23 Însă cel care s-a chemat Șadrac și-i de Meșac urmat, Cu Abed-Nego – negreșit – Nimica nu au suferit, Ci au căzut în foc, legați, Și au rămas nevătămați.
Îndată, ei l-au înhățat Pe Ieremia și-au găsit O groapă-n cari l-au azvârlit. Groapa aceea se vădea Că era a lui Malchia – Adică a acelui care, Pe împărat, părinte-l are – Și fost-a-n curtea temniței. Cu frânghii, în adâncul ei, Pe Ieremia-l pogorâră, Așa după cum hotărâră. Cu toate că ea nu avea Apă, era noroi în ea, Încât prorocu-ajunse-apoi Să se afunde în noroi.
Când ai să treci prin ape, Eu Voi fi cu tine, ne-ncetat, Și n-ai să te-neci niciodat’, Nici nu ai să te arzi deloc, Atunci când trece-vei prin foc, Iar flacăra nu se va prinde De tine și nu te aprinde.
Mai marele din slujitori Care sunt fameni dregători, Ale lor nume le-a schimbat Și alte nume-apoi le-a dat, Cum se ceruse. Așadar, El îl numise Beltșațar Pe cel chemat drept Daniel, Meșac i-a zis lui Mișael, Șadrac era Hanania Și-apoi, pentru Azaria Drept Abed-Nego, a găsit Că este nume potrivit.
Văzând toate acestea dar, Teama, pe Nebucadențar, În stăpânire l-a luat. Iute-n picioare s-a sculat Și-n felu-acesta a vorbit: „Dar oare, noi n-am azvârlit Numai trei oameni, în cuptor, În mijlocul flăcărilor?” Slujbașii zis-au: „Negreșit, În foc, trei oameni am zvârlit!”