Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Exodul 6:8 - Biblia în versuri 2014

8 Eu sunt Acel care apoi, Vă voi călăuzi, pe voi, Spre țara ‘ceea minunată, Cari am jurat că va fi dată În stăpânire, lui Avram, Isac, Iacov și al lor neam. Veți stăpâni acel pământ, Cum am promis. Eu, Domnul sânt!”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

8 Vă voi duce în țara pe care am jurat, cu mâna ridicată, că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov, și vă voi da-o în stăpânire. Eu sunt Domnul“.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

8 Vă voi duce în țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov. Vouă vă ofer această țară ca moștenire. Eu sunt Iahve!»”

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

8 Vă voi duce în țara asupra căreia mi-am ridicat mâna ca s-o dau lui Abrahám, lui Isáac și lui Iacób și vă voi da-o ca moștenire. Eu sunt Domnul»”.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

8 Eu vă voi duce în țara pe care am jurat că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov; Eu vă voi da-o în stăpânire; Eu, Domnul.’”

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

8 Și vă voi duce în țara pentru care mi‐am ridicat mâna că o voi da lui Avraam, lui Isaac și lui Iacov și vă voi da‐o în stăpânire. Eu sunt Domnul!

Gade chapit la Kopi




Exodul 6:8
29 Referans Kwoze  

Acolo vreau să locuiești – Străin – așa cum te găsești. Eu sunt cu tine – nu uita! – Și te voi binecuvânta. Ținuturile-acestea, toate, Să știi că ție-ți vor fi date Și celor de pe urma ta. Eu am promis lucru-acesta, Tatălui tău, cu jurământ, Și Eu Îmi țin al Meu cuvânt!


Un legământ a încheiat Domnul, cu-Avram, și-a cuvântat: „Dau țara, seminției tale. Ea se întinde de din vale De Nilul Egiptenilor, Și-atinge unda apelor Marelui fluviu Eufrat. Pământu-acesta minunat, Îl dau pentru al tău popor.


Atuncea, voi veți ști mereu, Precum că Domnul sunt doar Eu, Pentru că-n Israel, apoi, Vă voi aduce înapoi, Așa precum jurat-am Eu Părinților voștri, mereu, Că astă țară minunată, Vouă are a vă fi dată.


Avram privi la împărat Și-apoi, astfel a cuvântat: „Ridic mâna spre Dumnezeu Cel Prea Înalt, spre Domnul meu, Spre Ziditorul cerului Precum și al pământului,


Voi toți aveți să o primiți, Și voi o să o stăpâniți, Așa cum am jurat, odată – Ținându-Mi mâna ridicată, În fața celora pe care, Al vostru neam, părinți, îi are – Că dată are să le fie, Această țară, pe vecie. Deci țara – fără îndoială – O să vă cadă la-mpărțeală, Pentru că ea are menire De-a fi a voastră moștenire.


Căci Eu sunt Cel care-Mi ridic Mâna în sus, spre cer, și zic: „Cât e de-adevărat că Eu Sunt Cel care trăiesc mereu,


Adu-Ți aminte de Avram, Isac, Israel și-al lor neam – De robii tăi – și de ce-ai zis Când ai jurat și le-ai promis Spunând aceste vorbe: „Eu, Sămânța, vi-o sporesc mereu, Iar numărul poporului, Precum stelele cerului Va fi. Apoi le va fi dat, Celor ce vă vor fi urmat, Acest ținut, ca să le fie Țară a lor, pentru vecie.”


Șt tu, și toată stirpea ta – Țara care-i fusese dată, De Mine, lui Avram, odată, Și-apoi a fost a lui Isac! A ta va fi! Așa-am să fac!”


Pe scara ‘ceea. Sus ședea Domnul, care îi priveghea. Atuncea, zise Dumnezeu: „Sunt Domnul, tatălui tău, Eu – Al lui Avram și-al lui Isac – Și iată ce-am de gând să fac: Pământul, unde ești culcat, Să știi că ție-ți va fi dat. Va fi al seminției tale,


De-aceea, Cel care, mereu, E Domn, precum și Dumnezeu, A cuvântat: „Eu Îmi ridic Mâna să jur și iată, zic: Popoarele ce vă-nconjoară, Își vor purta a lor ocară!


Eu am jurat și-aveam de gând Să-i duc în țara minunată Ce trebuia a le fi dată. Atuncea, ei și-au aruncat Ochii spre dealuri și-au cătat Orice copac verde, stufos, Ca să-și aducă – ne-ndoios – Acolo, jertfele pe care Le voiau daruri de mâncare, Jertfe prin cari M-au mâniat. De-asemenea și-au mai lăsat Miresme-n locurile-acele, Pe cari le-au ars și-apoi, prin ele, Gânditu-s-au că au putut Să facă un miros plăcut. Adus-au și câte-o măsură Din jertfele de băutură.


Însă acolo, în pustie, Am ridicat a Mea mânie În contra lor și am jurat Precum că pentru-al lor păcat, Vor fi în lume risipiți, Printre popoare împărțiți.


Chiar și-n pustiu, am ridicat Mâna spre ei și le-am jurat Că nu-i mai duc în țara care Miere și lapte în ea are, Țară frumoasă, cum nu sânt Altele, pe acest pământ.


Acela care S-a vădit Tărie-a fi, necontenit, În Israel, nu Se căiește Și niciodată nu mințește, Căci El nu-i om, să-i pară rău.”


Domnul nu-i om! Deci ia aminte Precum că Dumnezeu nu minte! Domnul nu-i fiu al omului, Să-i pară rău de vorba Lui. Nu face ceea ce a zis? Nu va-mplini tot ce-a promis?


Ai să pornești, din nou, la drum, Și fiilor lui Israel, Le vei vorbi, în acest fel: „Eu, Domnul sunt! Eu sunt Cel care, Din ale voastre munci amare, Cu care sunteți apăsați, Am să vă scot. Veți fi scăpați, Din a Egiptului robie, Cu braț întins, și au să fie Mari judecăți. De-acolo, Eu


Apoi, lui Moise, Dumnezeu Îi spuse: „Eu sunt Domnul, Eu!


Spre ceruri, el a și jurat Pe Cel care-i nemuritor Și-i viu, în vecii vecilor, Acela care a făcut Tot ceea ce este văzut – Și cer și mare și pământ Și toate câte-n ele sânt – Că nu mai e timp de pierdut,


„Domnul te scoate azi, afară. Când vei ajunge-n a ta țară – Care-i a Canaaniților, Heviților, Hetiților, Și-a celor ce sunt Amoriți Și-a celor cari sunt Iebusiți – În locu-acela minunat, Pe care, Domnul a jurat, Părinților, că ți-l dă ție – Țară în cari, precum se știe, Lapte și miere curg mereu, Tu să nu uiți de Dumnezeu, Și să-ți ții slujba viitoare, Atunci când luna următoare, A spicelor, sosi-va iar.


Cu nici un chip, nu veți putea Intra, în țara minunată, Pe care, am jurat, odată, Că Eu am să vi-o dăruiesc. Cei care-n țară doar pășesc, Sunt numai doi: Caleb cari, iată, Îl are, pe Iefune, tată, Și Iosua, acela care – Cum știți – pe Nun, tată, îl are.


După acestea toate, iată, V-am dat o țară minunată. Cetăți pe cari nu le-ați zidit, Le-aveți acum, de locuit. Vii și măslini – cu roada lor – Are acum al vost’ popor. Deși nimic nu ați sădit, Totul, drept hrană, v-a slujit.”


Pâine ai dat poporului, Din înălțimea cerului. Apoi, din stâncă ai făcut Să iasă apă de băut. Țara i-ai dat-o-nstăpânire, Ca să o aibă moștenire.


Un legământ am încheiat, Cu ei, urmând a le fi dat Țara Canaan, în mâna lor – Țara călătoriilor Lor sfinte, pe cari le făceau, Țara în cari străini erau Și ca străini au locuit.


Moise-a vorbit, în acest fel, Feciorului lui Reuel Care, Hobab, este numit Și e, din Madian, venit: „Iată că noi suntem, acum, Gata de a porni la drum, Spre locul ce ne-a fost promis, De către Domnul, când a zis: „Vouă am să vi-l dau”. Apoi – Dacă dorești – vino cu noi, Să mergi alăturea de mine Ca astfel să îți meargă bine; Căci Domnul a făgăduit, Să facă bine, negreșit, Copiilor lui Israel.” Moise-a vorbit, în acest fel, Cu acel om, căci e știut Cum că, de socru, l-a avut.


Dar oare, eu am zămislit Acest popor? Ai socotit Că eu sunt cel ce l-a născut Și de aceea, ai putut Să-mi zici „Să-l poți la sânul tău, Cum poartă doica, pruncul său”, Până în țara cea de vis, Pe care, Domnul a promis, Părinților ăstui popor, Și ai jurat că le-o dai lor?


Căci Dumnezeul vostru are O nesfârșită îndurare Și nu o să vă părăsească, Nici nu o să vă nimicească. Nu-și uită al Său legământ, Pe care, El, cu jurământ, Cu-ai voști’ părinți l-a încheiat Și nu poate a fi-ncălcat.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite