10 Dacă un om are să dea, Înspre păstrare, altuia, Un bou, o oaie, un măgar, Un dobitoc, și-un mădular Are să-și strice dobitocul – Sau moare – sau poate, din locul În care el a fost lăsat, Cu sila a ajuns luat, Dar omul, martori, n-a avut La ceea ce s-a petrecut,
10 Dacă cineva îi încredințează semenului său un măgar, un bou, o oaie sau orice alt animal pentru a fi supravegheat, și animalul moare, este rănit sau este capturat fără să vadă cineva,
10 Pentru cazul în care un om dă cuiva pentru păstrare un măgar, un bou, o oaie sau orice alt animal căruia i se întâmplă să moară, să se îmbolnăvească sau să fie luat de la el fără să vadă cineva,
10 să se facă un jurământ înaintea Domnului între cei doi că [cel care a păzit animalul] nu a pus mâna pe avutul aproapelui său și, dacă stăpânul acceptă, nu va plăti.
10 Dacă un om dă altuia un măgar, un bou, o oaie sau un dobitoc oarecare să i-l păstreze și dobitocul moare, își strică un mădular sau e luat cu sila de la el, fără să fi văzut cineva,
10 Dacă va da cineva aproapelui său spre păzire un măgar sau un bou sau o oaie sau vreun dobitoc și dobitocul va muri sau va fi vătămat sau răpit și nimeni nu va vedea,
Din astă pricină, acum, Sufăr, pe-al vieții mele drum, Aceste lucruri. Dar, rușine, Mie nu-mi este, căci știu bine, În ce anume am crezut, Iar după câte am văzut, Eu sunt convins, precum că El Are putere și, astfel, O să păzească, ne-ncetat, Ceea ce I-am încredințat, Până când acea zi anume Are să vină, peste lume.
N-a cunoscut ce voie are Stăpânul, iar, în ce-a făcut, E vrednic de a fi bătut, Puține lovituri, primește, Neștiutor căci se vădește. Celui ce mult îi este dat, De multe fi-va întrebat; Cui i se-ncredințează mult, I se va cere și mai mult.”
Spunându-i: „Culcă-te cu mine!” El a respins-o, cu putere: „Nu pot! Stăpânul meu nu-mi cere Vreo socoteală. Tot ce are – Întreaga-i avuție mare – În mâna mea, el a lăsat-o, Căci mie mi-a încredințat-o.
În orice pricini se vor pune – Referitor la-nșelăciune, Privind un bou sau un măgar, O oaie sau o haină chiar, Sau poate-un lucru ce-i pierdut Ce pare că a fost văzut, Căci despre el „Uite-l” se spune – Împricinații să se-adune, Și-n fața Domnului apoi, Să-și ducă pricina, cei doi. Acela care-i osândit de Dumnezeu, va fi silit, Tot – îndoit – să dea apoi, Aproapelui său, înapoi.
Vor trebui – ca jurământ – În Numele Domnului Sfânt, Să facă părțile; iar cel Care-n păstrare-avea la el Vita sau dobitocul care A fost furat – și nu-l mai are – Va face o mărturisire Cum că el n-are nici o știre De ceea ce s-a întâmplat Și că este nevinovat, Căci n-a pus mâna ca să ia Ceea ce nu-i aparținea. Stăpânul dobitocului, Primi-va jurământul lui, Iar el nu va mai trebui, Vita, de a-i înlocui.