Atunci când Nebucadențar I-a auzit, s-a umplut iar De-o grea mânie. S-a schimbat La față și s-a încruntat Când spre Șadrac el a privit Spre cel care-i Meșac numit Și-asemenea către cel care Drept Abed-Nego, nume are. Apoi, cuvântul a luat Și-a poruncit ca, imediat, Cuptorul să se pregătească: De șapte ori să se-ncălzească Mai mult, decât de obicei, Ca să îi ardă pe cei trei.
În ziua ‘ceea, a ieșit Haman, vesel și mulțumit, Dar s-a-ntâlnit cu Mardoheu. Când a văzut că ăst Iudeu Nu-i dă respectul cuvenit – Căci nici măcar nu s-a clintit În fața lui – s-a supărat, Și tare s-a mai mâniat.
Toți slujitorii cari erau La-mpărăție-ngenuncheau Și se-nchinau în fața lui, După a împăratului Poruncă, dată tuturor. Un om doar, în acel popor, Genunchii nu și-i îndoia, Căci să se-nchine, nu voia În fața lui Haman, mereu: Acela era Mardoheu.
Dar Vasti, însă, nu voia Să se arate-n fața lor. Deci când ceata famenilor Îi spuse ce i-a poruncit Chiar împăratul, n-a venit Și vorba nu i-a ascultat. Ahașveroș s-a supărat, Aprins de o mânie mare.
Ei, zi de zi, l-au întrebat, Dar Mardoheu nu a făcut Decât așa precum a vrut. Atuncea, slugile plecară Și pe Haman îl înștiințară De faptul cum că Mardoheu, Nu i se-nchină. Că-i Iudeu, Ei au aflat și-au vrut să vază Felul în care procedează: Se ține de credința lui, Sau se închină omului.