Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Efeseni 2:10 - Biblia în versuri 2014

10 Lucrarea Lui, suntem chiar noi Și, în Hristos, am fost zidiți, Ca să fim, astfel, pregătiți Pentru acele fapte bune, Pe cari, în față, ni le pune, Mai dinainte, Dumnezeu, Ca-n ele, să umblăm, mereu.

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

10 Căci noi suntem lucrarea Lui, creați în Cristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte, ca să umblăm în ele.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

10 Noi suntem capodopera lui Dumnezeu; și am fost creați în Cristos Isus pentru ca să ne trăim viața făcând faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit anticipat pentru noi.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

10 Dar noi suntem opera lui, creați în Cristos Isus în vederea faptelor bune pe care le-a pregătit Dumnezeu de mai înainte ca să umblăm în ele.

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

10 Fiindcă noi suntem făpturile Lui, creaţi în Hristos Iisus, pentru faptele bune pe care Dumnezeu le-a pregătit de mai înainte, ca să le împlinim.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

10 Căci noi suntem lucrarea Lui și am fost zidiți în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.

Gade chapit la Kopi




Efeseni 2:10
58 Referans Kwoze  

Pentru că numai Dumnezeu E Cel care lucrează-n voi, Dând fiecăruia apoi – După plăcerea Lui – voință, Înfăptuire, biruință.


Ca astfel, să găsiți o cale, Prin care-n chip vrednic, dragi frați, De Domnul, voi să vă purtați Și-n orișice lucru, să știți, Mereu, plăcuți, ca să Îi fiți. Deci, fiecare să adune, Roade, numai în fapte bune, Și-apoi – în a lui Dumnezeu Cunoaștere, sporind mereu –


Să facă, în orice, să fiți, Neîncetat, desăvârșiți, Ca să-mpliniți, astfel, apoi, Dorința Lui, având în voi Doar ceea ce, neîndoios, Plăcut Îi este lui Hristos. Slavă să aibă El, din plin, În vecii vecilor! Amin.


Dacă e cineva-n Hristos, Omul acela – ne-ndoios – Nu e cu lumea, pe măsură, Căci nouă este-a sa făptură. Tot ce e vechi s-a dus și-apoi, S-au făcut numai lucruri noi.


Iar Dumnezeu este Cel care Poate să dea, la fiecare, Orișice har, ca să puteți, Belșug, în toate, să aveți Și-n orice faptă bună-apoi, Să prisosiți, în urmă, voi,


Iar omul nou, să îl luați, Cu el, ca să vă îmbrăcați; Căci omul nou este făcut În chipul, bine cunoscut, Cari este al lui Dumnezeu, Având sfințenia sa, mereu, Și o neprihănire-a lui, Ce-s ale adevărului.


Încredințat sunt eu apoi, Căci Cel care-a-nceput, în voi, Să desfășoare-astă lucrare, Acela și putere are, Să o-mplinească, ne-ndoios, Până în ziua lui Hristos.


Ca toți acei care, mereu, Sunt oameni ai lui Dumnezeu, Să poată fi desăvârșiți, Destoinici, gata pregătiți Ca al lor umăr să îl pună, Pentru orice lucrare bună.”


„De-aceea, azi, vă îndemn eu – Cari, pentru Domnul, sunt, mereu, Întemnițat – să încercați, În vrednic chip, să vă purtați De-acum, pentru acea chemare, Ce ați primit-o fiecare.


Deci, dacă cineva voiește – Și-n urmă, se și curățește – Va fi un vas bun de cinstit, Un vas care a fost sfințit, Un vas folositor, pe care, Al său Stăpân, în casă-l are, Și cari, destoinic, se vădește, Când lucruri bune-nfăptuiește.


Să știți că Domnul e, mereu, Adevăratul Dumnezeu. El ne-a făcut. Suntem ai Lui: Turma pășunii Domnului.


Pe Sine însuși, El S-a dat, Ca să ne scape de păcat; Plătit-a o răscumpărare Și-astfel, pe noi – pe fiecare – Din lanțul de fărădelege, A reușit să ne dezlege, Vrând un norod să-și curățească, Pe care să îl pregătească A fi al Lui, râvnă având, În lucruri bune, orișicând.


Pe care l-am alcătuit Ca laude să-Mi fi vestit.”


În El dar, Tatăl Cel de Sus, Mai dinainte, ne-a chemat – Până când nu s-a-ntemeiat Această lume. Să știți voi, Că Tatăl ne-a ales, pe noi, Ca sfinți să fim și, socotiți, În fața Lui, neprihăniți. În dragostea ce ne-a purtat,


Spune-le, ne-ncetat, să știe Că trebuie, doar fapte bune, Întotdeauna, să adune, Căci numai ele-s arătate, Drept bogății adevărate; Să fie darnici, tot mereu, Să simtă, al altora, greu,


Doresc dar, ca ai noștri frați, Să se arate învățați, Primii a fi, în fapte bune. De-aceea, vreau a li se spune, Să nu mai stea neroditori; Să fie dar, folositori, Atunci când grabnice nevoi Se vor abate peste voi.


Mereu – unii, pe alții – noi Să ne veghem trebuie-apoi, În dragoste să ne-ndemnăm Și-n fapte bune să lucrăm.


Cuvântu-acest e-adevărat, Iar lucru-acesta, apăsat, Spune-l, pentru a fi știut De toți cei care au crezut În Dumnezeu, ca ei să știe, Necontenit, primii să fie, În facerea de fapte bune. Plin de încredere, pot spune, Că doar acestea, ne-ndoios, Sunt, pentru oameni, de folos!


Acuma, voi ați arătat, Că-n omul nou, v-ați îmbrăcat, Care, mereu, se înnoiește Și în cunoaștere sporește, În chipul Celui nevăzut, În care, el a fost făcut.


În tot ce faci, în ce vei spune, Pildă să fii, în fapte bune. De-asemenea, atunci când ai, Învățături, ca să le dai, Dovadă fă, de curăție – Neîncetat – de vrednicie,


Noi împreună-am fost, mereu, Doar lucrători, cu Dumnezeu; Iar voi sunteți ogorul Lui, Sunteți clădirea Domnului.”


Purtare bună, să aveți, Când, între Neamuri, voi sunteți, Pentru ca-n tot ce vă vorbesc De rele și v-asemuiesc Cu cei ce rele fac, prin voi – Prin faptul că ei văd apoi, Că faceți bine, tot mereu – Slavă să-I dea, lui Dumnezeu, În ziua cercetării lor.


„La toți, să le-amintești, să știe, Precum că trebuie să fie Supuși, mereu, stăpânilor Și-asemeni, dregătorilor, Gata fiind, mâna a pune, Pentru a face lucruri bune.


Cel care-n El vrea a se ține, Va trebui să știe bine, A viețui curat, frumos, Cum a trăit Iisus Hristos.


Domnul sfârși-va ce-a-nceput, Ceea ce are de făcut, Căci bunătatea Domnului Ține în veacul veacului. Doamne, nu părăsi pe cale, Lucrările mâinilor Tale.


Când oamenii ăstui popor – Cu fiii și fiicele lor – În al lor mijloc vor putea Să vadă – toți – lucrarea Mea, Numele au să Mi-L sfințească, Pentru că au să-L preamărească Necontenit pe-Acel pe care, Casa Lui Iacov, Sfânt, Îl are. Ei se vor teme, tot mereu, De-al lui Israel Dumnezeu.


Și tot așa vreau luminând Lumina voastră ca, văzând – Lumea – ce fapte-ați săvârșit, Să fie, astfel, proslăvit Numele Tatălui din cer – Aceasta-i ceea ce vă cer!”


Dar cel ce-n adevăr lucrează, Vine: lumina-i luminează Faptele bune, tot mereu, Căci sunt făcute-n Dumnezeu!”


Apoi, în mine, eu aș vrea Ca Tu Doamne s-așezi, odată, O nouă inimă, curată. Un duh statornic, de la Tine, Care e nou, să pui în mine.


Să vă aducă, cu putere, Mereu, în inimi, mângâiere, Ca, orice lucru bun – în voi – Și orișice cuvânt apoi, Cari se vădește potrivit, Să fie bine întărit.”


Pe cei pe cari i-a cunoscut, Mai dinainte i-a știut Și-a hotărât ca ei să vie Mai dinainte, ca să fie, Apoi, asemeni chipului Pe care-l are Fiul Lui, Ca între mai mulți frați, astfel, Să poată fi Cel dintâi, El.


Biserica se bucura, Căci pace, peste tot, era: Liniștea se-ntindea-n Iudeea, Samaria și Galileea. Biserica, astfel, creștea Și, sufletește, se-ntărea, Umblând în frica Domnului. Cu ajutorul Duhului Cel Sfânt, în număr, se sporise, Căci, în scurt timp, se înmulțise.


În urmă, zis-a Domnul Sfânt: „Iată dar, noul legământ, Pe care-l fac cu Israel: „Voi pune Legea Mea, în el, Și o va ști al său popor, Căci scrisă-i ea-n inima lor. Ei toți vor fi poporul Meu, Iar Eu le voi fi Dumnezeu.


În neamul tău, vor fi găsiți Doar oamenii neprihăniți. Stăpâni, în țară, au să fie Oameni-acești, pentru vecie, Ca o odraslă pregătită, Care de Mine-a fost sădită, În slujbă să Îmi fie ea, Necontenit, spre slava Mea.


Iar Dumnezeu este Cel care, Pe noi, pe toți – pe fiecare – Pentru aceasta ne-a creat Și-arvuna Duhului, ne-a dat.


Tu, Iacove, să iei aminte, Iar tu, Israel, ține minte Aceste lucruri, tot mereu, Pentru că tu ești robul Meu. Te-am întocmit, precum am vrut. Să nu uiți că Eu te-am făcut! Nu Mă uita, pentru că Eu Sunt al tău Domn și Dumnezeu!


De-asemenea, mereu se știu Faptele bune ce-s făcute, Căci nu rămân necunoscute.”


S-aducă dar, la rugăciune, Mereu, doar faptele lor bune, Așa precum le șade bine Și după cum li se cuvine Unor femei evlavioase, Care se cheamă credincioase.


Urmați calea lui Dumnezeu Ca, fericiți, să fiți mereu, Și multe zile să trăiți, În țara pe care-o primiți.”


Să fie cunoscută ea, Prin lucrurile-nfăptuite, Cari, fapte bune, sunt vădite: Să fi crescut copii, să știe Precum că trebuie să fie O gazdă bună – primitoare – Cari, ale sfinților picioare, Întotdeauna, le-a spălat, Mereu să îi fi ajutat Pe cei care sunt dovediți – Cu-adevărat – nenorociți, Și-n ajutor, să fi sărit, La fapte bune, negreșit.


Dacă umblăm însă-n lumină – Căci El, lumină, e, deplină – Avem cu toții, părtășie, Unii cu alții și, se știe, Că sângele ce l-a vărsat Hristos – al Său Fiu – ne-a spălat De ale noastre mari păcate, Care, astfel, au fost iertate.


La Iope-n acel timp ședea O uceniță. Se numea Tabita – Dorca i se spune, În tălmăcire. Fapte bune Și milostenii, a făcut.


Vin și aduc celor pe care, Drept întristați Sionu-i are, Cununa cea împărătească, Cu care să-și împodobească Ale lor capete plecate Cari cu cenușe-s presărate. Ei n-au să plângă, pe vecie. Un untdelemn de bucurie, În locul plânsului le dau Și-a lor tristețe am s-o iau. În locul duhului mâhnit, Un strai de laudă-au primit, Ca „terebinți”, pe-ntinsul firii, Să fie, „ai neprihănirii” Și-apoi „un sad al Domnului, Spre a sluji spre slava Lui”.


Atunci, va zice Domnul Sfânt: „Să fie binecuvântat Întreg Egiptul, ne-ncetat, Căci el este poporul Meu. Voi binecuvânta mereu, De-acuma, și Asiria, Pentru că e lucrarea Mea. Să fie binecuvântat Și Israel, neîncetat, Pentru că întreg neamul lui E moștenirea Domnului!”


Ferice de cei care cată Ca să nu facă niciodată Nelegiuiri, umblând mereu Pe căile lui Dumnezeu!


O, de M-ar asculta, mereu, Israelul – poporul Meu – Și dacă el ar căuta, Pe a Mea cale doar a sta!


Căci, în Iisus Hristos – vă zic – Precum că nu-nseamnă nimic Tăierea împrejur făcută, Și nici tăierea nefăcută. Însemnătate – vă spun vouă – Are doar o făptură nouă.


„Acuma dar, vă dau de știre, Că nu e nici o osândire Pentru cei care – cum am spus – Se află în Hristos Iisus, Trăind nu după-ndemnul care Firea cea pământească-l are, Ci după-ndemnul Duhului.


Purtarea ta a arătat Cum, pe-al tău Domn, Îl răsplătești, Popor nechibzuit ce ești! Popor lipsit de-nțelepciune! Oare nu El ți-e Tată? Spune! Oare nu El, cu-a Sa știință, A întocmit a ta ființă?!


În cari trăiați odinioară, Prin mersul lumii, bunăoară, După puterea domnului Cari este al văzduhului – A duhului care-a ieșit Lucrând, mereu, neobosit, În lungul și în latul zării, În toți fiii neascultării.


Pe-aceia cari, Numele Meu Îl poartă, să-i aduci, căci Eu Sunt Cel care i-am întocmit Și spre-a Mea slavă i-am menit. Adă-i pe cei ce i-am făcut Așa după cum Eu am vrut.”


„Pavel, chemat să fie pus, Apostol, în Hristos Iisus – Așa cum Dumnezeu a vrut – Spre sfinții care i-a avut Efesul și către cei care, Drept credincioși, Hristos îi are:


El, împreună, ne-a-nviat Și-apoi, pe toți, ne-a așezat Ca împreună-n ceruri, sus, Să fim alături de Iisus,


Însă acuma, bunăoară, Voi toți care, odinioară, La depărtare vă aflați, Ați devenit apropiați, Prin Domnul nost’, Hristos Iisus.


În trupul Lui – voiesc să știți – Că vrăjmășia dintre ei E-nlăturată, dragii mei; Legea poruncilor, și ea – Cu rânduiala ce-o avea – A fost înlăturată-apoi, Căci a dorit ca, din cei doi, Un singur om să poată face Și astfel, să aducă pace.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite