Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Exodul 22:28 - Biblia în versuri 2014

28 „Iată ce-ți voi mai spune Eu: Să nu-L hulești pe Dumnezeu, Și să nu-l blestemi pe cel care Este-n al tău popor, mai mare.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

28 Să nu-L blasfemiezi pe Dumnezeu și să nu-l blestemi pe conducătorul poporului tău.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

28 Să nu Îl defăimezi pe Dumnezeu și să nu îl blestemi pe conducătorul poporului tău.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

28 Să nu întârzii să-mi aduci din pârga secerișului tău și a mustului tău! Întâiul născut dintre fiii tăi este al meu.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

28 Să nu hulești pe Dumnezeu și să nu blestemi pe mai-marele poporului tău.

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

28 Să nu batjocorești pe judecători, și să nu blestemi pe mai marele poporului tău.

Gade chapit la Kopi




Exodul 22:28
28 Referans Kwoze  

Pavel a zis: „Fraților, eu Nu am știut că-i preot mare, Căci este scris: „pe-acela care Mai mare-i, în norodul tău, Nicicând, să nu-l vorbești de rău.”


Nu-l blestema pe împărat, Nici chiar în gând; nici pe bogat, În camera-n care te culci, Nu-l blestema, că poate-atunci, Îți va lua vorba rostită, O pasăre, din cer venită, Și astfel solu-naripat Va da pe față-al tău păcat.


Și totuși, oamenii acei – Purtați de visele din ei – Iată că trupu-și pângăresc, Dregătorii batjocoresc, Nesocotind – cu bună știre – Orișice fel de stăpânire.


Și, mai cu seamă, pe cei care, Împinși de pofta lor cea mare Și necurată, dovedesc Că trupul altuia poftesc, Disprețuind, prin a lor fire, Tot ce se cheamă stăpânire. Ca niște îndrăzneți aflați – Ca niște încăpățânați – Fără vreo teamă, dovedesc Că, tot mereu, disprețuiesc Dregătoriile, pe când,


Acela care a rostit Blesteme-n contra tatălui – Sau împotriva mamei lui – Are să fie pedepsit Și morții, el va fi sorit.”


Pe toți oamenii, să-i cinstiți. Pe frați, doresc, să îi iubiți. Teamă s-aveți – vă îndemn eu – Necontenit, de Dumnezeu. De-asemeni, trebuie să știți, Ca, pe-mpărat, să îl cinstiți.


Pavel se-ntoarse, îl privi Adânc în ochi și i-a vorbit Aspru: „Părete văruit! De Dumnezeu, vei fi bătut, Pentru aceea ce-ai făcut; Căci, după al Legii temei, Mă judeci, și-mpotriva ei, Să mă lovească-ai poruncit!”


Din inimă, Te laud eu Și laude Îți cânt mereu, În fața dumnezeilor.


Și de aceea-l îndemn eu Pe orice om evlavios Cari se vădește credincios, Ca ruga lui să Ți-o trimită Mereu, la vremea potrivită! Chiar dacă ape mari, apoi, Au să se verse în puhoi, Pe el nu pot ca să-l învingă, Pentru că n-au cum să-l atingă.


David i-a zis, lui Abișai: „Să nu-l omori, căci voie n-ai! El este unsul Domnului! Cine va fi-mpotriva lui? Cine e cel ce l-a lovit, Fără să fie pedepsit?


Cu ochii tăi, tu ai văzut Că azi, în mână, te-am avut. Iată că Domnul te-a lăsat, În mâna mea, dar te-am cruțat, Deși ai mei m-au sfătuit Să te omor. Eu n-am voit Să fac așa cum mi-au cerut, Deși ușor aș fi putut. Le-am zis atuncea: „Nu pot eu, Să-i fac vreun rău domnului meu, Cari este unsul Domnului. N-am să m-ating, de viața lui.”


Iar celor ce l-au însoțit, În felu-acesta, le-a vorbit: „Să mă ferească Dumnezeu, Să-i fac vreun rău, domnului meu! Asupra împăratului Cari este unsul Domnului, Eu – mâna – n-am să mi-o ridic Să-i fac vreun rău, oricât de mic!”


Cel care-n nebunia lui, Va blestema, al Domnului Sfânt Nume, fi-va pedepsit: Cu pietre, trebuie lovit, De către-ntreaga adunare, Până când omu-acela moare. Oricine-ar fi omul acel – Străin sau băștinaș – la fel, Dacă pe Domnul L-a hulit, Are să fie pedepsit.


Când se certau, omu-a hulit Și-apoi, de furie orbit, Frâu liber, gurii, el și-a dat Și-ajuns-a de a blestemat Numele Sfânt al Domnului. Cei ce-auziră vorba lui, Mâna, pe el, îndată-au pus Și-apoi, la Moise, l-au adus. Femeia cari l-a zămislit Pe-acel om, fost-a Șelomit – Fata lui Dibri era ea, Iar după neam, din Dan, venea.


Copiilor lui Israel, Să le vorbești, în acest fel: „Oricine-i cel ce-a cutezat, Pe Domnul, de-a-L fi blestemat, Pentru păcatul săvârșit, Are să fie pedepsit.


Plecând de la Ierusalim, David s-a dus la Bahurim. Un om, acolo, a-ntâlnit, Care, Șimei, era numit. De neam, din Saul, pogora, Iar tatăl său, Ghera, era. Omul acel l-a blestemat, Pe David, și a aruncat


Fiul Țeruiei – Abișai – A zis: „Mă lasă să îi tai Capul, îndată! Cum cutează, Cu limba lui, de-nveninează Pe domnul meu, pe împărat? De-un câine mort, te lași mușcat?”


Când auzi vorbele sale Fiul Țeruiei, Abișai, A zis: „Mă lasă, să îl tai! Nu trebuie să moară oare, Căci a strigat, în gura mare, După al nostru împărat, Și pentru că l-a blestemat Pe însuși unsul Domnului?”


Pe urmă, printre-ai voștri frați, Doi oameni de nimic cătați. Aceștia să mărturisească Și pe Nabot să-l ocărască Spunându-i: „Tu i-ai blestemat, Pe Dumnezeu și pe-mpărat!” Afară după ce-l târâți, Cu pietre să îl omorâți.”


„Ascultă dar, al Meu cuvânt: Să-Mi pui deoparte, ca și sfânt, Pe orișicare-ntâi născut, Pe cari poporul l-a avut. Primii născuți în Israel, Ai Mei sunt. În același fel, Va trebui să faceți voi, Cu dobitoacele apoi. Primul născut dar, la un loc – Fie că-i om sau dobitoc – Să-l pui deoparte, ca și sfânt, Căci toți aceștia, ai Mei sânt.”


Să iei oricari întâi născut – Chiar de-i de dobitoc făcut, Sau e de vitele pe care O să le aibă fiecare – Dacă-i de parte bărbătească, Fiindcă o să trebuiască A fi-nchinați, toți, Domnului, Pentru că toți vor fi ai Lui.


Urmează altă sărbătoare – A secerișului – în care Va trebui să prăznuiești Recolta ce o dobândești Întâi, din lucrul câmpului, Din roadele pământului. Deci sărbătoarea roadelor – Adică a strângerii lor – Să știi că se sărbătorește Atunci când anul se sfârșește – Când strânge-vei rodul bogat, Pe care câmpul ți l-a dat.


S-aduci, în casa Domnului, Pârga din roada câmpului. Iedul care a fost tăiat, Nu-l fierbe-n laptele luat, ‘Nainte, de la mama lui – Deci de la mama iedului.”


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite