Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Exodul 35:21 - Biblia în versuri 2014

21 Iar toți cei care-au dovedit Că-s inimoși, au revenit S-aducă daruri, fiecare – După cum fost-a a lui stare – Prinos, lucrării Domnului, Pentru lucrarea cortului, A slujbei și pentru veșminte, Ce trebuiau să fie sfinte.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

21 Apoi au revenit, fiecare cu ce s-a hotărât în inima lui și cu ce l-a îndemnat duhul, și au adus Domnului contribuția pentru lucrarea de la Cortul Întâlnirii, pentru toată slujba lui și pentru veșmintele sfinte.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

21 Apoi au revenit; și fiecare s-a prezentat cu ce decisese în inima lui (să doneze); și au oferit cât îl lăsa sufletul (să dea). Astfel, ei au făcut lui Iahve donații pentru lucrarea de la Cortul Întâlnirii, pentru toată slujirea de acolo și pentru hainele sfinte.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

21 Au venit toți cei cu tragere de inimă și mânați de duh și au adus un dar ridicat Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujirea lui și pentru veșmintele sfinte.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

21 Toți cei cu tragere de inimă și bunăvoință au venit și au adus un prinos Domnului pentru lucrarea cortului întâlnirii, pentru toată slujba lui și pentru veșmintele sfinte.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

21 Și fiecare om, pe care‐l trăgea inima și fiecare om, pe care‐l îndemna duhul, au venit și au adus darul ridicat al Domnului pentru lucrul cortului întâlnirii și pentru toată slujba lui și pentru hainele sfinte.

Gade chapit la Kopi




Exodul 35:21
28 Referans Kwoze  

Să-i spui: „Un dar să-Mi pregătiți”, Iar darul, voi o să-l primiți. O să-l luați de la oricine Are să-l deie, pentru Mine, Cu largă inimă. Deci iată,


Căci ce sunt oare, Doamne, eu? Sau ce este poporul meu, Încât – acuma – să venim Și daruri să Îți dăruim? Tot ceea ce Ți-am dăruit, Noi, de la Tine, am primit.


Astfel, toți cei care-au avut Bunăvoință și-i trăgea Inima – ajutor să dea – De bunăvoie-au dăruit Ceea ce Domnu-a poruncit Prin Moise și au ajutat În tot ce trebuia lucrat.


Alte femei – tot iscusite Și inimoase dovedite – Părul de capră l-au luat Și-apoi, de tors, s-au apucat.


Luați din ceea ce aveți, Ca un prinos, voi să puteți Să Îi aduceți Domnului. Cât va voi inima lui, Atât să deie fiecare, Prinos Domnului, din ce are. Va trebui – de bună seamă – Să dați aur, argint, aramă.


Moise-a chemat pe Bețalel Și pe Oholiab, la el. De-asemenea, au fost poftiți Și toți bărbații iscusiți, În care, Domnul – cum a spus – Duh de pricepere a pus. Aceștia, pe lângă știință, Aveau și multă sârguință, Pentru lucrarea Domnului.


Deci toți cei care-au dovedit Că-s inimoși, au și venit – Atât bărbați, cât și femei – Și-au dat inele și cercei; Salbe, brățări au dăruit, Belciuge ce s-au folosit La pus în nas și, fiecare – După cum fost-a a sa stare – A dat, din aur, Domnului, Prinosul avuției lui.


Deci, fiecare, vreau să dea, Atâta doar, cât va putea – Cât va fi voia omului, Și-l va lăsa inima lui. Nimeni dar, din prinosul său, Să nu dea, cu păreri de rău, Sau pentru că este silit; Căci „e, de Dumnezeu, iubit, Numai acela care știe, Să dăruie, cu bucurie.”


Căci dacă e bunăvoință, Atuncea, este cu putință, Ca tot ce fost-a dăruit, Să fie-apoi, bine primit, Seamă ținând, doar, la ce are Omul să dea, nu la ce n-are.


Pui de năpârci! Cum să puteți, Voi, lucruri bune, să spuneți, Când sunteți răi? Cunoscut este Faptul, că gura vă vorbește Doar din al inimii prinos.


Din al său mijloc sunt cei cari Vor fi atunci ai lui mai mari. Cel ce-i va fi stăpânitor Ieși-va din al său popor. Aproape, Eu voiesc a-l ține Și-l fac să vină către Mine. Căci cine, oare, ar putea, De Mine a se-apropia, Din capul lui, plin de-ndrăzneală, Fără de teamă sau sfială?”


Mai mult, inima îți păzește: Izvor al vieții-i ea. Gonește


Poporu-i plin de-nflăcărare, Când Îți aduni oastea cea mere. Tinerii Tăi, în haine sfinte, Ca roua vin să-Ți stea-nainte.


Să binecuvântăm, mereu, Pe-al nostru Domn și Dumnezeu, Acela care a lucrat La inimă, la împărat, Spre a slăvi Casa pe care Domnu-n Ierusalim o are!


Poporu-ntreg s-a bucurat – În ziua ‘ceea – și a dat Daruri de bună voie, care Aduse-au fost, de fiecare, Cu drag, în fața Domnului, Pentru zidirea Casei Lui. David s-a bucurat și el, Cu-ntreg poporul său, la fel.


Din dragostea ce o nutresc Casei lui Dumnezeu, doresc Să îi dau aurul curat Și-argintul ce l-am adunat, Afar’ de ce am pregătit Spre-a fi locașul sfânt zidit.


Iar ție, Solomon, doresc, Un sfat să îți mai dăruiesc: Învață să-L cunoști, mereu, Pe-al tatălui tău Dumnezeu. Din inimă să Îi slujești, Poruncile-I să le păzești Cu suflet binevoitor, Mereu, în fața tuturor. Căci Domnu-i Cel cari cercetează În inimi, și care scrutează În ceea ce ne-nchipuim Și-n tot ceea ce ne gândim. Dacă tu Îl vei căuta, Aproape, El – mereu – va sta. O să se lase – să știi bine – Astfel, a fi găsit de tine. Dar dacă o să-L părăsești, Atuncea poți să te gândești Că lepădat vei fi, mereu, De către-al nostru Dumnezeu.


Când au venit, la-mpărăție, David, din jilț, s-a ridicat Și-n fața lor, a cuvântat. „Mă ascultați dar, fraților, Precum și-al meu întreg popor! Aveam de gând să construiesc O casă-n cari să găzduiesc Acel chivot al Domnului, Unde e legământul Lui. Această casă-n planul meu, Voiam ca pentru Dumnezeu – De-asemeni – să o fi făcut, Ca să o aibă așternut Pentru picioare. Când voiam S-o-nalț și când mă pregăteam,


Căci Tu – Doamne al oștilor Și-al lui Israel domnitor – Mie mi Te-ai descoperit Și-n felu-acesta, mi-ai vorbit: „Necontenit, Eu te veghez Și-o casă îți întemeiez!” De-aceea, eu am îndrăznit, În fața Ta, să fi venit, Să Îți aduc închinăciune Și să-Ți fac astă rugăciune.


„Debora, scoală-te îndat’! Hai, te trezește, după care Vino și cântă-ne-o cântare! Barac, scoală și tu apoi, Și-adună-ți robii de război!


Inima mea, acuma, iată, Spre căpetenii e-ndreptată, Spre cei care s-au arătat Gata de luptă, ne-ncetat. Să-L binecuvântați, mereu, Pe-al nostru Domn, pe Dumnezeu!


Voi – domnitori și împărați – Aminte să luați, mereu! Am să Îi cânt lui Dumnezeu, Din alăută, ne-ncetat!


Moise-a sfârșit de cuvântat Și-apoi, poporul a plecat,


Pietrele cele nestemate Ce s-au adus, au fost lăsate În mâinile lui Iehiel – De-al lui Gherșom fiu, este el.


Unii – dintre aceia cari Peste familii sunt mai mari – Când la Ierusalim sosiră, De bună voie dăruiră Mari daruri, Casei Domnului, Căci au dorit ca Templul Lui Să fie, iarăși, așezat Pe locu-n care-a fost odat’.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite