32 Din aur doar, era făcut Capul pe care l-a avut Chipul acela. Pieptul lui Și-apoi brațele chipului, Doar din argint erau făcute. Pântecul, coapsele avute, Cu toate-au fost – de bună seamă – Făcute numai din aramă,
32 Capul acestei statui era din aur de cea mai bună calitate. Pieptul și brațele îi erau din argint; iar de la abdomen și până la genunchi era făcută din bronz.
Femeia ce sta așezată, În purpură, era-mbrăcată Și-n stacojiu. De-asemenea, Împodobită era ea, Cu pietre scumpe-n număr mare, Cu aur și mărgăritare. În mână, un potir, ținea, Care, din aur, se vădea; Plin era el, cu-amărăciuni, Cu tot felul de spurcăciuni, Precum și cu necurății, Ce țin de ale ei curvii.
Pe-acoperiș el s-a suit Și-n acest fel a glăsuit: „Dar Babilonu-acesta, oare, Nu e cetatea cea mai mare? Nu-i locul ce mi l-am dorit, Pe care mi l-a construit Puterea mea și bogăția, Ca să-mi slăvească măreția?”
Copacu-acela, să știi bine Că te închipuie pe tine. Tu ești cel cari, neîncetat, Ai tot crescut și te-ai ‘nălțat. Atât de mult tu te-ai întins, Încât și cerul l-ai atins Și-n a ta stăpânire sânt Și marginile de pământ.
Potir de aur s-a vădit Tot Babilonul, negreșit, În mâna Domnului. Astfel, Popoarele-au băut din el, Din al său vin. S-au îmbătat Și-o nebunie s-a lăsat Peste popoarele ce sânt Pe fața-ntregului pământ.
Pentru-mpăratul cel pe care, În frunte Babilonu-l are – Atunci, un cântec vei cânta, Cari va cuprinde viața ta: „Iată, asupritorul meu A dispărut. De-al său jug greu – Acuma – m-am eliberat, Iar asuprirea a-ncetat,
Iar materialul tuturor Fluierelor picioarelor Fusese fierul, negreșit. Către picioare ai privit Și cu uimire ai văzut Că sunt din fier, dar și din lut.