1 Moise a zis: „Au să mă vadă, Dar știu că nu au să mă creadă Și n-au s-asculte glasul meu. „Nu L-ai văzut pe Dumnezeu” – Vor spune ei – „căci n-ai putut, Pe Domnul, să Îl fi văzut.”
Ei au s-asculte și-mpreună Cu toți bătrânii ce se-adună, La Faraon o să plecați Și astfel o să cuvântați: „Cel cari i-e Domn ăstui popor – E Dumnezeu Evreilor – Cu noi, acum, S-a întâlnit. De-aceea iată, am venit La tine, ca să te rugăm Să ne îngădui să plecăm, Cale de trei zile-n pustie, Unde vor trebui să fie Aduse jertfe, Domnului.”
Moise I-a zis lui Dumnezeu: „Dar eu vorbesc destul de greu. Când în Egipt voi fi plecat, Cum mă voi face ascultat, De Faraon? Vorbele mele, Vor fi luate-n seamă, ele?”
Întreg poporul adunat Atunci, acolo, a crezut Vorbele lor și au văzut Că Dumnezeu a cercetat Pe Israel, căci a aflat De toate câte-a suferit Cât, în Egipt, a fost robit. Toți, fețele, și-au aplecat Și la pământ, s-au aruncat.
Omul i-a zis: „Tu cine ești?! Ești pus, mai mare, peste noi? Ne ești judecător? Și-apoi, Voiești cumva, ca și pe mine Să mă omori – de-ți vine bine – Ca și pe Egipteanu-acel?” Moise și-a zis, privind la el: „Fără-ndoială, ce-am făcut, De către toți este știut.” Atuncea, frica l-a cuprins.
Domnul i-a spus lui Moise-apoi: „În felu-acesta să vorbești, Când, în Israel, poposești: „Iată că Dumnezeul lor – Acela al părinților Din care a ieșit ăst neam – Deci Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov, m-a trimis La voi și astfel, El a zis: „Acesta e Numele Meu, Acesta Îmi va fi mereu – Din neam în neam, în veci de veci.
Du-te acum, și strânge deci, Pe toți bătrânii din popor – Din Israel. Spune-le lor, Că „Domnul mi S-a arătat, Cel care-a fost, neîncetat, Domn al părinților din care Ieșit-a neamu-acesta mare – Deci Dumnezeul lui Avram, Isac și Iacov. Iată, am A vă transmite ce mi-a zis, Atuncea când El m-a trimis Aici, la voi: „Eu am văzut Ce-ați pătimit, ce v-a făcut Egiptul. Eu le știu pe toate.
Moise a zis lui Dumnezeu: „Dar Doamne, uită-Te că eu, Nu pot, ușor, ca să vorbesc; Acest cusur îl moștenesc, Pentru că nu îl am de ieri, Nu-l am nici de alaltăieri, Și nici de când aici Tu ești Cu al Tău rob ca să vorbești. Așa sunt eu: mi-e încurcată Vorba și limba, totodată.”
Aron a spus, în fața lor, Cuvintele ce le rostise Domnul, cu Moise, când vorbise. Moise, apoi, la rândul lui, Făcu-n fața poporului, Semnele care i s-au dat.
Moise răspunse, Domnului: „Dar nici fiii poporului Lui Israel nu au voit S-asculte, când eu le-am vorbit, Și crezi că Faraonul are Ca să îmi deie ascultare Chiar mie, care reușesc, Cu greutate, să vorbesc?”
În urmă, omul Domnului, Un semn i-a dat altarului: „Pentru a ști cu-adevărat, Că Domnu-i Cel ce-a cuvântat Atunci când m-a trimis pe mine, Iată ce semn am, pentru tine: Altarul se va despica, Și-a lui cenușă va pica, Vărsându-se în jurul lui!”
Atuncea Ghedeon – supus – În fața Domnului, a spus: „Doamne, dacă-mi vei arăta, Că trecere-naintea Ta Am dobândit, un semn, voiesc, Din partea Ta, ca să primesc, Să pot pricepe, negreșit, Că Tu ești Cel ce mi-a vorbit.