Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Efeseni 3:20 - Biblia în versuri 2014

20 Celui cari, prin a Sa putere, Lucrează-n noi, după plăcere – Și care poate face-apoi, Mai mult decât gândit-am noi, Sau decât am cerut vreodată –

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

20 A Lui, Care poate să facă nespus mai mult decât tot ceea ce cerem sau gândim noi, potrivit cu puterea care lucrează în noi,

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

20 El este Cel care poate să facă mult mai mult decât Îi cerem sau ne imaginăm, conform forței care este (pusă de El) în noi.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

20 Iar celui care poate să facă toate mai presus decât putem noi să cerem sau să gândim, prin puterea cu care lucrează în noi,

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

20 Iar lui Dumnezeu, care poate să facă, prin puterea care lucrează în noi, cu mult mai mult decât putem noi cere sau gândi,

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

20 Iar a Celui ce, prin puterea care lucrează în noi, poate să facă nespus mai mult decât cerem sau gândim noi,

Gade chapit la Kopi




Efeseni 3:20
32 Referans Kwoze  

Iar Dumnezeu este Cel care Poate să dea, la fiecare, Orișice har, ca să puteți, Belșug, în toate, să aveți Și-n orice faptă bună-apoi, Să prisosiți, în urmă, voi,


Încredințat, că El, mereu, Tot ceea ce făgăduiește, Cu siguranță, împlinește.


„Pentru orice făptură, Eu – În veci de veci – sunt Dumnezeu. Din partea Mea, e ceva, oare, Ce ar putea fi de mirare?


A Celui cari are putere Să vă păzească de cădere, Făcându-vă ca să veniți, La slava Sa, neprihăniți –


Însă, așa precum s-a zis Și, în Scripturi, se află scris: „Lucruri, pe cari nu a putut Ochiul, ca să le fi văzut, Urechea nu le-a auzit, La inimă nu s-au suit, Așa sunt lucrurile care Gătite-s, pentru fiecare, De către-al nostru Dumnezeu, Pentru cei ce-L iubesc, mereu.”


Precum că astă moștenire E, pentru credincioși, vădită, Chiar prin acea nemărginită Mărinimie, arătată, De-a Lui putere minunată, După lucrarea începută De-a Lui tărie ne-ntrecută,


„Ah Doamne, precum e știut, Cer și pământ Tu ai făcut, Prin brațul Tău întins și tare Și prin puterea Ta cea mare. Din parte-Ți, sunt încredințat, Cum că nimic nu-i de mirat!


De-aceea și poate, mereu, Pe cei care, de Dumnezeu, Se-apropie, ca, negreșit, Apoi, în chip desăvârșit, Să-i mântuiască, căci trăiește De-a pururea și mijlocește Pentru cei care sunt ai Lui, Mereu, în fața Tatălui.


Al cărei slujitor, eu sânt, După măsura harului – Lucrare a puterii Lui – Care mi-a fost încredințat.


A Celui care se vădește Că ne-ncetat vă întărește Prin Evanghelia ce-am adus Și prin cuvântul lui Iisus – Cari este propovăduit – Să-I fie slava, potrivit Descoperirii ce-a făcut-o Asupra tainei ce-a ținut-o, Atâtea veacuri, bine-ascunsă, Ca să rămână nepătrunsă,


Mai mult: iată, am să-ți dau ție, Salvă și multă bogăție, Iar ca și tine, nimenea – Cât vei trăi – nu va avea.


Nouăzeci nouă ani avuse Avram, când Dumnezeu îi spuse: „Eu sunt Acel Atotputernic! Sunt Dumnezeu! Eu sunt Cel veșnic! Să umbli-n fața Mea, smerit, Să fii mereu neprihănit!


Cel ce-i al nostru Dumnezeu – Căruia Îi slujim mereu – Ne poate scoate din cuptor, Din mijlocul flăcărilor, Iar din a ta mână, pe noi, Tot El o să ne scoată-apoi.


La ce trudesc, anume, eu, Ce fel de luptă port, mereu, După puterea Lui cea mare – După a ei măsură, care A fost, în mine, așezată, Și prin tărie se arată.”


Amația l-a întrebat Pe omul Domnului, de-ndat’: „Cu suta de talanți, cu care Eu am plătit oastea cea mare, Care din Israel îmi vine, Ce fac acuma? Cum e bine?” Omul lui Dumnezeu i-a spus: „Iată că Domnul Cel de Sus – De care eu, mereu, ascult – Poate Să-ți dea cu mult mai mult.”


Hoțul, să fure doar, voiește, Să junghie, să prăpădească. Dar Eu doresc să viețuiască Oile Mele, toate: vreau, Din belșug, viață, să le dau.


Moise, pe Domnul, L-a văzut, Când El, prin față, i-a trecut. Când a trecut pe lângă el, Domnul strigă în acest fel: „Domnul e Dumnezeul care E milostiv, plin de-ndurare; E bun, încet e la mânie, Și plin e de credincioșie!


Doar Unul este dătătorul Și-asemeni, și judecătorul Acestei Legi: Acela are Putere-n brațul Său, cu care, El poate ca să mântuiască, Sau poate ca să nimicească. Tu, însă oare, cine ești, Dacă, să-l judeci, îndrăznești, Pe-al tău aproape? Ascultați


Dar harul Domnului de Sus, Acuma s-a mărit nespus; Credința a crescut și ea, Sporind, astfel, și dragostea Care se află, ne-ndoios, În Domnul nost’, Iisus Hristos.


Cu un glas plâns, el l-a strigat Pe Daniel și-a cuvântat: „Hei, Daniele! Trăiești, oare, Tu, cari slujești fără-ncetare La Dumnezeul cerului? Putut-a, oare, brațul Lui, Să-nchidă gura leilor Scăpându-l pe-al Său slujitor?”


Că Dumnezeu e, negreșit, Cel care poate să lucreze Și chiar pe morți să-i învieze. Cu-ncredere, pot spune-apoi, Că și-a primit fiu-napoi, De parcă, cu adevărat, Din morți, fusese înviat.


Cel rău să-și lase a lui cale. Să-și lase gândurile sale Omul care-i nelegiuit Și să se-ntoarce, negreșit, La Domnul, căci îl va ierta Și milă îi va arăta. Lăsați-vă de rău și-apoi, Veniți cu toți, înapoi, La Dumnezeul nostru care Nu obosește dând iertare.”


În acest chip de vă purtați, În adevăr, o să primiți Intrare, din belșug – să știți – În veșnica Împărăție – Care e gata ca să vie – A Domnului Hristos Iisus, Mântuitorul nost’, de sus.


Florile-o vor acoperi Și veselă ea va sări, Cântând toată a ei ființă Și chiuind de biruință, Pentru că are a-i fi dată Slava Libanului, urmată De strălucirea din Carmel Și din Saron, văzând astfel, Slava și măreția care Doar Domnul Dumnezeu o are.


Să nu gândiți ca un nebun: „Avram ni-e tată”, căci vă spun, Domnul, din aste pietre, vii – Pentru Avram – ridică fii.


Și încă lucru-acest, văd bine Că prea puțin e, pentru Tine! Așa după cum îmi vorbești, Și-n viitor Tu te gândești La casa mea. Mi-ai arătat Bunăvoință, ne-ncetat, Și-acum, pe mine – care sânt Un muritor de pe pământ – Mă-nveți în ceea ce-a privit Lucrul ce fi-va împlinit!


„Eu intru în grădina mea, Soro mireaso și din ea, Smirna o voi culege, care Multe miresme în ea are. Am să mănânc, după plăcere, Și fagurele meu de miere. Apoi, așa precum vreau eu, Beau vinul și laptele meu…” „Haideți prieteni și mâncați! Cu dragoste vă îmbătați!”


Îngăduie-mi ca să mă duc, Puțină apă să aduc, Picioarele să vi se spele. Vă odihniți, un pic, sub cele Coroane de stejari și-apoi,


Crăiasa Sebei a plecat, Iar Solomon, în dar, i-a dat Tot ceea ce-și dorise ea. Apoi, i-a dat de-asemenea Și pe deasupra, daruri mari Ce-s vrednice de unul cari E împărat, cum numai el, Se mai aflase-n Israel. Astfel, crăiasa a primit Mai mult decât a dăruit Ea însăși, împăratului, Când a venit în țara lui. Spre casă-n urmă, a plecat Și-n țara ei s-a înturnat.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite