31 Întreg poporul adunat Atunci, acolo, a crezut Vorbele lor și au văzut Că Dumnezeu a cercetat Pe Israel, căci a aflat De toate câte-a suferit Cât, în Egipt, a fost robit. Toți, fețele, și-au aplecat Și la pământ, s-au aruncat.
31 Oamenii care formau poporul, au crezut; iar când au auzit că Iahve Și-a manifestat interesul pentru israelieni și că le-a văzut necazul, s-au aplecat până la pământ și s-au închinat.
31 Poporul a crezut. Când au auzit că Domnul i-a vizitat pe fiii lui Israél și că a văzut necazul lor, s-au plecat și s-au prosternat cu fața la pământ.
31 Poporul a crezut. Astfel au aflat că Domnul cercetase pe copiii lui Israel, că le văzuse suferința și s-au plecat și s-au aruncat cu fața la pământ.
Ei au s-asculte și-mpreună Cu toți bătrânii ce se-adună, La Faraon o să plecați Și astfel o să cuvântați: „Cel cari i-e Domn ăstui popor – E Dumnezeu Evreilor – Cu noi, acum, S-a întâlnit. De-aceea iată, am venit La tine, ca să te rugăm Să ne îngădui să plecăm, Cale de trei zile-n pustie, Unde vor trebui să fie Aduse jertfe, Domnului.”
Acea sămânță, dintre stânci, Cu rădăcini puțin adânci, E omul care-a auzit Cuvântul. Vesel, L-a primit, Însă, prea mult, nu L-a ținut, Căci, rădăcini, nu a avut. Puțin, numai, L-a găzduit, Dar când ispita a venit, Îndată, el L-a și pierdut, Căci, în ispită, a căzut.
Să le răspundeți mai apoi: „Iată, e jertfa Paștelui, Adusă-n cinstea Domnului, Care, pe noi, ne-a ocrotit. În noaptea când El a lovit Egiptul și-al lui împărat, Casele noastre au scăpat.” Atunci când Moise a sfârșit, Aceste vorbe, de rostit, Întreg poporul adunat, Pân’ la pământ, s-a închinat.
Du-te acum, și strânge deci, Pe toți bătrânii din popor – Din Israel. Spune-le lor, Că „Domnul mi S-a arătat, Cel care-a fost, neîncetat, Domn al părinților din care Ieșit-a neamu-acesta mare – Deci Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov. Iată, am A vă transmite ce mi-a zis, Atuncea când El m-a trimis Aici, la voi: „Eu am văzut Ce-ați pătimit, ce v-a făcut Egiptul. Eu le știu pe toate.
Către întreaga adunare, David a zis: „Vreau, fiecare Din voi, să-L binecuvântați Pe Domnul și să-L lăudați.” Întreg poporul a făcut Așa precum i s-a cerut: Pe Domnu-a binecuvântat Și-apoi, cu toți s-au închinat, Atât în fața Domnului, Cât și a împăratului.
Domnul a zis: „Eu am văzut Chinul, prin care a trecut Poporul Meu, care-i robit La Egipteni, și-am auzit Și strigătul poporului. Deci Eu cunosc durerea lui.
„Să fie binecuvântat Al nostru Domn, neîncetat! Și binecuvântat e Cel Cari Domn îi e, lui Israel, Pentru că și-a răscumpărat Poporul, când l-a cercetat!
Lea, astfel, a zămislit Un fiu, cari Ruben s-a numit. Ruben înseamnă „Vedeți fiu”, Căci ea a spus: „Acuma știu: Domnul, mâhnirea, mi-a văzut Și-un fiu mi-a dat, de am născut. Sunt, în sfârșit, iar, fericită! – De soțul meu, voi fi iubită.”
Iosif le-a spus fraților lui: „Eu am să mor, dar Dumnezeu O să vă cerceteze. Eu Știu că se va-ngrijii de voi Și va aduce înapoi, Pe toți acei cari sunt ai voștri, În țara părinților noștri, Dată de Domnul lui Avram, Isac și Iacov. Iată, am
Când Israelul a văzut Ceea ce Domnul a făcut – Ce braț puternic a-ndreptat Spre Egipteni – s-a-nspăimântat. Întreg poporul s-a temut Atunci, de Domnul. Au crezut, În El și-n Moise – robul Său – Fiind, cu toții, speriați rău.
Domnul, lui Moise-i spuse: „Bine! Iată că voi veni la tine, Într-un nor gros învăluit Și voi putea fi auzit, De-acest popor, când îți vorbesc. Astfel, Eu am să-i întăresc – Căci Mă va auzi pe Mine – Încrederea ce-o are-n tine.” Moise i-a spus iar – Domnului – Cuvintele poporului.
Dar într-o zi, când a aflat Că Dumnezeu a cercetat Pe-al Său popor și-a dăruit Pâine – căci S-a milostivit De tot norodul de Evrei – Să se întoarcă-n țara ei, Pe loc, Naomi a gândit Și-apoi, mult n-a mai zăbovit:
Ezra L-a binecuvântat Pe Dumnezeul lor Cel mare Și „Amin!”, zis-a fiecare, Ținându-și mâinile-nălțate, Către înalturi îndreptate. Cu toți – în urmă – s-au plecat Și Domnului s-au închinat.
Aceste maluri au să fie Date celor ce au să vie Din Iuda, căci sunt rămășiță Ce-a mai rămas din a lui viță. Acolo, ei vor paște-n tihnă; Vor avea parte de odihnă, În casele cele pe care Ținutul Ascalon le are. Căci Domnul Dumnezeul lor Nu-Și va uita al Său popor, Ci-i va aduce înapoi, Pe cei cari sunt prinși de război.”
Când al lui Israel popor A observat cum acel nor A umplut Casa Domnului, S-a închinat în fața Lui Pân’ la pământ și-apoi, de-ndat’, În acest fel, L-au lăudat: „Domnul e bun, plin de-ndurare, Iar îndurarea Lui cea mare, Din înălțimi, peste noi, vine Și-n vecii vecilor, va ține.”
Un braț de carne-l însoțește Pe Sanherib și-l întărește, Dar lângă noi este, mere, Aflat al nostru Dumnezeu, Pe care-L veți vedea apoi, Că o să lupte, pentru noi!” Poporu-ntreg a ascultat Și-ncredere a arătat În vorbele lui Ezechia, Și s-a-ntărit împărăția.
S-a ridicat și, buimăcit, De toate câte le-a aflat, Mantaua el și-a sfâșiat Și și-a tuns capul. Prăbușit Cu fața la pământ, zdrobit De-aste-ntâmplări, s-a închinat, Lui Dumnezeu și-a cuvântat: