19 Spuneți-Mi dar, mai era oare – Cumva – sămânță în grânare? Din rodul viei, negreșit, Nimic nu ați mai dobândit. N-a mai legat rod nici smochinul, Nici rodiu-apoi, și nici măslinul. De-acuma, parte veți avea De binecuvântarea Mea.”
19 mai este sămânță în hambar? Până acum nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici măslinul n-au dat rod. Dar din ziua aceasta vă voi binecuvânta“.
19 Mai există cereale în hambare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici măslinul nu au mai produs deloc fructe… Dar începând de azi, vă voi binecuvânta.»!”
19 Mai este sămânță în hambar? Nici via, nici smochinul, nici rodiul și nici copacul de măslin nu au adus [roade]: dar din ziua aceasta vă voi binecuvânta”.
19 Mai era sămânță în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul, nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar, din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.’”
Aduceți dar, ce se cuvine: Să așezați în visterie Partea ce Îmi revine Mie, Adică acea zeciuială, Pentru a fi – fără-ndoială – Hrană, în Casa Mea. Apoi, Mă puneți la-ncercare voi, Să vadă-ntregul vost’ popor, Cum Eu, al cerului zăvor, Am să-l deschid și-astfel, din zări, Noian de binecuvântări Are să se reverse iară, Și peste voi și peste țară.
Tu trebuie ca să îi dai Fratelui tău, ceea ce ai. Când îl ajuți pe frate’ tău, Să nu cumva să-ți pară rău, Căci binecuvântat, mereu, De către Domnul Dumnezeu, Vei fi, în tot ce-ai să lucrezi, Dacă-n ăst fel, tu procedezi.
Este ca roua cea pe care Numai Hermonul o mai are, Ca roua care – bunăoară – Iată că din Sion pogoară, Căci doar acolo, Dumnezeu Dă binecuvântări mereu Și slobozește apa vie, A vieții, pentru veșnicie.
Ei vor veni, cu bucurie Și chiote de veselie, Pe muntele Sionului. Vor alerga pe culmea lui, La bunătățile pe care Domnul le dă, la fiecare: La grâu, la untdelemn, la oi, La mustul dulce și la boi. Ale lor suflete se-arată Ca și grădina cea udată. Nimic nu o să le lipsească Și astfel n-au să mai tânjească.
Și viile s-au prăpădit. Smochinii, toți, s-au veștejit. Rodiul, finicu-n câmp aflat, Mărul și pomii s-au uscat… Urmă de bucurie nu-i, Azi, la copiii omului!
De nu se-ntoarce înapoi Și de nu Se căiește-apoi? Sau cine știe, de cumva, Nu lasă-n urma Lui, ceva? Poate o binecuvântare, Ori niște daruri de mâncare Sau poate că și o măsură Din jertfa pentru băutură, Pentru Cel care, tot mereu, Vă este Domn și Dumnezeu.
Lovit vei fi tu, cu lingoare Și cu căldură arzătoare, Cu friguri și cu obrinteală, Cu secetă; fără-ndoială, Rugină-n grâu ți se va pune Și-apoi în urma ei, tăciune. Acestea te vor urmări, Până, din lume, vei pieri.
Am chemat seceta în țară. Ea, peste munți, se-ntinde iară, Acoperind – la al Meu semn – Roade, grâu, must și untdelemn, Precum și lucrul mâinilor Făcut de-ntregul vost’ popor.”