Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Filipeni 4:6 - Biblia în versuri 2014

6 Deci, de nimic – dragii mei frați – Nicicând, să nu vă-ngrijorați. În orice lucru, tot mereu, Aduceți-I lui Dumnezeu, La cunoștință, cererea Pe care voi o veți avea, Alături de mulțumiri multe Și rugăciuni, ca să v-asculte.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

6 Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, prin mijlocire și rugăciune, cu mulțumire, faceți cunoscute cererile voastre înaintea lui Dumnezeu.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

6 Nu vă îngrijorați pentru niciun lucru; ci prezentați lui Dumnezeu în rugăciune cererile voastre cu privire la orice doriți (ca El să facă), împreună cu mulțumiri.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

6 Nu vă îngrijorați pentru nimic și, în orice împrejurare, cerând cu insistență prin rugăciune, cu mulțumire, să fie făcute cunoscute cererile voastre lui Dumnezeu!

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

6 Nu vă îngrijoraţi pentru nimic, ci în orice rugăciune şi cerere înfăţişaţi-I lui Dumnezeu, cu mulţumire, nevoile voastre.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

6 Nu vă îngrijorați de nimic, ci, în orice lucru, aduceți cererile voastre la cunoștința lui Dumnezeu, prin rugăciuni și cereri, cu mulțumiri.

Gade chapit la Kopi




Filipeni 4:6
45 Referans Kwoze  

Asupra Lui, s-aruncați voi, Grijile care le aveți, Pentru că El – o să vedeți – Cum că, de voi, se îngrijește Și tot mereu, vă ocrotește.


Iată dar, ce te sfătuiesc: Încredințează-ți Domnului Soarta, să ai sprijinul Lui, Căci El – nicicând – n-a-ngăduit Să cadă cel neprihănit.


Nu fiți asemeni lor, ci iată, Tot ce doriți, al vostru Tată Cunoaște, până nici măcar, Voi n-ați cerut. Ascultați dar, Cum trebuie să vă rugați,


„Cheamă-Mă doar și-ți voi răspunde, Căci nu am a Mă mai ascunde, Ci îți voi spune lucruri cari Ascunse se vădesc și mari. Am să îți fac de cunoscut Lucruri pe cari nu le-ai știut.


Lucrarea-n mâna Domnului, Și-atunci – cu ajutorul Lui – Ce-ai plănuit, îți izbutește.


Popoarelor, în orice vreme, De Domnul trebuie-a vă teme Și-ncredere s-aveți în El. Cu toți goliți-vă, astfel, Inima-n fața Lui. Apoi, El adăpost e, pentru noi.


În rugăciune, stăruiți, Vegheați în ea și mulțumiți.


Prin Duhul, vă îndemn ca voi Să faceți rugăciuni apoi, Precum și cereri, negreșit. Vreau să vegheați, necontenit, La ce v-am spus și căutați, Ca pentru sfinți, să vă rugați.


Orice veți face, cu cuvântul, Cu fapta voastră, sau cu gândul, Să faceți voi, neîncetat, În Numele cel minunat Al Domnului Hristos Iisus, Iar Tatălui Celui de Sus, Tot prin al Său Nume, să știți, Necontenit, să-I mulțumiți.


Încă o pildă, le-a mai spus, Discipolilor Săi, Iisus, Voind – în ăst fel – a le spune, Că trebuie, în rugăciune – De vrei ca să fii ascultat – Să stăruiești, neîncetat, Să nu te lași, ci, tot mereu, Să-I înalți rugi, lui Dumnezeu.


Apoi, la ucenici, Iisus, Aceste vorbe, le-a mai spus: „De viață, nu vă-ngrijorați, Gândindu-vă ce-o să mâncați, Sau ce-o să beți. De trup, la fel: Să nu vă-ngrijorați de el, Gândindu-vă ce-o să purtați Și ce anume-o să-mbrăcați.


Deschide-mi gura și-atunci eu Am să Te laud, tot mereu.


A lui Hristos pace, cerească, În inimi, să vă stăpânească, Pentru că voi ați fost chemați La ea, ca, parte, să luați; De-aceea, voi, mereu, să știți, Ca recunoscători să fiți.


David era-n mare strâmtoare, Căci toți voiau să îl omoare Cu pietre, căci erau mâhniți, Furioși și-n contra lui porniți, Pentru tot ce s-a întâmplat. Dar David s-a îmbărbătat Și s-a-ncrezut în Dumnezeu, Care l-a sprijinit, mereu.


Aduceți mulțumiri, mereu, Tatălui nostru, Cel de Sus, În sfântul Nume-al lui Iisus.


Seara, în zori și la amiază Al meu oftat nu încetează, Căci sufletul îmi geme greu. Dar Domnu-aude glasul meu;


„Tu, Marto, te îngrijorezi, Pentru prea multe; însă, vezi,


Deci, Dumnezeu, aleșilor, Cari zi și noapte – necurmat – Strigă la El, neîncetat, Credeți că nu o să le facă Dreptate, cum cer ei, chiar dacă Pare, acum, că zăbovește?


Deci, când în lanțuri vă vor pune, Nu vă gândiți la ce veți spune. Ce trebuie ca să vorbiți, În acel ceas, o să primiți


Luată-i jertfa răului, Drept scârbă-n fața Domnului; Lui Dumnezeu îi e plăcută Doar rugăciunea ce-i făcută De oamenii neprihăniți.


Ce-o să mâncați sau ce-o să beți, Nicicând, voi să nu căutați, Iar mintea, nu vă frământați!


Ana răspunse: „Domnul meu, Află că beată, nu sunt eu. N-am băut vin, nici vreo licoare Care să fie-amețitoare. Eu sufăr, în inima mea, Și tot necazul meu, aș vrea, Să-l vărs în fața Domnului, Și să cer ajutorul Lui.


Voi înșivă puteți apoi, Ca să ne ajutați, pe noi, Cu rugăciunile – dragi frați – Pe care o să le-nălțați, Căci noi primit-am îndurare, Prin rugile acelea care, De cei mai mulți, au fost făcute, Spre a fi ele prefăcute Într-un prilej, prin cari, voim, Lui Dumnezeu, să-I mulțumim.”


Eu aș dori, însă, ca voi Să fiți fără de griji apoi. Cel care nu-i căsătorit, Să se-ngrijească, negreșit, De lucrurile Domnului, Spre-a fi, mereu, pe placul Lui.


Iată sfârșitul tuturor – Al tuturor lucrurilor – Este aproate. Deci să știți, Ca înțelepți, mereu, să fiți, Și doar în rugăciune, voi Trebuie să vegheați apoi.


Bobul din spini e potrivit Cu omul care-a auzit Cuvântul, însă n-a luat Seama, lăsându-L înecat În visele averii lui Și-a-ngrijorării veacului.


Îndată, împăratului, Cel cari Șadrac era chemat, Fiind și de Meșac urmat, Precum și de acela care Drept Abed-Nego, nume, are, Aceste vorbe i le-au spus: „Iată, la cele de mai sus, Nevoie de-ați răspunde-apoi, Să știi dar că nu avem noi.


Când împăratul Ezechia Află ce a voit solia, Ceru să vină, de îndat’, Al său proroc, ce s-a chemat Isaia. El era cel care, Părinte, pe Amoț, îl are. Isaia a venit și-apoi, Spre cer, strigară amândoi.


O piatră, pus-a Samuel, Cari între Mițpa-i așezată Și între Șen. Ea e chemată Eben-Ezer, pe limba lor – Adică „Piatră de-ajutor” – Căci Samuel a cuvântat: „Până aici, ne-a ajutat Al nostru Domn.” În acest fel,


Tu, porumbiță dintre stânci, Din scobiturile adânci Ale prăpăstiilor, mult – Glasul – voiesc să ți-l ascult. Vino degrabă – nu mai sta – Să pot privi la fața ta. Căci glasul tău – o știi prea bine – Cât e de dulce, pentru mine. Să-ți văd obrajii vreau, căci ei Plăcuți sunt, pentru ochii mei.


Ai fost chemat, când rob erai? Neliniște, tu să nu ai; Dar dacă poți, să folosești Prilejul, să te slobozești.


Dar totuși, Doamne, seama ia, La astă rugăciune-a mea. Ascultă dar, strigătul meu


După ce lui Baruc – cel care, Pe Neriia, părinte-l are – I-am înmânat acel zapis, Pe Domnul L-am rugat și-am zis:


Când Daniel a auzit Că împăratu-a iscălit Porunca, nu s-a-nspăimântat, Ci-n a lui casă a intrat. Odăile, în casă-aflate – Cele cari, sus, sunt așezate – Ferestre mari, în zid, aveau Și spre Ierusalim priveau. De trei ori, zilnic, Daniel Intra acolo și-apoi el Se închina lui Dumnezeu, Pe care Îl slujea mereu. El, laudă, Îi aducea Și rugăciuni de-asemenea, Precum făcuse mai ‘nainte, Fără să fi luat aminte La ceea ce a poruncit Chiar împăratul, negreșit.


Să nu vă-ngrijorați – aș vrea – De ziua de mâine, căci ea, De sine, se va îngrozi. Destul necaz e într-o zi!”


„Vă îndemn dar, să căutați Ca mai întâi, să vă rugați, Să faceți cereri, mijlociri, Și să aduceți mulțumiri, Lui Dumnezeu, și pentru voi, Și pentru toți oameni-apoi:


Cea care, cu adevărat, Drept văduvă, s-a arătat – Căci singură fiind, mereu, Și-a pus nădejdea-n Dumnezeu – În rugi și cereri va ședea Noapte și zi, de-asemenea.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite