1 Moise și tot poporul lui, Cântară-un cântec Domnului. Ei ziseră: „Lui Dumnezeu, Avem să Îi cântăm, mereu, Căci slava, El Și-a arătat: Apele mări-a revărsat, Înecând cal și călăreț.
1 Atunci Moise și fiii lui Israel au cântat această cântare Domnului. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci S-a înălțat cu multă glorie. I-a năpustit în mare pe cal și pe călăreț.
1 Atunci Moise și israelienii au cântat acest cântec lui Iahve: „Voi cânta lui Iahve; pentru că Și-a demonstrat gloria, aruncând cu mare forță în mare atât pe cal, cât și pe călăreț.
1 Atunci Moise și fiii lui Israél au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci cu mărire s-a preamărit. Cal și călăreț în mare i-a aruncat.
1 Atunci, Moise și copiii lui Israel au cântat Domnului cântarea aceasta. Ei au zis: „Voi cânta Domnului, căci Și-a arătat slava: A năpustit în mare pe cal și pe călăreț.
1 Atunci Moise și copiii lui Israel au cântat această cântare Domnului și au vorbit zicând: Voi cânta Domnului, căci a biruit în chip slăvit. A aruncat în mare pe cal și pe călărețul lui.
Oamenii care s-au aflat, Atunci, acolo, au cântat, Cântarea ce-o cânta, mereu, Moise – robul lui Dumnezeu – Și-apoi, a Mielului cântare. „Atotputernicule mare” – Ziceau aceia – „am văzut, Lucrările ce le-ai făcut, Cât sunt de mari și minunate! Sunt drepte și adevărate Căile Tale, ne-ncetat! Al Neamurilor Împărat, Doar Tu ești Doamne! Și-apoi, cine
Maria răspundea astfel, Copiilor lui Israel: „Lui Dumnezeu, neîncetat Cântați-I, căci Și-a arătat Slava, și-a năpustit, în mare, Și cai și călăreți și care.”
Domnii și stăpâniri, astfel, Făcute-au fost, de către El – În fața lumii – de ocară, După ce El, întâia oară, S-a dovedit biruitor, Prin cruce doar, asupra lor.
O, de-ar fi Domnul lăudat, Pe tot pământul, ne-ncetat, Pentru-a Lui bunătate mare, Pentru minunile pe care El le-a făcut printre cei vii, Pentru ai oamenilor fii!
Știu că, asemeni Domnului, Nu mai există dumnezei. El e mai mare decât ei! În tot ceea ce au lucrat, Trufie ei au arătat. Dar Domnul fost-a mai presus!”
Moise, îndată și-a întins – Înspre al apelor cuprins – Brațul, iar malul apelor S-a prăbușit. În matca lor, Ele – din nou – s-au așezat Și în adânc au îngropat Poporul Egiptenilor. A încercat, din calea lor, Să fugă oastea, îngrozită, Însă ea fost-a nimicită, De Domnul, în mijlocul mării.
Marea, în două-ai despicat Și a trecut, ca pe uscat, Poporul Tău. Peste cei care Îl urmăreau cu-nverșunare, Potop de ape-ai prăbușit Și în adâncuri au pierit.
Pe Domnul să Îl lăudați Și-un cântec nou să Îi cântați Voi cari, pe mări, hălăduiți Și cei ce-n mare locuiți! Ostroavelor, cântați și voi, Cu-ai voști’ locuitori apoi!”
Domnul, pe Moise, l-a chemat Și-apoi, aste porunci i-a dat: „Spre mare, mâna-ți vei întinde, Căci a ei apă va cuprinde Oștirea Egiptenilor, Cu carele și caii lor.”