Moise-a vorbit cu ei, apoi: „Iată dar, ce veți face voi: Fierbeți, la ușa cortului, Carnea și-apoi – în fața lui – Cu pâinea ce e-n coș aflată, Care drept jertfă a fost dată Pentru-nchinare-n slujba Lui – Adică-n slujba Domnului – Să o mâncați precum a spus Domnul, pe munte, când m-am dus: „Aron și cu ai săi copii, Să o mănânce”. Vreau să știi,
Până când nici nu se ardea Grăsimea jertfelor, venea Argatul preotului, care Cerea, cu îndrăzneală mare, Parte din jertfa omului, Adusă-n cinstea Domnului: „Dă, pentru preot, carnea care Trebuie pusă la frigare! De carne fiartă, să n-audă, Căci el dorește carne crudă!”
Preoți erau, pentru popor, Dar rea era purtarea lor. Atunci când cineva venea La Domnul și Îi aducea O jertfă spre a-I fi-nchinată, Preoți-și trimiteau, îndată, Sluga, când carnea se fierbea.
Deci șapte zile încheiate, Veșmintele vor fi purtate De fiul care o să-i fie Urmaș apoi, la preoție, Intrând în cortul denumit „Al întâlnirii”, pregătit Ca să slujească Domnului, În locul sfânt, ca tatăl lui.
Are să fie ea și dată Pentru Aron și fiii lui, Care, în ușa cortului, Au s-o mănânce, însoțită De pâinea ce-a fost pregătită Anume, și a fost adusă La cort, pentru a fi-n coș pusă.
Moise-a luat berbecul care Menit era la închinare Pentru serviciul Domnului. Atunci, Aron și fiii lui, Mâinile, și le-au așezat, Pe capul său și junghiat
Omul acela mi-a vorbit: „Odăile cele aflate În miazănoapte așezate Și cele care s-au vădit Că-n miazăzi s-au construit La locul gol, să iei aminte Precum că ele-s odăi sfinte. Acolo, preoți vor urca. Lucruri prea sfinte, vor mânca Ei, în odăile acele, Căci pentru ei făcute-s ele. Ăști preoți sunt cei cari, mereu, Se-apropie de Dumnezeu. În ele fi-vor așezate Lucruri prea sfinte, daruri date Spre a fi daruri de mâncare; Puse vor fi vitele care Sunt date jertfe cu menire De jertfe pentru ispășire Și vină. Aste odăi sânt Cuprinse în locul cel sfânt.