16 M-am arătat ție, căci ești Ales să Îmi fii slujitor Și martor al lucrărilor Care de tine-au fost văzute Și ale celor cari, făcute, Vor fi de Mine și, pe care, Le vei vedea-n continuare.
16 Dar ridică-te și stai în picioare! Căci M-am arătat ție, ca să te numesc slujitor și martor a ceea ce ai văzut despre Mine și a ceea ce vei vedea că voi face.
16 Dar acum, ridică-te; pentru că ți-am oferit ocazia să Mă cunoști. Vreau să te desemnez ca slujitor al Meu și ca martor. Tu vei vorbi altora, spunându-le nu numai că M-ai văzut, ci și tot ce îți voi mai revela.
16 Dar ridică-te și stai pe picioarele tale! Pentru aceasta m-am arătat ție, ca să te pun deoparte ca slujitor și martor al celor pe care le-ai văzut și al celor care ți se vor face văzute.
16 Dar scoală-te și stai în picioare, căci M-am arătat ție ca să te pun slujitor și martor atât al lucrurilor pe care le-ai văzut, cât și al lucrurilor pe care Mă vei vedea făcându-le.
După aceea, glasu-acel Îmi zise astfel: „Daniel, Om prea iubit și scump, aminte Să iei dar, la aste cuvinte, Pe care eu ți le voi spune. Hai, pe picioare-acum, te pune, În locu-n care te găsești! Să stai acolo unde ești Și să asculți ce am de zis, Căci eu, la tine, sunt trimis!” După ce astfel mi-a vorbit, Eu în picioare-am reușit Să mă ridic, dar tremuram, Căci foarte-nspăimântat eram.
Îi mulțumesc, încă o dată, Domnului nostru, Cel de Sus – Adică lui Hristos Iisus – Pentru că fost-am întărit – Căci am fost, vrednic, socotit De-ncredere – când m-a adus Și-apoi, în slujba Lui, m-a pus,
Căci nu mi-a dat-o cineva Și nici n-am învățat, ceva, Din ceea ce am auzit, De la vreun om; tot ce-am primit, Se află mai presus de fire, Căci vine prin descoperire – Chiar de la Tatăl Cel de Sus – Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.
Ca printre Neamuri, cum am spus, Să fiu slujbaș al lui Iisus. Eu, slujba mea, o împlinesc Cu scumpătate, și trudesc, În Evanghelia Domnului, Ca Neamurile-n fața Lui, Să poată fi jertfa primită Bine, prin Duhul Sfânt, sfințită.
Slujbaș al ei, iată că eu Am fost ales, a fi, mereu, După acea isprăvnicie Care îmi este dată mie, De Dumnezeu dar, pentru voi, Ca eu să întregesc apoi, Printre ființele ce sânt În lume-acum, al Său Cuvânt.
Acum, voi trebuie să știți Ca să rămâneți neclintiți, Pe mai departe, așezați Și pe credință-ntemeiați, Fără a pierde – dragii mei – Nădejdea Evangheliei, Care v-a fost împărtășită – Când fost-a propovăduită Făpturilor de pe pământ – Și-al ei slujbaș, eu – Pavel – sânt.
Când am plecat – țin minte bine – Avut-am o descoperire. M-am dus deci, să le dau de știre Și despre Evanghelia dată, Mie, pentru a fi purtată, La Neamurile care sânt, Pe fața-ntregului pământ. Îndeosebi, eu am vorbit, Cu cei care s-au dovedit A fi de vază, căci n-am vrut, Zadarnic, să mă fi zbătut.
În noaptea care a urmat, Domnul, din cer, S-a arătat Lui Pavel și i-a spus: „Vorbește, Necontenit, și îndrăznește! Căci precum ai mărturisit, Atuncea, când tu ai vorbit, Chiar la Ierusalim, de Mine, La fel aștept Eu, de la tine, Să faci, la Roma, când sosești. Cu îndrăzneală, să vorbești!”
În toate lucrurile – eu – Te-ndemn ca, treaz, să fii, mereu. Fii răbdător în suferință Și să-mplinești, cu sârguință, Necontenit, acea lucrare Ce un evanghelist o are. În toate dar, te străduiește, Și slujba, bine-ți împlinește.
Atunci când vei fi reușit Să pui, în mintea fraților, Ăst lucru, un bun slujitor – Al lui Hristos – te dovedești, Pentru că știi să te hrănești Doar cu cuvintele pe care, Credința noastră-n ea le are. De-asemeni – dragă Timotei – Tu trebuie să pui, în ei, Învățătura ce ți-am dat-o, Pe cari, mereu, tu ai urmat-o.
Și de aceea, dragii mei, Pe al nost’ frate, Timotei – Care, în Dumnezeu, slujește Și Evanghelia o vestește – În grabă, l-am trimis, la voi. El vă va mângâia apoi, Iar prin ceea ce-o să lucreze, Are să vă îmbărbăteze, Pentru ca să aveți putință, De a vă ține în credință,
Așa după cum ați aflat Și după cum v-a învățat Al nostru frate prea iubit, Cari, Epafras, este numit. Tovarăș – fratele acel – Ne este-n slujbă. Astfel, el S-a dovedit a fi-n Hristos, Un slujitor bun, credincios,
Și-aceste lucruri vin, mereu, Doar de la bunul Dumnezeu, Cel care, prin Hristos – pe noi – Cu El ne-a împăcat apoi. Astfel, după ce ne-a iertat, Slujba-mpăcării, El ne-a dat.
Harul cu care ne-a-nzestrat Și-apostolia ce ne-a dat, Ca noi, pe urmă, să-ncercăm, Pentru-al Său Nume, să chemăm Popoarele pământului, Să vină, la credința Lui.
Dar eu nu țin la viața mea, Ca la ceva scump, ci aș vrea Să îmi sfârșesc, cu bucurie, Slujba care îmi este mie Încredințată, de Iisus, Și calea mea – cum am mai spus – Deci Evanghelia harului Cel nesfârșit al Domnului, Mereu, s-o propovăduiesc.