Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Fapte 14:22 - Biblia în versuri 2014

22 Și-au întărit, în calea lor, Sufletul ucenicilor. Să stăruie, i-au îndemnat – Toți – în credință, ne-ncetat, Spunând că-n cer, la Dumnezeu, Doar prin necazuri și prin greu, Putem pătrunde. Când sfârșiră,

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

22 întărind sufletele ucenicilor, îndemnându-i să rămână în credință și spunând că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

22 În acele localități au consolidat spiritual discipolii, încurajându-i să persevereze în ce privește credința. Apoi le-au mai precizat că pentru a intra în Regatul lui Dumnezeu, trebuie să suportăm multe necazuri.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

22 Ei au întărit inimile discipolilor și i-au încurajat să rămână [statornici] în credință, [spunând]: „Trebuie să [trecem] prin multe necazuri, ca să intrăm în împărăția lui Dumnezeu”.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

22 încurajând sufletele credincioşilor şi îndemnându-i să rămână în credinţă, căci în Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

22 întărind sufletele ucenicilor. El îi îndemna să stăruiască în credință și spunea că în Împărăția lui Dumnezeu trebuie să intrăm prin multe necazuri.

Gade chapit la Kopi




Fapte 14:22
49 Referans Kwoze  

Dar Dumnezeul harului – Cel care-n bunătatea Lui, La a Lui slavă, va adus, Acuma, prin Hristos Iisus – După ce o să suferiți Puțin timp doar, desăvârșiți O să vă facă. Vă-ntărește, Putere-apoi, vă dăruiește Și veți ajunge, negreșit, Cu toți, atunci, de neclintit.


De altfel, toți cari, ne-ndoios, Vor, cu evlavie-n Hristos, Ca să trăiască – să se știe – Că prigoniți au ca să fie.


V-am spus acestea, să puteți, În Mine, pace, să aveți. În lume, multe veți păți – Necazuri vă vor încolți – Dar îndrăzniți, necontenit, Căci Eu, lumea, am biruit.”


Și dacă rang de fii avem, Atunci moștenitori suntem: Îl moștenim, pe Cel de Sus, Noi, împreună cu Iisus, Dacă-mpreună cu El știm, Cu-adevărat, să suferim, Ca să fim proslăviți apoi, Asemeni lui Hristos, și noi.


Să nu te temi dar, nicidecum, De ce vei suferi, pe drum, Căci diavolul va vrea apoi, Să-i ia pe unii dintre voi, Să-i vâre-n temniță și are Să-i pună, astfel, la-ncercare. În zece zile încheiate, Mare necaz se va abate, Asupra voastră, dar să știți Că trebuie să biruiți. Până la moarte, credincios, Să te areți, căci ne-ndoios, În felu-acesta, reușești, Cununa vieții, s-o primești.


Acum, voi trebuie să știți Ca să rămâneți neclintiți, Pe mai departe, așezați Și pe credință-ntemeiați, Fără a pierde – dragii mei – Nădejdea Evangheliei, Care v-a fost împărtășită – Când fost-a propovăduită Făpturilor de pe pământ – Și-al ei slujbaș, eu – Pavel – sânt.


Tu – Timotei – ia seama bine: Nicicând, să nu-ți fie rușine, De mărturia Domnului, Și nici de mine – cari, al Lui, Întemnițat sunt – ci, mereu, Stând întărit, în Dumnezeu, Cu Evanghelia, împreună, Să suferi orișice furtună.


În Antiohia, a stat Puțină vreme, și-a luat, Apoi, din nou, la străbătut, Tot al Galatiei ținut, Precum și-al Frigiei, oprind Din loc în loc și întărind Pe ucenicii de acolo.


Să înțelegeți vreau, că cine Nu își ia crucea ca să vină Pe urma Mea, va avea vină Și, lângă Mine, nu va sta.


„Doamne”, atuncea i-am răspuns, De spaimă-adânc, fiind pătruns, „Eu nu pot ști cine sunt ei. Doar tu îi știi pe toți acei.” El a răspuns: „Ei sunt cei care Vin din necazu-acela mare, Pentru că toți aceștia sânt Veniți de jos, de pe pământ. Oameni-aceștia și-au spălat Straiul, în sângele vărsat, De către Miel și, negreșit, În acest fel, și le-au albit.


În acest chip de vă purtați, În adevăr, o să primiți Intrare, din belșug – să știți – În veșnica Împărăție – Care e gata ca să vie – A Domnului Hristos Iisus, Mântuitorul nost’, de sus.


Am să-i arăt, pentru-al Meu Nume, Ce trebuie-a-ndura, în lume.”


Să știți că El, pân’ la sfârșit, Vă întărește, negreșit, Ca fără vină să fiți voi, Când se va-ntoarce înapoi, Din slăvile cerești – de sus – Al nostru Domn, Hristos Iisus.


El străbătut-a Siria, Urmând apoi Cilicia, Cuvântul propovăduind, Bisericile întărind.


Apoi, Iuda și Sila, care Erau proroci, i-au întărit, Pe frați, prin ceea ce-au vorbit.


Din tot ce știți, din ce-ați văzut, Nu credeți că a trebuit, Hristosul să fi suferit Aceste lucruri, ca apoi, Să intre-n slava Sa-napoi?”


Apoi, El, ucenicilor, Le-a spus așa: „Oricine vrea Ca să pășească-n urma Mea, Se lepede, întâi, de sine; Să își ia crucea și, pe Mine, Să Mă urmeze! Pentru că


Acolo, el a fost pătruns De harul cari l-a revărsat Domnul, din cer, și i-a-ndemnat Pe toți, ca hotărâți, mereu, Să stea lipiți, de Dumnezeu.


Să v-amintiți de vorba Mea: „Robul, nicicând, nu e mai mare Decât stăpânul”. Prin urmare, Dacă am fost Eu prigonit, La fel, și voi veți fi pățit; Dacă cuvântul Mi-l păzesc, Și pe al vostru-l împlinesc.


„Vă întăriți voi, mâini slăbite, Care sunteți slăbănogite! Vă întăriți genunchi! Tari stați, Voi cei care vă clătinați!


Iată că eu, Ioan – cel care, Frate, vă sunt, la fiecare, Părtaș sunt la necaz cu voi, Părtaș la-mpărăție-apoi, Și la răbdarea lui Iisus – Într-un ostrov, am fost adus, Din pricina Cuvântului Cari este-al Dumnezeului Cel viu în veci și credincios, Și-a mărturiei lui Hristos. Ostrovu-n care m-am aflat Atuncea, Patmos e chemat.


Acum dar, prea iubiților, Când căutam, stăruitor, Ca să vă scriu, cu osebire, Despre a noastră mântuire, Iată că m-am văzut silit, Să vă îndemn, necontenit, Ca să luptați pentru credință – De care noi avem știință Că a fost dată – fiind una, Pentru toți sfinții, totdeauna.


Și-n inimi să vă întăriți, Fără prihană dovediți, În fața Tatălui de Sus Și-a Domnului Hristos Iisus, Precum și a poporului Alcătuit de sfinții Lui.”


Când adunarea s-a sfârșit, Să plece, lumea s-a zorit. Barnaba și Pavel, apoi, S-au dus și ei. După cei doi, Porniră-ndată mulți Iudei Și prozeliți. Atuncea, ei, Cu dragoste, i-au îndemnat Să stăruiască, ne-ncetat, Cu toți, în harul Domnului.


Mereu, mai mult se răspândea Cuvântul Domnului. Sporea Și rândul ucenicilor. Intrară, în numărul lor, Mulți oameni, din Ierusalim. De asemeni, preoți mai găsim – În acea vreme – că veneau Și-astă credință-mpărtășeau.


O să primească însutit Tot ceea ce a părăsit – Casă sau frați, mamă sau tată, Soață, surori, holdă bogată. De prigoniri vor fi-nsoțite Acestea, și sunt dăruite Chiar în acest veac, tuturor. Apoi, în veacul viitor, Din viața lor vremelnică, Vor trece-n viață veșnică.


La fel, de al tău ochi te-mpinge, Făcându-te ca în păcat S-ajungi, îl scoate, imediat! Căci e mai bine – îți spun Eu – Ca să ajungi la Dumnezeu Și-apoi, în cerul Lui, să stai, Chiar dacă numai un ochi ai, Decât cu ambii ochi să cazi În al gheenei foc să arzi,


A zis Iisus – „la Dumnezeu – Îți spun – că în Împărăție, Intră doar cel care-o să fie, Din apă și din Duh, născut.


De-asemenea, să mai aflați Că le va fi mult mai ușor, De a intra, cămilelor, Chiar prin urechea acului, Decât îi e bogatului Să intre-n cer, la Dumnezeu – Celor bogați, le va fi greu.”


„Urâți, atunci când o să fiți, De către lume, voi să știți Că Eu am fost – mai înainte – Urât, de ea. Să țineți minte:


Cu sine-n Antiohia. Un an întreg, ei au luat, Parte, la adunări, și-au dat Învățătură, tuturor. Aicea – ucenicilor – Întâia oară, li s-a dat, Un nume nou. Ei s-au chemat „Creștini”. Deci, a pornit ăst nume, Din Antiohia, în lume.


Toți ucenicii au găsit, Că este foarte potrivit, Ca fiecare, dintre ei, Să dea fraților lor Iudei, După putință, ajutor.


Dar, după cele întâmplate, Când ucenicii au venit, La al său trup, și-a revenit. De jos, îndată, s-a sculat Și, în cetate, a intrat. A doua zi, el a pornit Spre Derbe, fiind însoțit Și de Barnaba. Ei, aici,


Apoi, destul de multă vreme, Cu ucenici-au petrecut, Acolo, în acel ținut.


Voiesc să vă destăinui eu, Căci cu privire la Hristos, Ați primit har – neîndoios – Nu doar pentru a crede-n El, Ci și spre-a pătimi astfel, Pentru al nostru Domn și-apoi,


Mai trebuie să știți, dragi frați, Că la aceast-ați fost chemați. Căci și Hristos a suferit, Doar pentru voi, când a venit În lume; iar în acest fel, Aveți o pildă, de la El, Ca suferind, să încercați, Pe-ale Lui urme, să călcați.


Tari, în credință, voi să fiți, Ca lui să vă împotriviți, Știind că-n lume-ai voștri frați, La fel se află încercați, Trecând și ei, prin suferință, Ca voi, ca orișice ființă.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite