Când au primit aste porunci, Văzură logofeți-atunci, În ce necaz mare erau, Ce greutăți îi apăsau. „Să faceți dar, necontenit, Așa cum este stabilit Numărul cărămizilor! Nimica, din numărul lor, Nu vi se scade!” – le spuneau Cei care îi supravegheau. „Mereu, să fie împlinită Norma care e cuvenită Zilei de muncă. Vă siliți, Ca norma să o împliniți!”
Atunci, cei puși peste popor – Ispravnicii norodului, Precum și logofeții lui – Ieșiră de la împărat Și tuturor de veste-au dat, Despre porunca ce-au primit. Au zis: „Așa a poruncit, Azi, Faraon: „De-acum, să știți Că paie n-o să mai primiți!
O oaste de oșteni avea Mereu, alături, Ozia, Cari fost-a-n cete împărțită. Oastea fusese rânduită De logofătul Ieiel Și de Maseia cari, și el Fusese mare dregător. Numărătoarea cetelor Și-a celor ce le-alcătuiau, Oameni-aceștia o făceau. Hanania era cel care, E, peste cete, pus mai mare.
Isac, de Iacov, e urmat Și de Esau, în al său șir. Apoi, în muntele Seir, Eu, pe Esau, l-am așezat Și-n stăpânire, i l-am dat, În timp ce Iacov – cu ai lui – Lua drumul Egiptului.
Când aste lucruri se-ntâmplau, Bătrânii din popor ședeau Alături de judecători Și de-ai oștii conducători, Lângă chivotul Domnului. Erau cu toți în jurul lui, Iar preoții îi privegheau – Străini, de față, mai erau, Cari pe popor îl însoțise. Toată mulțimea se-mpărțise În două cete: jumătate Din rândul gloatei adunate, Spre Garizim, s-a îndreptat Și-n dreptul muntelui, a stat. Ceilalți, către Ebal, s-au dus Făcând așa precum a spus Moise, atunci când a trăit.
„Tu – în cetăți – judecători, Ai să așezi, și dregători Care vor trebui să fie Aleși, în orice seminție, Să judece, după dreptate, În pricinile-nfățișate În fața judecății lor, De către omul din popor.
Atunci, eu am chemat să vie – Din fiecare seminție – Pe toți bărbații acei cari S-au dovedit a fi mai mari. Pe ei i-am așezat apoi, Drept căpetenii, peste voi. I-am așezat, capi, peste-o mie, Capi peste-o sută-am pus să fie Și peste cincizeci mai apoi, Ca dregători, aflați la voi, În fiecare seminție.
Domnul, lui Moise, i-a vorbit: „Adă la Mine – negreșit – Pe șaptezeci dintre bărbați. Aceștia trebuie luați Dintre bătrânii cei pe care Poporul Israel îi are. Să îi alegi, atunci când vii, Doar pe acei pe care-i știi Că au putere în popor, Că ascultat e glasul lor. La cortul întâlnirii, voi Trebuie să veniți apoi.
Domnul a zis: „Eu am văzut Chinul, prin care a trecut Poporul Meu, care-i robit La Egipteni, și-am auzit Și strigătul poporului. Deci Eu cunosc durerea lui.
Au pus ispravnici, peste ei, Cari trebuiau, ca pe Evrei, Să-i asuprească, ne-ncetat, Prin muncile ce li s-au dat. În acest fel, s-au construit Cetățile ce s-au numit Pitom și Ramses, cetăți care Slujeau atuncea, drept hambare, Pentru Egipt. Oricum făceau,
Când Iosua-n Sihem a stat, Poporu-ntreg s-a adunat – Cu-ai săi bătrâni, judecători, Cu-ai oștilor conducători, Precum și cu aceia cari, În Israel, erau mai mari – În fața lui și-au ascultat Povețele care s-au dat.
„Se interzice tuturor, Ca să mai dea, poporului, Paie, care, în munca lui, La cărămizi îi folosesc. Deci paiele cari trebuiesc, Nu se mai dau – precum s-au dat – Ci fiecare-i obligat Să-și strângă paie așadar, Atât cât îi e necesar.