Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Fapte 12:7 - Biblia în versuri 2014

7 Temnița fost-a luminată, De-un înger. Petru s-a trezit, Când îngerul l-a înghiontit, În coaste, și a cuvântat: „Te scoală, iute!” De îndat’, A deschis ochii și-a văzut Că lanțurile i-au căzut.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

7 Și iată că un înger al Domnului a apărut deodată și o lumină a strălucit în celula închisorii. El l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Ridică-te repede!“. Atunci lanțurile i-au căzut de la mâini.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

7 Atunci un înger al lui Iahve a apărut în mod instantaneu lângă el, producând lumină în închisoare. El l-a trezit pe Petru, lovindu-l în coastă și zicându-i: „Ridică-te repede!” Atunci lanțurile (cu care era legat) i-au căzut de la mâini.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

7 Și iată că un înger al Domnului a venit la el și o lumină a strălucit în încăpere! [Îngerul], lovindu-l în coastă pe Petru, l-a trezit și i-a zis: „Scoală-te în grabă!”. Iar lanțurile i-au căzut de la mâini.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

7 Şi iată că a apărut un înger al Domnului şi încăperea s-a umplut de lumină. Îngerul l-a trezit pe Petru lovindu-l în coastă şi i-a zis: „Scoală-te repede!” Lanţurile i-au căzut de pe mâini,

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

7 Și iată, un înger al Domnului a stat lângă el pe neașteptate și o lumină a strălucit în temniță. Îngerul a deșteptat pe Petru, lovindu-l în coastă, și i-a zis: „Scoală-te, iute!” Lanțurile i-au căzut jos de pe mâini.

Gade chapit la Kopi




Fapte 12:7
37 Referans Kwoze  

Al Domnului, trimis din cer, În miez de noaptea, a deschis Ușa, la temniță, și-a zis


De-odată, ca stârnit de vânt, Mare cutremur de pământ Pornitu-s-a, de s-a simțit Cum temnița s-a zguduit, Din temelie, dezlegați Fiind toți cei întemnițați.


Cei asupriți primesc – mereu – Dreptate, de la Dumnezeu. Belșug de pâine, El a dat Și pe flămânzi i-a săturat. Domnul îi izbăvește-apoi, Pe cei cari sunt prinși de război.


Domnul i-a ridicat de jos, Din întuneric El i-a scos, Sfărmând lanțul ce se vădea, În umbra morții că-i ținea.


Apoi, îngerul Domnului Va tăbărî lângă cel care Teamă față de Domnul are Și din primejdii – ne-ncetat – Acela are-a fi scăpat.


„Cam patru zile sunt” – a zis Corneliu – „de când mă aflam, În casa mea, și mă rugam. Să fi fost ceasu-al nouălea, Când am avut vedenia. Un om, atuncea, am văzut, În fața mea, că a șezut. Avea o haină lucitoare, Ce-l învelea pân’ la picioare.


De-aceea zic: „Deșteaptă-te Tu, care dormi, și scoală-te, Dintre cei morți, căci luminat, Vei fi tu, de Hristos, îndat’.”


L-a înviat Dumnezeu, iar. Al morții lanț, Domnul l-a frânt, Eliberându-L, din mormânt, Pentru că moartea nu putea, În stăpânire, a-L avea.


Nedumerite, se priveau Și, ce să creadă, nu știau, Cuprinse de uimire mare. Atuncea, în strălucitoare Și albe haine-nveșmântați, Li se-arătară doi bărbați.


Când îngerul s-a-nfățișat – Trimis din cer – păstorilor, A strălucit, în jurul lor, Lumina slavei Domnului. Păstorii, la vederea lui, De moarte, s-au înspăimântat,


Voi suferi mânia Lui, Căci împotriva Domnului Iată că am păcătuit. De El, voi fi eu, sprijinit, Căci – după cum se va vedea – Va apăra pricina mea. El este Cel cari o să vină Și mă va scoate la lumină. Voi sta în fața Domnului Și voi privi dreptatea Lui.


Află că Dumnezeul meu – Căruia Îi slujesc mereu – Pe al Său înger l-a trimis Și leilor gura le-a-nchis. Iată că ei nu au putut, Nimic ca să îmi fi făcut, Căci față de-al meu Dumnezeu, Nevinovat mă aflu eu. Nevinovat – cum știi prea bine – Mă aflu și față de tine, Căci nici un rău n-am săvârșit Să merit să fiu pedepsit!”


Îngerul s-a înfățișat A doua oară, l-a trezit Și-n felu-acesta i-a vorbit: „Ilie, scoală și mănâncă, Pentru că drum lung ai tu, încă!


Atunci, un înger a venit – Trimis de Domnul – și-a lovit, Față de toți, pe împărat, Pentru că slavă nu a dat Lui Dumnezeu. El a căzut, Iar viermi-ndată l-au umplut, Și-n felu-acesta, a murit.


Saul porni la drum. Când el, Lângă Damasc, a poposit, În jurul său a strălucit, Puternic, o lumină, care Venea din ceruri. Speriat tare,


Iată că strălucirea Lui E ca lumina soarelui. Din mâna Lui, raze pornesc Și-aceste raze oglindesc Puterea-I făr’ asemănare Și-ascund tăria Lui cea mare.


Și iată că eu am zărit Slava Aceluia pe care, Israel, Dumnezeu, Îl are, Cum vine dinspre răsărit Și al Său glas l-am auzit. Era ca vuietul pe care Îl face doar o apă mare. De slava Lui care venise, Întreg pământul strălucise.


Te scoală și te-mbărbătează! Te scoală și te luminează! A ta lumină, iată, vine Și răsări-va peste tine – De-ndată – slava Domnului.


Ascultă Doamne, glasul meu, Pentru că rob al Tău sunt eu. Iată, sunt fiul roabei Tale. Tu, Doamne, ai găsit cu cale Să mă dezlegi și-ai sfărâmat Lațul care m-a-nfășurat.


Apoi, Ilie s-a culcat Și a dormit. S-a deșteptat Abia atunci când a venit Un înger cari i-a poruncit: „Te scoală-ndată și mănâncă! Nu este vremea să mori, încă!”


„După aceea, am zărit Un înger care a venit, Din ceruri, pe pământ, și care Avut-a o putere mare, Încât pământul, luminat, A fost, de slava lui, îndat’.


Întreb acuma: nu sunt, oare, Toți, niște duhuri slujitoare, Trimise, slujbe, să-mplinească, La cei cari au să moștenească Neprețuita-I mântuire, Ce se revarsă peste fire?”


În noaptea cari, premergătoare, A fost acele-i zile-n care Voise a-l lua Irod – Spre-a-l scoate-n față la norod – Petru dormea, înlănțuit, De doi ostași, fiind păzit. Alți păzitori, la uși, ședeau, Iar mâinile strânse-i erau, De două lanțuri mari. Deodată,


Soare și lună se opresc Pe cer și se adăpostesc Apoi, în locuința lor, Din pricina luminilor Pe cari le răspândesc, pe cale, Săgețile ce-s ale Tale Și pentru strălucirea dată De a Ta suliță-ncercată.


„Iată ce semn am stabilit Eu, pentru tine, Ezechia, Să poți a crede prorocia: Anul acesta, să știți bine, Numai ce crește de la sine, O să mâncați. Al doilea an – Așa precum e al Meu plan – O să mâncați doar ce-o să iasă, Din rădăcina-n câmp rămasă. Abia-n al treilea an apoi, Veți semăna pământul voi. Atuncea o să secerați, Vii veți sădi și-o să mâncați Din rodul lor. Va rămânea


Tu ești lumina mea, mereu, Și-n întunericul cel greu, Tu luminezi, neîncetat.


Celor care sunt părăsiți, Le dă familii. Fericiți, Se află prinșii de război, Căci El îi izbăvește-apoi. Aceia cari se răzvrătesc, În loc uscat doar locuiesc.


Iată cuvântul cel de sus, Care de Domnul a fost spus Lui Ieremia-n vremea care, Nebuzardan – capul cel mare Al străjii – l-a eliberat Din Rama, unde-a fost legat Cu lanțuri spre-a fi dus apoi – Cu toți ceilalți prinși de război Din Iuda – robi la cel aflat În Babilon, drept împărat.


Atuncea, Nebucadențar, Luând cuvântul, zise iar: „Să fie binecuvântat Cel ce e Domn cu-adevărat, Acela care e, mereu, Adevăratul Dumnezeu Cari, de Șadrac, este slujit Și de Meșac și – negreșit – Slujit e și de-acela care, Drept Abed-Nego, nume, are! Și binecuvântat, mereu, Să fie al lor Dumnezeu Cari Și-a trimis îngerul Său, Ca să-i păzească de-orice rău, Pe cei trei ce se dovedesc Precum că Lui, doar, Îi slujesc, Căci după cum noi am văzut, Numai în El s-au încrezut! Iată că îngeru-a venit Și pe cei trei i-a izbăvit, Căci mai de grabă au călcat Porunca dată de-mpărat Și nu s-au închinat la cei Care nu le sunt dumnezei. Mai bine, trupurile lor, Pradă le-au dat flăcărilor, Dar nu s-au închinat la cei Care nu le sunt dumnezei. Ei se închină, tot mereu, Numai la al lor Dumnezeu!


După ce magii au plecat, Un înger i s-a arătat, În vis, lui Iosif: „Scoală-te! Ia Pruncul și pogoară-te Spre țarina Egiptului. Mergi cu Maria, mama Lui, Și-acolo, voi să așteptați – Până când fi-veți înștiințați – Căci împăratul, de gând are, Pe-Acest Copil, să Îl omoare.”


Îngeru-a zis: „Încinge-te Degrabă, și încalță-te! Pune-ți dar, hainele, pe tine, Și-apoi, urmează-mă, pe mine!”


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite