Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Coloseni 1:5 - Biblia în versuri 2014

5 Căci voi nădăjduiți, dragi frați, La o răsplată-n ceruri, sus, Așa după cum vi s-a spus Prin adevărul răspândit Prin Evanghelie – negreșit –

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

5 datorită speranței care vă este păstrată în Ceruri, despre care ați auzit mai înainte în Cuvântul adevărului, Evanghelia

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

5 și faceți acest lucru motivați de speranța cu privire la ce vă este pregătit în cer. Ea a apărut în voi după ce ați auzit Cuvântul Adevărului prezentat prin Vestea Bună.

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

5 pentru speranța rezervată pentru voi în ceruri și despre care ați auzit de mai înainte în cuvântul adevărului evangheliei,

Gade chapit la Kopi

Română Noul Testament Interconfesional 2009

5 O aveţi datorită nădejdii care este pregătită pentru voi în ceruri şi despre care aţi auzit mai înainte în cuvântul cel adevărat, evanghelia

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

5 din pricina nădejdii care vă așteaptă în ceruri și despre care ați auzit mai înainte în cuvântul adevărului Evangheliei,

Gade chapit la Kopi




Coloseni 1:5
33 Referans Kwoze  

Și voi dar, să luați aminte, Căci după ce ați auzit Cuvântul ce vi l-am vestit – Cuvântul adevărului – (Al Evangheliei Domnului Și-al mântuirii) și-ați crezut În El, credința a făcut Ca Duhul Sfânt, făgăduit, Să se pogoare, negreșit, Din slăvi, pentru ca voi să fiți, În acest fel, pecetluiți,


De-acum, m-așteaptă o cunună: Pe cap, ea o să mi se pună, Căci ea-i cununa cea pe care Neprihănirea, doar, o are. Astă cunună minunată, În „ziua ‘ceea”-mi va fi dată Mie, de către Domnul meu, Dreptul Judecător, mereu. Și nu doar eu am s-o primesc, Ci toți acei care iubesc Venirea Lui. Te rog, pe tine,


Pentru nădejdea vieții care Se-arată-a fi nepieritoare – Făgăduită ca să vie Mai înainte de vecie – Și nouă să ne fie dată, De Dumnezeu, cari, niciodată Nu va putea ca să mințească, Ci adevăr doar, să rostească,


Și cărora, acum, a vrut, Ca să le facă cunoscut – Așa cum a găsit cu cale – Această taină-a slavei Sale Și necuprinsa bogăție, Ca Neamurile să o știe. Taina ascunsă, pentru lume, Iată ce spune-acum, anume: Iisus Hristos, aflat în voi, Nădejdea slavei de apoi.


Asemenea ca niște prunci Cari, de curând, născuți sunteți, Lapte duhovnicesc, să vreți A căpăta, să creșteți voi – Prin el – spre mântuire-apoi,


Acum, voi trebuie să știți Ca să rămâneți neclintiți, Pe mai departe, așezați Și pe credință-ntemeiați, Fără a pierde – dragii mei – Nădejdea Evangheliei, Care v-a fost împărtășită – Când fost-a propovăduită Făpturilor de pe pământ – Și-al ei slujbaș, eu – Pavel – sânt.


Dar dacă noi, însă, ne-am pus, Nădejdea, în Hristos Iisus, Doar pentru viața ce-o avem, Cu siguranță, că suntem, Cei mai nenorociți, aflați Între toți oamenii, dragi frați!


Cum că nimic n-a reușit Prin Lege-a fi desăvârșit – Și-apoi, avea ca să se pună, În locu-i, o nădejde bună, Prin care, noi, acum, putem, De Tatăl, să ne-apropiem.


Îi mulțumim dar, Domnului, Pentru că voi, când ați primit Cuvântul ce v-a fost vestit, De către noi, nu l-ați luat Ca pe un lucru de-apucat – Ca pe-un cuvânt ce-a fost rostit De oameni – ci voi l-ați primit, Așa cum trebuie, îndată, Cu toată cinstea arătată Cuvântului lui Dumnezeu, Care lucrează-n voi, mereu.


Acel care-a nădăjduit Astfel în El, s-a curățit, Precum curat este și El.


Căci noi, prin Duhul, așteptăm Și prin credință, căpătăm Nădejdea mântuirii care, Știm bine, că-ncurând, apare.


Să știți, că în Hristos, mereu, Se află însuși Dumnezeu, Căci astfel a găsit că-i bine, De-a împăca lumea, cu Sine, Nemaiținând, la nimenea, Păcatele ce le avea, La socoteală; iar apoi, El ne-a însărcinat, pe noi, Ca-n astă lume, să venim, Unde să propovăduim, La toți – în cele patru zări – Vestea acestei împăcări.


Pavel, apoi, ca unul care Știa cum că, în adunare, O parte erau Saduchei, Iar altă parte Farisei, Strigă deodată-n plin Sobor: „Eu, Fariseu sunt, fraților!” Deci, ascultați ce vă spun eu, Care sunt fiu de Fariseu! Din pricina nădejdii mele, Mi se trag mie-aceste rele. Nădejdea noastră, fraților, E-n învierea morților. Eu, pentru ea, ajuns-am, iată, Ca să fiu dat în judecată.”


În inimi, doar, să Îl sfințiți, Domn, pe Hristos.” Mereu să stați Gata, răspunsuri, ca să dați – În adevăr, fără sfială – Oricui vă cere socoteală, Pentru nădejdea ce e-n voi. Răspunsul vostru dat, apoi, Să fie dar, de bună seamă, Plin de sfială și de teamă.


Acum, aflați dar, dragii mei, Cum că rămân aceste trei: Credința-ntâi, iar după ea, Nădejdea și cu dragostea. Dar cea mai mare, s-a vădit A fi iubirea, negreșit.”


Este nădejdea mea cea mare – Cum au ei înșiși, fiecare – Că-n timpul care o să vie, O înviere va să fie Și pentru cei care sunt drepți, Și pentru cei care-s nedrepți.


Iată, nebănuit de mare E bunătatea cea pe care Tu o păstrezi, spre-a face bine Celor care se tem de Tine, Căci din ea, parte, ai făcut La toți cei care Te-au crezut!


Adevărat s-a dovedit, Precum și vrednic de primit, Acel cuvânt care a zis – Și care-i, în Scriptură, scris – Că-n „lume, a venit Hristos, Spre-al mântui pe păcătos”, Iar dintre păcătoșii care, Această lume-acum, îi are, Întâiul, eu sunt socotit;


Al nostru Domn, Hristos Iisus, Și Dumnezeu – Tatăl de Sus – Cari ne-a iubit, neîncetat, Și-apoi, prin al Său har, ne-a dat O mângâiere, pe vecie – Precum și o nădejde vie –


Cuvântul lui Hristos apoi, Cu toată-nțelepciunea-n voi, Vreau, din belșug, să se găsească, Și-n inimi, să vă locuiască. Necontenit, vă întăriți Și, între voi, vă sfătuiți Cu psalmi și cu cântări cerești – De laudă – duhovnicești, Cu mulțumiri, cântând, mereu, Pentru al nostru Dumnezeu.


Ce zice ea? „Cuvântul vine. Aproape este el, de tine; În gura ta, el viețuiește, În a ta inimă, trăiește.” Cuvântu-acesta, negreșit, Drept al credinței s-a vădit, Iar noi, acum, ne străduim Ca să vi-l propovăduim.


Cuvântul Său, L-a trimis El, Copiilor lui Israel Și, Evanghelia, le-a vestit Chiar prin Hristos, Cel dovedit Că este Domnul tuturor.


Vă vindeți tot! Pomană dați! Apoi, pungi noi, să căutați, Care, nicicând, nu se-nvechesc Și, pe vecie, dăinuiesc. Aceasta-i ceea ce vă cer; Comoara voastră e, în cer: De hoți, nu poate fi furată Și nici de molie mâncată.


Deci, fraților – care, de neam, Sunteți din fiii lui Avram – Precum și voi care, mereu, Teamă aveți, de Dumnezeu, Am să vă dau, acum, o veste: Cuvântul mântuiri-aceste, Vouă v-a fost trimis! Noi știm


Apoi, și prin acel cuvânt Cari este-al adevărului, Și prin puterea Domnului, Și-apoi, prin armele pe care, Neprihănirea doar le are.


Nu ne-am supus și, negreșit, Că lor, noi nu ne-am potrivit, Măcar o clipă, căci voim Ca, Evanghelia, s-o vestim, Iar adevărul ei, apoi, Dorim ca să rămână-n voi.


Când i-am văzut, cum s-au purtat, Că nu țin adevărul care A noastră Evanghelie-l are Și că nu umblă drept, m-am dus, La Chifa-n grabă, și i-am spus, Față de toți: „Vreau să-ntreb eu, Că dacă tu, cari ești Iudeu, Ca Neamurile-acum trăiești, Pe ele, cum de le silești Să nu trăiască-n felul lor, Ci în cel al Iudeilor?”


Dacă, măcar, L-ați auzit, Atuncea știți că-i potrivit Cu adevăru-aflat în El, Să faceți dar, în așa fel, După cum fost-ați învățați:


De lucrurile-acestea, eu Sunt gata, să v-aduc, mereu, Aminte, măcar că le știți Și că, voi, tari, vă dovediți, În acel adevăr, pe care, L-aveți, acuma, fiecare.


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite