Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Exodul 32:14 - Biblia în versuri 2014

14 Domnul, atuncea, S-a oprit Și pe popor nu l-a lovit Cu rău, așa precum a vrut – Pentru-a lui faptă – la-nceput.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

14 Atunci Domnul a renunțat la răul pe care avea de gând să-l facă poporului Său.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

14 Atunci Iahve a renunțat la răul pe care intenționa să îl facă poporului Său.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

14 Domnul a iertat răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului său.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

14 Și Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

14 Și Domnul s‐a căit de răul pe care spusese că are să‐l facă poporului său.

Gade chapit la Kopi




Exodul 32:14
20 Referans Kwoze  

Domnul, din ceruri, a văzut Tot ce făceau și I-a părut Rău că voia să-i nimicească. A hotărât să-i izbăvească De răul ce l-a plănuit. A Lui iertare-au dobândit Cetatea și cu toți acei Ce-au fost locuitorii ei.


Acuma dar, seama luați Și faptele vă îndreptați! Păziți porunca Domnului, Căci El, în bunătatea Lui, Se va căi de gândul Său Și n-o să vă mai facă rău!


Pentru că El Și-a amintit De legământ și a vădit Că este plin de îndurare.


Dar neamul despre cari vorbesc Poate să capete cruțare, Dacă din răutatea-i mare Se va întoarce înapoi. Atunci, Eu am să-l iert și-apoi, Îmi va părea rău că am vrut, Răul acel, să-l fi făcut.


Pe când îngerul Domnului Își întinsese brațul lui – Către Ierusalim, cătând Spre-al nimici cât mai curând – Domnul, din ceruri, S-a căit De răul ce s-a săvârșit; A zis dar, îngerului care Se pregătise să omoare Poporul din Ierusalim: „Gata! E timpul să sfârșim!” – Și a adăugat apoi – „Îți trage brațul, înapoi!” Lângă o arie ședea Îngerul Domnului, iar ea Fusese-a unui Iebusit Care, Ornan, era numit.


Pe când îngerul Domnului Își întinsese brațul lui – Către Ierusalim, cătând Spre-al nimici cât mai curând – Domnul, din ceruri, S-a căit De răul ce s-a săvârșit; A zis dar, îngerului care Se pregătise să omoare, Poporul din Ierusalim: „Gata! E timpul să sfârșim!” – Și a adăugat apoi – „Îți trage brațul, înapoi!” Lângă o arie ședea Îngerul Domnului, iar ea Fusese-a unui Iebusit Care, Aravna, s-a numit.


Și-apoi, pe Domnul L-a rugat: „Ah, Doamne Dumnezeul meu! Nu e așa cum am spus eu Pe când în țara mea eram? Tocmai acest lucru-ncercam Să-l ocolesc, când am fugit La Tars. Află că m-am gândit La toate, căci Te-am cunoscut: Că ești milos, eu am știut, Și că ești plin de îndurare; Că îndelunga Ta răbdare Durează până peste poate, Că ești bogat în bunătate Și Te căiești de rău, mereu.


Nu sfâșiați, straiele, voi, Ci inimile, și-napoi Veniți la Cel care, mereu, Vă este Domn și Dumnezeu, Căci El este îndurător Și îndelung e răbdător. De milă plin, S-a arătat Și-n bunătate e bogat. De relele ce le trimite – Asupră-vă îngrămădite – Și care-s gata ca să vie, Îi pare rău. Dar cine știe,


Oare atuncea, Ezechia – Care avea-n Iuda domnia – Cu tot poporul la un loc, L-au omorât pe-acel proroc? Nu vă e, oare, cunoscut Că Ezechia s-a temut De Domnul? Nu a-ngenunchiat În fața Lui și s-a rugat? Domnul, atunci, nu S-a căit De răul pe cari l-a rostit În contra lor? La fel și noi Să ne împovărăm apoi, Sufletul nost’, cu bună știre, Făcând astă nelegiuire?”


Voiam să zic: „Cu o suflare Îl voi lua pe fiecare”, Voi șterge pomenirea lor Din mijlocul popoarelor!


Acum, dacă Te-ai îndurat Și trecere am căpătat În fața Ta, găsesc cu cale, Să Îmi areți căile Tale. Atunci, Te voi cunoaște eu, Atuncea și sufletul meu Are să fie-ncredințat Că trecere am căpătat În fața Ta. Să Te gândești, Că neamul ce-l călăuzești, Este, de fapt, al Tău popor!”


„Îmi pare rău că, împărat, Pe Saul, Eu l-am așezat, Pentru că iată – văd prea bine – Că se abate de la Mine Și nu ține cuvântul Meu, Să-l împlinească, tot mereu.” Când Samuel a auzit Aceste vorbe, s-a mâhnit Tare, în suflet, și-a strigat Întreaga noapte – ne-ncetat – La Domnul Dumnezeul său, Căci el se necăjise rău.


Nu-i înspre Ziditorul său. Atuncea, Lui i-a părut rău Că l-a făcut pe om. Mâhnit, În al Său cuget, a rostit:


Domnul, lui Moise, i-a vorbit Și i-a răspuns: „Cum ai dorit, Așa voi face: îl iert iar, Pe tot poporu-acesta. Dar,


Pe munte-apoi, eu am urcat Și patruzeci de zile-am stat Și patruzeci de nopți. Mereu, Am fost – de Domnul Dumnezeu – Eu, ascultat. Atunci – la fel – Eu fost-am ascultat, de El, Și-a renunțat să mai pornească, Pe voi, ca să vă nimicească.


Domnul va face judecată, Cu-al Său popor, curând; dar iată Că, milă, Domnul va avea, De robii Săi, când va vedea Cum că puterea le-a sleit, Când nici rob nu va fi găsit, Dar nici slobod, al Său popor.


Domnul îl însoțea, mereu, Pe cel pe cari, peste popor, Îl ridica judecător Și izbăvire îi dădea, Atâta timp cât el trăia, Pentru că-n mila Sa cea mare Văzuse bine cât de tare Erau ai Săi de chinuiți Și cât de greu erau loviți.


Să-i nimicească, a voit Domnul, dar Moise-a mijlocit Între popor și Dumnezeu.


Atuncea, Domnului – pe dată – Rău I-a părut și S-a căit Și-n felu-acesta a vorbit: „Una ca asta, niciodat’, N-are a se mai fi-ntâmplat.”


Atuncea, Domnului, pe dată, Rău I-a părut și S-a căit Și-n felu-acesta, a vorbit: „Una ca asta, niciodat’, N-are a se mai fi-ntâmplat.”


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite