Biblia Todo Logo
Bib sou entènèt

- Piblisite -




Amos 8:14 - Biblia în versuri 2014

14 Ei sunt cei care – deseori – Pe al Samariei păcat, Cu jurăminte s-au legat, Zicând: „Pe al tău Dumnezeu, Dane, care e viu, mereu!”, Și-apoi, „Pe drumul Beer-Șebei!”, Obișnuiesc a zice ei. Curând, aceștia vor pica Și nu se vor mai ridica.”

Gade chapit la Kopi


Plis vèsyon

Noua Traducere Românească

14 Cei ce obișnuiau să jure pe păcatul Samariei și să zică: «Viu este dumnezeul tău, Dane!» sau «Vie este calea ta, Beer-Șeba!», aceia vor cădea și nu se vor mai ridica“.

Gade chapit la Kopi

Biblia în Versiune Actualizată 2018

14 Cei care aveau obiceiul să jure pe rușinea Samariei și să zică: ‘Viu este zeul tău, Dane!’ sau ‘Vie este metoda ta, Beer-Șeba!’, vor cădea și nu se vor mai ridica.»”

Gade chapit la Kopi

Versiunea Biblia Romano-Catolică 2020

14 Ei, care jură pe ceea ce este vinovat în Samaría și spun: «Viu este Dumnezeul tău, Dan, și vie este calea spre Béer-Șéba», vor cădea și nu se vor mai ridica”.

Gade chapit la Kopi

Biblia sau Sfânta Scriptură cu Trimiteri 1924 Dumitru Cornilescu

14 Ei, care jură acum pe păcatul Samariei și zic: ‘Pe Dumnezeul tău cel viu, Dane!’ și ‘Pe drumul Beer-Șebei!’ vor cădea și nu se vor mai scula.”

Gade chapit la Kopi

Traducere Literală Cornilescu 1931

14 Cei ce jură pe păcatul Samariei și zic: Viu este dumnezeul tău, Dane! și: Vie este calea Beer‐Șebei! chiar ei vor cădea și nu se vor mai scula.

Gade chapit la Kopi




Amos 8:14
32 Referans Kwoze  

Nu spre Betel vă îndreptați Și nu Ghilgalu-l căutați! Nu spre Beer-Șeba treceți voi! Căci în robie, dus apoi, Va fi Ghilgalul negreșit, Iar tot Betelul nimicit.


Vițelul ce l-ați făurit, Eu l-am luat și l-am zdrobit, După ce-ntâi l-am ars în foc. Praf, am făcut, din el, pe loc, Și în pârâul ce-a ieșit Din munte-apoi, l-am azvârlit.


El a cerut, preotului Cel mare, sprijin și-ntărire, Scrisori de împuternicire Spre sinagogile aflate, Atuncea, la Damasc, ca toate Să îl ajute, să-i găsească Și-apoi să îi înlănțuiască, De câte ori e cu putință, Pe cei ce umblă în credință – Atât femei, cât și bărbați – Și să-i trimită-apoi legați, Către Ierusalim. Astfel,


Iată, mărturisesc că eu Slujesc acelui Dumnezeu, Slujit și de părinții mei, După o Cale, pe cari ei, Acum, partidă o numesc; De-asemenea, mărturisesc Cum că, în Lege, cred mereu, Și în proroci. În Dumnezeu,


Un timp. Era chiar vremea-n care S-a făcut mare tulburare, În mijlocul norodului, Asupra Căii Domnului.


Dar pentru că mulți se-arătau Necredincioși și împietriți Și pentru că au fost găsiți Că au vorbit norodului, De rău doar, Calea Domnului, Pavel, pe loc, i-a părăsit. Pe ucenici, i-a despărțit De ei și-apoi, a învățat Norodul cari s-a adunat La școala unui om, numit Traian. Acolo, a vorbit,


Dădea mereu învățături, La oamenii din jurul lui, Asupra Căii Domnului. Un duh foarte-nfocat avea Și-amănunțit el le vorbea, La toți, despre Iisus, măcar Că el – de fapt – n-avea habar Decât de-al lui Ioan botez.


Îi nimicesc pe cei pe care Urcă s-aducă închinare – Pe-acoperiș – oștirilor Ce sunt ale cerurilor, Pe-aceia cari s-au închinat Și cari pe Domnul au jurat, Dar în același timp – la fel – Au mai jurat și pe acel Care, Malcam, este chemat Și este al lor împărat.


„Iată, a lui Israel fiică Picat-a și nu se ridică. Trântită la pământ e ea Și n-o ridică nimenea.”


Samaria e pedepsită, Pentru că fost-a răzvrătită În contra Celui cari, mereu, Fusese al ei Dumnezeu. Pe cei care se află-n ea, O să îi taie sabia. Nici pruncii nu vor fi scutiți, Ci ei, atunci, vor fi zdrobiți. Femeile însărcinate, Atuncea, nu vor fi cruțate, Căci spintecat, pântecul lor Va fi, de fierul armelor.”


Acuma, ei se dovedesc Într-una că păcătuiesc. Chipuri au ei, de ei lucrate, Cari în argint au fost turnate. Sunt născociți idoli-acei Și sunt, de meșteri, făcuți ei. Acestora, ei le vorbesc Și jertfind oameni se vădesc. În fața lor se-nchină ei Și-apoi sărută-acei viței!


Locuitorii cei pe care Țara Samariei îi are, Uimiți vor fi, de-acei viței – Aflați la Bet-Aven – când ei Își vor jeli idolul lor. Apoi, ceata preoților – Care slujesc idolului – Vor tremura de soarta lui Și pentru casa ce-o avea Care, curând, va dispărea, Din al lor mijloc. Negreșit,


Dacă curvește Israel, Iuda să nu facă la fel. Iuda măcar, mereu, să cate, Nevinovat să se arate. Către Ghigal, să nu plecați, La Bet-Aven să nu urcați, Nici nu jurați, zicând – mereu – „Viu este Domnul Dumnezeu!”


După ce ai să împlinești Și acest lucru, să vorbești, De-ndată, tot poporului Din Babilon și să îi spui: „Așa precum s-a scufundat Cartea, așa va fi-necat Și Babilonul! Veți vedea Că nicicând el nu va putea Să se ridice peste fire, Din marea lui nenorocire, Cu care am să îl lovesc. Puterile li se sleiesc La toți, atunci, și vor cădea, Căci n-o să-i scape nimenea!” Până aici este solia Ce a rostit-o Ieremia. Cuvintele ce le-a rostit – Iată – aicea s-au oprit.


‘Nainte de a fi pornit La drum, Domnul mi-a poruncit: „Le spune, împăraților: „Iată că Domnul oștilor – Ce-i Dumnezeu în Israel – A glăsuit în acest fel: „Beți și-mbătați-vă! Vărsați, Cădeți și nu vă ridicați Și-ncremeniți când veți vedea În al vost’ mijloc, sabia Pe care o trimit apoi, Să năvălească peste voi!”


Așa vorbește Domnul, care A scos oștiri – cu cai și care, Cu mulți viteji – și i-a culcat Pe toți, în urmă, de îndat’, Când i-a zdrobit cu mic cu mare, Stinși ca un muc de lumânare:


Un om, care s-a-mpotrivit Mustrărilor, va fi zdrobit.


Cărbuni aprinși să-i pârjolească Și focul să îi nimicească! Fie-n adâncuri ca să pice Și-apoi să nu se mai ridice!


Cei care rele au făcut – Iată-i – să cadă-au început. Sunt răsturnați, iar dacă pică, Nimeni – nicicând – nu-i mai ridică.


Dar oameni-au batjocorit Prorocii care au venit Din partea Domnului; râdeau De vorbele ce le spuneau, Sporind mânia Domnului Față de-ntreg poporul Lui.


El – însă – nu s-a abătut De la ce-nfăptuise rău, Cândva, înaintașul său – Ieroboam – acela care, Drept tată, pe Nebat, îl are, Cari – în păcate – după el, Îl trase și pe Israel. Vițeii care s-au turnat, Din aur, Iehu i-a păstrat Așa precum i-a găsit el, Aflați la Dan și la Betel.


A cumpărat muntele care, „Samaria”, drept nume, are Și doi talanți plătit-a el – De-argint – pe muntele acel. Muntele-apoi, l-a întărit Și, o cetate a zidit Pe creastă. Când a terminat, Cetății-acelea i-a dat Numele de „Samaria”, Așa după cum se numea Șemer, stăpânul muntelui, Cel care i-l vânduse lui.


Ieroboam e vinovat, Că-n voia sorți-a fost lăsat De către Domnul, Israel. Ieroboam a tras, astfel, Întreg poporul în păcat!”


A rânduit și o serbare, În luna-a opta, când apare A cincisprezecea zi. Prin ea, El căutase a avea O sărbătoare-asemuită Cu cea, în Iuda, prăznuită. La sărbătoarea lui, drept dar, Se-aduceau jertfe pe altar. Iată dar, ce făcuse el, Ca să se-aducă, la Betel, Jertfe, vițeilor turnați Din aur. Fost-au așezați Preoți apoi, în număr mare, Pe înălțimile pe care Ieroboam le-a ridicat.


De-aceea, Doamne îl veghează! Tăria-i binecuvântează; Primește-i lucrul mâinilor, Iar șalele dușmanilor Cari împotrivă îi vor sta, Tu să le frângi, cu mâna Ta, Ca nu cumva, mai înapoi, Vrăjmașul să se scoale-apoi.”


Se clatină din temelie Ca și un om prins de beție. Colibă tremurând în vânt, Pare acest întreg pământ. Cade; păcatul îl apasă; Să se ridice, nu-l mai lasă.


Pricina ăstor lucruri toate, Sunt nesfârșitele păcate Pe cari le are Israel Și făr’delegile – la fel – Făcute pe acest pământ, De cei care din Iuda sânt. Dar ce nelegiuire are Neamul ieșit din Iacov, oare? Nu e, cumva, Samaria? Nelegiuirea, nu e ea? Și nu-i Ierusalimul, oare, Păcatul pe cari Iuda-l are?…


Nu știi? Oare n-ai auzit? Neprihănitul se ridică De șapte ori, chiar dacă pică! Însă cei răi se prăbușesc: Nenorocirile-i zdrobesc!


Să ascultați acest cuvânt, Să ascultați ăst jalnic cânt, Pe cari îl fac casei pe care Neamul lui Israel o are!


Swiv nou:

Piblisite


Piblisite