31 Un nume pentru acea hrană. De-atunci, a fost numită „mană”. Doar coriandrul, boabe, are, Cu forme asemănătoare Cu mana. Albă era ea, Iar gustul pe care-l avea, Asemeni e cu turta care – În aluat – și miere are.
„Iubitul meu e-asemenea Cu pomul falnic ce-a crescut Și într-un măr s-a prefăcut, Printre copacii cei pe care Pe-al ei cuprins, pădurea-l are. Cu mărul, îl aseamăn eu, Printre ceilalți tineri, mereu. Cu drag, la umbra lui eu stau Și-apoi din roadele lui iau, Căci pentru cerul gurii mele, Întotdeauna dulci, sunt ele.
Fiii lui Israel priveau Mirați, în jur, și se-ntrebau: „Ce e aceasta? Ce să fie?” „Pâinea pe care, în pustie, Domnul vi-o dă, cum v-a promis, Pe săturate” – Moise-a zis.
Atuncea când s-a risipit Roua, a fost acoperit Pustiul, cu ceva ce pare A fi grăunțe mici și care, Ca boabele de gheață sânt – Albe – întinse pe pământ.
Moise a zis poporului: „Iată porunca Domnului: „Să se păstreze un omer, Umplut cu mana cea din cer, Pentru urmași, ca ei să știe Ce pâine v-am dat în pustie, Ca să aveți ce să mâncați, După ce-ați fost eliberați Din al Egiptului ținut.”
Astfel, de Domnu-ați fost smeriți, Ați fost lăsați să suferiți De foame și-apoi, v-a hrănit, Cu mana care a venit Din cer – pe cari n-ați cunoscut-o Și nici părinții n-au știut-o – Pentru ca voi să învățați Și să fiți bine-ncredințați Precum că omul nu trăiește Cu pâine doar, ci viețuiește Cu orice lucru – negreșit – Din gura Domnului, ieșit.
Să nu uitați, de Domnul care, Mană, v-a dat, pentru mâncare – Pe care voi nu ați știut-o Și-ai voști’ părinți n-au cunoscut-o – Să vă smerească-n acest fel Și să vă-ncerce. Apoi, El – Așa după cum ați văzut – La toți, doar bine, v-a făcut.