23 Atuncea tu, Zorobabel – Cari fiu îi ești lui Șaltiel Și rob al Meu – vei fi luat, Pentru că te voi fi păstrat Ca pe-o pecete, căci ales Ai fost, de Mine. Te-am cules Eu, cari sunt Domn al tuturor” – A zis Domnul oștirilor.
23 În ziua aceea, zice Domnul Oștirilor, te voi lua pe tine, slujitorul Meu Zerub-Babel, fiul lui Șealtiel, zice Domnul, și te voi face precum inelul cu sigiliu, căci pe tine te-am ales»“, zice Domnul Oștirilor.
23 Iahve, Cel (care este) Omnipotent, te asigură pe tine, Zorobabel – fiul lui Șealtiel – sclavul Meu, că în acea zi te voi lua și te voi face ca un inel de sigiliu; pentru că Eu te-am ales (pentru acest scop).»!”
23 În ziua aceea – oracolul Domnului Sabaót – te voi lua pe tine, Zorobabél, fiul lui Șealtiél, slujitorul meu – oracolul Domnului – și te voi pune ca pecete, pentru că pe tine te-am ales»” – oracolul Domnului Sabaót.
23 În ziua aceea’, zice Domnul oștirilor, ‘pe tine, Zorobabele, fiul lui Șealtiel, robul Meu’, zice Domnul, ‘te voi lua și te voi păstra ca pe o pecete, căci Eu te-am ales’, zice Domnul oștirilor.”
23 În ziua aceea, zice Domnul oștirilor, te voi lua, Zorobabel, slujitorul meu, fiul lui Șealtiel, zice Domnul, și te voi face ca un inel de pecetluire: Căci eu te‐am ales, zice Domnul oștirilor.
Domnul a zis: „Eu v-am luat, Ca martori să Îmi fiți, mereu, La fel precum e Robul meu Care, ales a fost de Mine, Ca să cunoașteți totul bine, Să credeți ceea ce-am vorbit Și să-nțelegeți, negreșit, Că Eu sunt. Înaintea Mea, Făcut n-a mai fost nimenea Drept Dumnezeu, iar după Mine, Nici un alt Dumnezeu nu vine.
Priviți-L dar, pe Robul Meu, Pe care-L sprijinesc mereu. El e Alesul Meu, în care, Sufletul Meu plăcere, are. Din al Meu Duh, Eu am luat Și peste El, Eu am turnat. El va vesti neamurilor, Venirea judecății lor.
Domnul a zis: „Pe viața Mea, Chiar de ar fi Ieconia – Fiul lui Ioiachim, aflat În Iuda, ca și împărat – În a Mea dreaptă, un inel Ca să pecetluiesc cu el, Chiar și atunci l-aș lepăda.
„Pecete, pune-mă a sta Pe brațul și inima ta, Pentru că dragostea e mare Și-asemeni morții, e de tare; Iar gelozia ațâțată, Apare neînduplecată. Ca locuința morților E al ei jar, mistuitor Precum e jarul focului – E-o flacără a Domnului.
Dar totuși, temelia tare, Pe care Dumnezeu o are, Nezguduită se arată, Purtând astă pecete dreaptă: „Domnu-i cunoaște pe ai Lui”, Și-apoi, „Numele Domnului, Dacă-I, de cineva, rostit, Omul acela, negreșit, Departe, trebuie să știe, De făr’delegi, ca să se ție!”
Nu pentru hrana pieritoare Lucrați, ci pentru-acea mâncare Ce, pe vecie, va rămâne Și-n viață veșnică vă ține. De Fiul omului vi-e dată, Acea hrană, căci al Său Tată – Deci Dumnezeu – cu-adevărat, Cu-a Sa putere, L-a-nsemnat.”
„Iată, Acesta-I Robul Meu, Pe care-acum L-am ales Eu. El este Fiul Preaiubit. În El, sufletu-Mi a găsit Plăcerea. De aceea, Eu Torn, peste El, din Duhul Meu. El va vesti, Neamurilor, Sosirea judecății lor.
Tu ești al nostru Dumnezeu Și-n bunătatea Ta cea mare, Tu ne asculți fără-ncetare, Făcând minuni pe-ntinsul firii, Căci Tu ești Domnul mântuirii. Nădejde ești, celor ce sânt Drept margini pentru-acest pământ, Precum și ale mărilor.