Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Habacuc 1:9 - Biblia în versuri 2014

9 Acel popor o să sosească Gândind numai să jefuiască. A lui privire se arată, De lăcomie, încărcată. Mulți, ca nisipul, s-au vădit Toți cei pe cari i-au înrobit.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

9 toți vin pentru violență. Privirile lui sunt ațintite tot înainte și adună captivi ca nisipul de mulți.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

9 Tot acest popor vine doar ca să jefuiască. Ei urmăresc cu lăcomie să își extindă teritoriile și fac un mare număr de prizonieri. Cei luați de ei în captivitate sunt forte mulți – ca particulele care formează nisipul…

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

9 Toți vin pentru violență; toate fețele lor sunt îndreptate înainte și-i adună pe captivi ca pe nisip.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

9 Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte și strânge prinși de război ca nisipul.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

9 Ei vin cu toții la asuprire: mulțimea fețelor lor caută înainte și adună ca nisipul pe prinși.

Gade chapit la Kopi




Habacuc 1:9
22 Referans Kwoze  

Isaia a strigat astfel, Referitor la Israel: „Chiar dacă numărul cel mare Al fiilor pe care-i are Israelul, în largul zării, Va fi precum nisipul mării, Doar rămășița e sortită Ca să ajungă mântuită.


Căci ridica-voi un popor, Cari este al Haldeilor. E un neam iute și turbat. Întinderi mari a colindat, Vrând locuințe să găsească, Pe care să le stăpânească.


Oricât e Efraim de tare Și-oricât de roditor el pare În mijlocul fraților lui, Tot vântul răsăritului, Asupra sa, are să vie, Căci stârnit fi-va din pustie, De către Domnul. Acel vânt Va trece peste-al său pământ. Izvoarele, îi va usca; Fântânile, îi va seca. Apoi, vasele-acelea care Sunt mai de preț și el le are Ținute bine-n visterie, De jaf ajunge-vor să fie.


„Totuși, copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are Mulți au să fie-n largul zării, La fel precum nisipul mării Ce nu poate-a fi măsurat Și-asemenea, nici numărat. Dacă li se zicea, mereu Că „Nu sunteți poporul Meu”, Li se va spune, mai târziu „Fiii lui Dumnezeu Cel viu!”


Dar mâinile au înhățat-o, Au smuls-o și au aruncat-o, Jos, pe pământ. Când a venit Vântul cel de la răsărit, Îndată roada i-a uscat, Iar flăcările au mâncat Puternicele ei mlădițe Și-au nimicit ale ei vițe.


Iată, sădită-i și se ține; Dar oare, îi va merge bine? Dar dacă vântul, răscolit Din părțile de răsărit, Vine și are s-o lovească, N-ajunge să se ofilească? O să se uște, negreșit, În stratu-n care-a odrăslit.”


Dar poruncesc ca, înapoi, Să se întoarcă. El va bate, Cu oastea lui, astă cetate Și are să îi pună foc După aceea, ăstui loc. Cetățile-n Iuda zidite Vor fi, în urmă, pustiite, Căci n-o să poată nimenea – Apoi – în ele, să mai stea.”


Asupră-vă le-aduc pe toate Popoarele ce sunt aflate În miazănoapte. Așadar, Trimit la Nebucadențar, La robul Meu care, pe tron, E așezat în Babilon Și-i spun, încoace, să pornească Și astfel să vă nimicească. Vreau, prefăcută ca să fie Cetatea voastră, în pustie. Ruină fi-va, negreșit, Bună doar de batjocorit.


Decât nisipul mărilor, Numărul văduvelor lor Se-arată-a fi cu mult mai mare. Asupra mamei celei care A tânărului se vădește, Pustiitorul năvălește, În miezul zilei. O să cadă, Necazului și groazei, pradă.


În acel timp, poporului Și-apoi Ierusalimului, Li se va spune ăst cuvânt: „Dinspre pustiu, suflă un vânt, Pe drumul fiicei cea pe care Sărmanul Meu popor o are. Vântul acesta, arzător, Nu e un vânt folositor La vânturarea grâului Sau pentru curățirea lui.


Leul se-aruncă-nfuriat, Din tufa-n care s-a aflat; Nimicitorul a pornit, Iar locul și l-a părăsit Căci vine ca să te lovească Și țara să ți-o pustiască. Cetățile sunt nimicite Și nu vor mai fi locuite.


Când în robie a căzut, Doar cu măsură l-ai bătut Atuncea când l-ai pedepsit. Trimis-ai vânt din răsărit Și cu puterea lui cea mare, Tu i-ai luat pe fiecare.


De aș putea găsi o cale Prin care să le socotesc, În număr, ele depășesc Boabele de nisip ce sânt Pe fața-ntregului pământ. În zori de zi, când mă trezesc, Tot lângă Tine mă găsesc.


Atunci am zis: „În cuibul meu, Voiesc să stau și să mor eu. Multe vor fi zilele mele; Ca și nisipul fi-vor ele,


În vale, erau răspândiți Madianiți și-Ameleciți, Precum și cei care-au venit Din țările din Răsărit. Ca și lăcustele păreau, Căci mulți, în număr, ei erau, Iar numărul cămilelor Părea nisipul mărilor.


A adunat aurul pur, Al lanurilor pârguite, De pe câmpiile-nsorite Ale Egiptului. A dat Pământul, rod îmbelșugat, Încât Iosif n-a mai putut Să îl măsoare. S-a făcut Atâta grâu, pe-ntinsul țării, La fel ca și nisipul mării.


Atuncea, Hazael – cel care Era în Siria mai mare – Război, cu Gatul, a pornit, Pe care l-a și cucerit. Din locu-acel, cu oastea lui, Contra Ierusalimului El plănuise să pornească, Voind ca să îl cucerească.


Apoi, se va gândi să ia Întreaga lui împărăție. Astfel, la el are să vie, Cu gânduri ce vor să se-arate Precum că sunt gânduri curate. El, prefăcut, are să fie, Iar pe-a lui fiică, de soție O să i-o dăruie, cu gând, De-al pierde-apoi, cât mai curând; Dar orișicum el va umbla, Ăst lucru nu se va-ntâmpla. Și planul n-o să-i izbutească.


De-aceea, o să se grăbească, Mereu, mreaja să își golească Și neamuri va înjunghia Fără ca milă a avea?


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite