33 De copci, trebuie atârnat Apoi, perdeaua. Așezat, În dosul ei, are să fie Chivotul pentru mărturie. Perdeaua va avea menire Pentru a face despărțire, Acolo, între Locul sfânt, Și între cel chemat „prea sfânt”.
33 Și să prinzi perdeaua sub copci și să aduci încoace, înăuntrul perdelei, chivotul mărturiei și perdeaua să vă facă o despărțire între sfânta și sfânta sfintelor.
„Pe al tău frate, să-l previi, Căci trebuie Aron să știe – Când, în al Meu cort, o să vie – Că nu tot timpul va putea Să treacă, de acea perdea, Care-nlăuntru e aflată Și care este așezată Ca să acopere privirii, Acel capac al ispășirii Cari, pe chivot, trebuie pus. În acest fel îi vei fi spus Tu, lui Aron, ca să nu piară, Când, în lăcaș, intra-va iară. Peste capac, un nor va sta, În care Mă voi arăta.
Chivotul fosta-n cort adus; În fața sa, apoi a pus Perdeaua care i-a slujit Drept paravan și-a despărțit Chivotul – mărturia lui – Astfel, de restul cortului. Moise, întocmai, a făcut, Așa cum Domnul i-a cerut.
Din lemnul de salcâm, apoi, S-au mai cioplit patru stâlpi noi. Stâlpii acești, proaspăt ciopliți, Cu aur fost-au poleiți. Cârlige-n aur le-au lucrat, Iar din argint le-au mai turnat, În urmă, și patru picioare – Deci unu pentru fiecare. Perdeaua, când a fost adusă, Pe stâlpi-aceia fost-a pusă.
Pânza aveți s-o puneți voi, Pe douăzeci de stâlpi apoi. Să faceți pentru fiecare Stâlp, un picior apoi, pe care, Acesta fi-va așezat. Piciorul trebuie turnat Doar din aramă. E știut Că douăzeci ai de făcut. Argint, apoi, să folosești, Căci trebuie să făurești, Din el, cârlige, stâlpilor Și-asemeni și bețele lor, Care vor fi de legătură.
Pe patru stâlpi să o așezi, Iar stâlpi-aceia să-i lucrezi Doar din salcâm. Când îi sfârșești, Cu aur, să îi poleiești Și tot din aur, să lucrezi Niște cârlige. Să-i așezi Să steie pe niște picioare, Cari din argint sunt, fiecare.
Uleiul astfel dobândit Are să fie pregătit De-Aron și de feciorii lui, Acolo-n cortul Domnului – „Al întâlnirii” denumit – În locu-anume stabilit, Dincoace de perdeaua care E pusă ca despărțitoare, În cort – în spate, ea având Chivotul mărturiei, stând. Deci untdelemnul pregătit, În candele, necontenit, Are să ardă – de cu seară, Până când zori-au să apară – În fața Domnului. Astfel, Aceasta – pentru Israel – Este o lege, pe vecie, Pe cari vor trebui s-o ție Urmașii care au să vină, Căci toți vor trebui s-o țină.”
Scânduri de cedru, mai apoi, Și pentru partea dinapoi A casei, el a folosit, Cu care a acoperit, Pereții toți – fără-ndoială – De la tavan, la pardoseală. Locul acela se vădea Că douăzeci de coți avea, Și Sfânta Sfintelor, astfel, Voit-a a face, din el – Sau Locul cel „prea sfânt” chemat.
A făcut casa cea în care, Locașul sfânt, drept loc, își are. Coți, douăzeci, avea-n lungime Și-alți douăzeci avea-n lățime. Apoi, după ce a sfârșit-o, Cu aur a acoperit-o. La șase sute, s-au vădit Talanții ce s-au folosit, Din aurul cel mai curat, Ce pe pereți s-a așezat.
A măsurat partea pe care Templu-naintea sa o are: Douăzeci coți avea-n lungime Și alți douăzeci de coți lățime. După ce-aflase câți coți sânt, Mi-a zis: „Ăsta-i Locul prea sfânt!”