astfel, când marele Păstor O să se-arete, tuturor – Pe frunte – are să vă pună, Atunci, a slavei Lui, cunună, Care, eternă, se vădește, Căci nicicând, nu se ofilește.

1 Petru 1:4

O moștenire sănătoasă, Curată și nestricăcioasă, Care nu poate, niciodată, A se-ofili, căci e păstrată, În ceruri, pentru voi, mereu.

1 Corinteni 7:31

Îl spun celor cari folosesc Această lume, căci doresc A fi, de parcă n-ar putea, Folos, din lume, a avea. Căci chipul lumii – fraților – E un chip lesne trecător.

Psalmi 102:4

Inima mea este lovită Și e ca iarba ofilită. Chiar și de pâine, uit mereu.

Isaia 49:10

De foame, nu au să mai știe. Nici sete n-au să mai simțească. Soarele n-o să-i dogorească, Iar călăuză – ne-ndoios – Le este Cel care-i milos Și îi va duce să se-adape, În locuri cu bogate ape.

Isaia 28:4

Iar a ei veștejită floare – Cu care este-mpodobită – Are a fi asemuită Cu o smochină timpurie Cari, înainte ca să vie Culesul, abia e zărită Și de îndată-i înghițită.

Isaia 28:1

Vai, de cununa îngâmfată, Cari este-n Efraim aflată Și-i a bețivilor pe care Țara lui Efraim îi are! Vai, e de floarea veștejită, Cu care e împodobită Cununa celor ce se-mbată, Pe culme-n valea cea bogată!

Qohelet 5:15

Cum goi din pântece-au ieșit Când pe-astă lume au venit, La fel se vor înapoia: Nimic nu vor putea să ia, Când vor pleca de pe pământ, Din osteneală, decât vânt.

Psalmi 102:11

Zilele mele stau să treacă Precum o umbră care pleacă. Gata-s, din lume, să mă duc Și-asemeni ierbii mă usuc.

Psalmi 37:2

Eu sunt cosiți ca iarba – iute – Și repede s-au veștejit, Precum verdeața. Dar tu du-te:

Psalmi 39:6

O biată umbră omul pare, În necurmata frământare Care zadarnică se-arată În goana lui nesăturată După comori, fără să știe Ale cui, oare, au să fie.

Psalmi 90:6

De dimineață, înflorește; Apoi – în miezul zilei – crește, Iar pe-nserat este tăiată Și-ntinsă spre a fi uscată.

Psalmi 103:15

Zilele vieții omului Sunt precum iarba câmpului: Omul, ca floarea, înflorește,

Matei 6:30

Deci, dacă Domnul a gătit, Azi, iarba care mâine nu-i, Atunci, pe voi, ce-n fața Lui, Sunteți, cu mult, mai prețuiți,

Matei 20:12

„Cum a putut să îi plătească, Stăpânul, pe-acești lucrători, La fel cu noi, care, din zori, Suntem în vie și-am muncit? Ei, doar un ceas, s-au ostenit! Noi am răbdat al zilei greu!”

2 Samuel 22:46

Fiii străinului leșină, Căci a lor inimă e plină De-un tremur cari, spre ea, se suie, Când eu pornesc din cetățuie.