13 Ea îi răspunse: „De găsești Cu cale să îngăduiești Să-i lași în Susa, pe Iudei, La fel să facă mâine. Ei Să-i ia pe-ai lui Haman feciori, Să-i pună în spânzurători.”
13 Estera a zis: ‒ Dacă împăratul consideră că este bine, să se dea voie iudeilor din Susa să facă și mâine după decretul de astăzi și să-i atârne pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.
13 Estera a zis: „Dacă regele consideră că este bine, să se permită iudeilor să facă și mâine ce au făcut astăzi! Să se dea un decret la Susa. El să prevadă ca cei zece fii ai lui Haman să fie spânzurați pe lemn!”
13 Estéra a răspuns: „Dacă este bine pentru rege, să li se dea și mâine iudeilor care sunt în Súsa să facă după decretul de azi, iar pe cei zece fii ai lui Amán să îi spânzure de spânzurătoare!”.
13 Estera a răspuns: „Dacă împăratul găsește cu cale, să fie îngăduit iudeilor care sunt la Susa să facă și mâine după porunca de azi și să spânzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.”
13 Și Estera a zis: Dacă va găsi bine împăratul, să se învoiască iudeilor care sunt în Susa să facă și mâine după hotărârea de astăzi și să spânzure pe cei zece fii ai lui Haman pe lemn.
Iudeii, cum că li s-a dat Voie, de la împărăție, Ca orișiunde au să fie, Toți laolaltă să se-adune Ca viața să și-o poată pune La adăpost, de-aceia care Ar fi voit să îi omoare. Astfel, le-a fost îngăduit, Ca pe oricine-ar fi-ndrăznit Să îi atace, să-l lovească, Să-l prade și să-l nimicească Cu toți ai săi – femei și prunci.
Al său trup nu va fi lăsat Noaptea, pe lemn, ci să-l luați Și-n acea zi să-l îngropați; Căci omul spânzurat, mereu, E blestemat, de Dumnezeu. Să nu spurcați țara pe care, Iată că Domnul vostru are Ca să v-o dea, în stăpânire, Să o aveți drept moștenire.”
Hristos, însă, S-a arătat, Acum, și ne-a răscumpărat, De sub blestemul Legi-apoi, Făcându-se El, pentru noi, Blestem – așa precum s-a zis, Și, în Scriptură, este scris: „În veci, să fie blestemat Cel ce, pe lemn, e atârnat.”
La Susa, în a paișpea zi A luni-Adar, în zori de zi, Pe-ai lor vrăjmași au tăbărât Și trei sute au doborât, Dar nici acum – ca prima dată – Averea nu le-a fost prădată.
Gabaoniții i-au luat Și-n urmă ei i-au spânzurat, Pe munte-n fața Domnului, La vremea secerișului, Căci tocmai timpul se-mplinea, În care orzul se cocea.
De-aceea, ne-am gândit astfel: Ne dai, din casa cea pe care Saul, în Israel, o are, Un număr de șapte bărbați. Aceștia fi-vor spânzurați, În fața Domnului apoi – La Ghibea – chiar de către noi.”