4 Fii tare dar, Zorobabel!” – Domnul a zis. „Și tu – la fel – Tu Iosua, acela care Ești fiul preotului mare, Cari Ioțadac este chemat! Te întărește, de îndat’, Și tu, poporule! Porniți Lucrul și Casa o zidiți, Pentru că Eu voi fi cu voi Și-am să vă însoțesc apoi!” – A zis, spre știrea tuturor, Cel care-i Domn al oștilor.
4 Acum însă, fii tare, Zerub-Babel, zice Domnul. Fii tare, Iosua, fiul lui Iehoțadak, marele preot. Fiți tari și voi, tot poporul țării, zice Domnul, și lucrați. Căci Eu sunt cu voi, zice Domnul Oștirilor,
4 Dar ție, Zorobabel, Iahve îți spune să fii curajos. Același mesaj este valabil și pentru tine, Iosua, fiul lui Ioțadac, care ești în funcția de mare preot! Iahve îți spune să fii curajos împreună cu tot poporul care este în țară. Eu, Cel omnipotent vă spun să lucrați; pentru că sunt cu voi!
4 Acum, fii tare, Zorobabél! – oracolul Domnului; fii tare, Iósue, fiul lui Iehóțadac, marele preot! Fii tare, popor întreg din țară – oracolul Domnului – și lucrați! Căci eu sunt cu voi – oracolul Domnului Sabaót.
4 Acum fii tare, Zorobabel!’, zice Domnul. ‘Fii tare și tu, Iosua, fiul lui Ioțadac, marele preot! Fii tare și tu, tot poporul din țară’, zice Domnul, ‘și lucrați! Căci Eu sunt cu voi’, zice Domnul oștirilor.
4 Dar acum fii tare, Zorobabel, zice Domnul. Și fii tare, Iosua, fiu al lui Ioțadac, marele preot. Și fii tare tot poporul țării, zice Domnul, și lucrați: Căci eu sunt cu voi, zice Domnul oștirilor.
David a mai adăugat: „Te întărește, ne-ncetat! Ai grijă dar: te-mbărbătează Necontenit și-apoi lucrează! Nicicând, teamă, nu arăta Și nici nu te înspăimânta, Căci Domnul Dumnezeul meu, Cu tine fi-va, tot mereu. Încredințat să fii că El Nu te va părăsi defel, Până când ai să isprăvești, Casa, ca să I-o construiești Și toate lucrurile care, În slujba ei, Casa le are.
Așa a zis Acel pe care, Drept Domn al ei, oștirea-L are: „Brațele să vă întăriți Voi toți cei cari azi auziți Cuvintele, de proroci spuse, În ziua-n care au fost puse Pietrele temeliilor Casei Domnului oștirilor, Când lucrul iarăși se pornește Și al Lui Templu se zidește!
Oare nu Eu ți-am poruncit: „Tare să fii, necontenit, Și-mbărbătează-te mereu!”? Nu te-ngrozi, căci Dumnezeu, Neîncetat, te însoțește Și-n tot ce faci, te sprijinește.”
Domnul, apoi, iar a vorbit Și iată ce i-a poruncit, Lui Iosua, fiul lui Nun: „Ascultă bine ce-am să-ți spun: Te-mbărbătează, te-ntărește, Că tu ești cel ce trebuiește Ca să conducă ăst popor – Cum le-am jurat, părinților Acestui neam, demult, odată – În țara ce îi va fi dată. Să nu te temi! Tare, te ține! Eu Însumi am să fiu cu tine.”
Atuncea, fii încredințat Precum că ai să propășești. Să cauți ca să împlinești Legile ce le-a rânduit Și tot ceea ce-a poruncit, Prin Moise – prin al Său rob – El, Pentru întregul Israel. Te întărește, fiul meu Și-mbărbătează-te, la greu! Nu te speria, și-n orice vreme, N-ai – de nimica – a te teme!
Cu mine-a fost doar Domnul meu Care m-a întărit mereu, Încât, am propovăduit, Ceea ce trebuia vestit, Iar Neamurile, am văzut, Precum că, partea, au avut Din plin dar – prin a mea vorbire – De astă propovăduire. Astfel, din gura leului, M-a izbăvit puterea Lui.
Hagai, trimisul Domnului, A glăsuit poporului, Așa precum a poruncit Domnul atunci când a vorbit. Poporului i-a zis apoi: „Domnul a spus: „Eu sunt cu voi!”
Cât despre ucenicii Lui, Aceștia-n lume au pornit Și-apoi, au propovăduit, Așa cum i-a-nvățat Iisus. În orice loc, pașii i-au dus, Le sta alături Dumnezeu, Care, prin ei, lucra mereu. Cu semne, El Și-a însoțit Cuvântul, și L-a întărit, Ca noi să Îl avem, din plin, În vecii vecilor. Amin.
Te-mbărbătează, te-ntărește, Căci tu ești cel cari trebuiește Ca să îi dea, ăstui popor, Țara pe cari, părinților, Eu le-am jurat, de mult, odată, Că are să le fie dată.
Domnul a spus: „Eu, ne-ncetat, Cu tine sunt. Îți va fi dat Un semn, cum că Eu te-am trimis, Ca să-mplinești tot ce ți-am zis. Iată ce semn îți voi da Eu: După ce scoți, poporul Meu, Din țara Egiptenilor, Aduce-vei acel popor, Aici. Pe munte-o să suiți, Căci trebuie să Îi slujiți Lui Dumnezeu, în acest loc – Aici unde văzut-ai foc.”
Un slujitor a cuvântat: „Eu cred că omul căutat, Îmi este bine cunoscut. Știe să cânte. L-am văzut Că este tânăr și voinic. Este războinic. Ce să zic? Vorbește bine și frumos; La chip, el este arătos Și-apoi să știi că Dumnezeu Îl însoțește, tot mereu. El este fiul cel pe care, Isai – din Betleem – îl are.”
Domnul îl însoțea, mereu, Pe cel pe cari, peste popor, Îl ridica judecător Și izbăvire îi dădea, Atâta timp cât el trăia, Pentru că-n mila Sa cea mare Văzuse bine cât de tare Erau ai Săi de chinuiți Și cât de greu erau loviți.
De-ndat’, atunci, Zorobabel – Cari fiu îi e lui Șaltiel – Și Iosua – acela care, Pe Ioțadac, părinte-l are – Către Ierusalim plecară, Unde – din nou – se apucară Să-nalțe Casa Domnului. Cu ei, erau prorocii Lui, Care mereu i-au însoțit Și ajutor le-au dăruit.
Astfel, dintre-ai preoților Feciori, unii se dovedeau, Femei străine, că aveau. Iată-i dar, pe acei bărbați Cari cu străine-s însurați: Dintre-ai lui Iosua-i cel care, Pe Ioțadac, părinte-l are; Din frații săi: Maaseia, Eliezer, Ghedalia Și cu Iarib. Ei s-au legat
Apoi el, iarăși, a luat Cuvântul și mi-a explicat: „Ăsta-i cuvântul Domnului. Află că ăst cuvânt al Lui E îndreptat către acel Care-i numit Zorobabel Și-n felu-acesta cuvântează: „Ăst lucru nu se-ntemeiază Nici pe putere sau tărie, Ci împlinit are să fie Prin Duhul Meu biruitor” – A zis Domnul oștirilor.