19 I-au zis lui Moise, drept urmare: „Tu să vorbești, cu gura ta, Iar noi, cu toți, te-om asculta Căci nu mai vrem să-L auzim Pe Domnul, pentru că pierim.”
Atunci când el are să vie, Sosirea lui are să fie Răspuns la cererea pe care Tu și întreaga adunare Ați înălțat-o Domnului, Lângă Horeb, când glasul Lui N-ați vrut ca să-l mai auziți Căci vă temeați să nu pieriți. Acolo, când tu auzeai, Glasul lui Dumnezeu, ziceai: „Nu vreau să-L mai aud, mereu, Pe Domnul Dumnezeul meu. Nu vreau să văd focul cel mare, Ca să nu mor.” Deci, ascultare,
Moise acesta e acel Ce-n mijlocul lui Israel – Cu îngerul cari i-a vorbit De pe Sinai și însoțit De-ai noști’ părinți – a căpătat Cuvinte vii și ni le-a dat Nouă apoi. Dar, cum se știe,
Iată ce vreau să întreb eu: De ce mai este, Legea, dată, Căci ea a fost adăugată, Din pricina călcărilor De lege, ale tuturor, Până la vremea când apare „Sămânța” ceea, pentru care, Făgăduința e lăsată? Legea, prin îngeri, a fost dată, Fiind adusă tuturor Apoi, printr-un mijlocitor.
Eu, între voi, m-am așezat, Și Dumnezeu, căci v-ați speriat Atunci, de focul Domnului. Eu v-am vestit cuvântul Lui, Căci sus, pe munte, m-am urcat. Domnu-n ăst fel a cuvântat:
Iacov îi puse „Peniel”, Drept nume, locului acel. Prin „Fața Domnului”, tradus E numele, căci el a spus: „Am stat cu Domnul față-n față Și totuși am scăpat cu viață!”