7 „Dar voi – copiii cei pe care Neamul lui Israel îi are – Nu-Mi sunteți Mie, cum sunt cei Cari fii sunt, Etiopiei?” – Întreabă Domnul Dumnezeu. „Pe Israel, nu l-am scos Eu, Din al Egiptului ținut, La fel precum am mai făcut Cu Filistenii din Caftor Și cu al Siriei popor Care fusese-n Chir aflat?”
7 „Fii ai lui Israel, nu sunteți voi pentru Mine ca și cușiții?“ zice Domnul. „Nu l-am scos Eu pe Israel din țara Egiptului cum i-am scos pe filisteni din Caftor și pe aramei din Chir?
7 Cel care zice: „Israelienilor, nu sunteți voi oare pentru Mine ca etiopienii? Nu l-am scos Eu pe Israel de pe teritoriul Egiptului cum i-am scos pe filisteni din Caftor și pe aramei din Chir?
7 Oare nu sunteți voi pentru mine ca fiii etiopienilor, fii ai lui Israél? Oare nu l-am scos pe Israél din țara Egiptului, pe filisténi, din Caftór și pe Arám, din Chir?
7 „Nu sunteți voi oare pentru Mine ca și copiii etiopienilor, copii ai lui Israel?”, zice Domnul. „N-am scos Eu pe Israel din țara Egiptului ca și pe filisteni din Caftor și pe sirieni din Chir?
7 Oare nu‐mi sunteți voi ca copii etiopienilor, voi copii ai lui Israel, zice Domnul? Oare n‐am scos eu pe Israel din țara Egiptului și pe filisteni de la Caftor și pe Sirieni de la Chir?
Pentru că vine ziua-n care A Filistenilor suflare Are să fie nimicită. În acea zi, va fi stârpită Și lumea care se vădea Precum că ajutor dădea, Fiind în slujba Tirului Și-asemeni a Sidonului. Căci Domnul o să-i nimicească Pe Filisteni și-o să zdrobească Și rămășița cea pe care Ostrovul, zis Caftor, o are.
Aviții – cei pe care-i știm Că-n satele ce se aflau Până la Gaza, locuiau – Ajuns-au a fi nimiciți În urmă dar, de Caftoriți – Care sunt fiii lui Caftor – Și-au stat, apoi, în locul lor.)
Eu, de la Egipteni, din țară, Am scos al vost’ popor afară Și patruzeci de ani apoi, Povățuitu-v-am pe voi, Când în pustie v-ați aflat. În stăpânire, Eu v-am dat Ținutul Amoriților.
Zăvoarele Damascului, Cari străjuiesc porțile lui, Iată, am să le nimicesc. Pe toți cei care locuiesc, Acuma, în Bicat-Aven, Cu cel ce ține-n Bet-Eden Toiagul cel de cârmuire, Îi spulber, cu desăvârșire. La Chir ajunge – negreșit – Poporul Siriei, robit. Așa se va fi întâmplat, Pentru că Domnu-a cuvântat.”
Dar Etiopianul, oare, Își schimbă pielea ce o are? Schimbă pardosul – tot la fel – Petele care sunt pe el? Și tot așa e și cu voi: Puteți a face bine-apoi, Dacă deprinși vă dovediți Doar răul să îl săvârșiți?
Elamul poartă tolbe-n spate, Cari cu săgeți sunt încărcate, Iar luptători și călăreți Înaintează îndrăzneți. Chirul, apoi, se pregătește Și grabnic scutu-și dezvelește.
La fel va face și cel care Este-n Asiria mai mare, Pentru că va lua apoi, Pe mulți din ei, prinși de război, Și din Egipt și-asemenea Și de prin Etiopia. Și surghiuniți, va lua mulți. Tineri, bătrâni – goi și desculți – Vor fi luați pe negândite. Spinările descoperite, Oameni-acei și le vor ține, Spre a Egiptului rușine.
Căci îți sunt Domn și Dumnezeu! Mântuitor, îți sunt tot Eu, Pentru că doar Eu sunt Acel Cari îi e Sfânt lui Israel! Egiptul, cât este de mare, Îl dau preț de răscumpărare În schimbul tău. De-asemenea, Saba și Etiopia Preț de răscumpărare sânt În locul tău, pe-acest pământ.
Zerah, cel care-mpărățea, Atunci, în Etiopia, Cu oaste mare a ieșit Și spre Mareșa a pornit. Oștenii care-l însoțeau, Un milion, se dovedeau, Iar toate carele avute, Erau în număr de trei sute.