32 Pe patru stâlpi să o așezi, Iar stâlpi-aceia să-i lucrezi Doar din salcâm. Când îi sfârșești, Cu aur, să îi poleiești Și tot din aur, să lucrezi Niște cârlige. Să-i așezi Să steie pe niște picioare, Cari din argint sunt, fiecare.
Covoare-albastre, verzi și albe, Cu frânghiile de in dalbe, Cu funiile înroșite Cari sunt din purpură-mpletite, Erau legate între ele Și strânse în niște inele Făcute din argint, cu care Fost-au fixate fiecare, Pe stâlpi de marmură. Aduse Erau și multe paturi, puse Anume, așezate-n șir Pe o podeală de porfir, Din plăci de marmură tăiată Și-n pietre negre ferecată. Din aur și argint lucrate Au fost acele paturi, toate.
Cinci stâlpi făcut-au, la sfârșit, Pentru perdea, iar vârful lor – Cel de deasupra stâlpilor – Cârligele de agățat, Și bețele pentru legat, Cu aur fost-au poleite, De-ndată ce au fost sfârșite. Au mai făcut – de bună seamă – Și cinci picioare de aramă.
Cinci stâlpi vei face, la sfârșit, Pentru perdea, iar lemnul lor Va fi cel al salcâmilor. În aur să îi învelești Și-apoi, pe ei, să țintuiești Cârlige, cari vor fi lucrate Din aur. Trebuiesc turnate Și cinci picioare de aramă, Pentru-acești stâlpi, de bună seamă.”
„Apoi, vei face o perdea – Culoare-albastră va avea Și-ai să adaugi purpuriu, Iar la sfârșit cărămiziu. Din in subțire, împletit, S-o faci. Să aibă, zugrăvit, Pe fețe, heruvimi. Să fie Lucrată dar, cu măiestrie.
De copci, trebuie atârnat Apoi, perdeaua. Așezat, În dosul ei, are să fie Chivotul pentru mărturie. Perdeaua va avea menire Pentru a face despărțire, Acolo, între Locul sfânt, Și între cel chemat „prea sfânt”.