14 Amos răspunse-atunci, pe loc: „Află că eu nu sunt proroc Și nici fiu al prorocilor. Iată, sunt numai un păstor, Iar altă muncă, pentru mine, Mai e culesul de smochine, Smochine care s-au făcut În al Egiptului ținut.
Iată cuvintele pe care Amos le-a spus, acela care De la Tecoua se trăgea Și-a fi păstor se dovedea. Vedeniile-acestea, el Le are, despre Israel, Din vremea-n care, împărat – În Iuda – Ozia a stat, În timp ce-n Israel ședea Ieroboam de stăpânea. Ieroboam este cel care, Părinte, pe Ioas, îl are. Aste vedenii și cuvinte, Cu doi ani doar, mai înainte De-acel cutremur de pământ, Se dovedesc precum că sânt.
Către Ghilgal s-a îndreptat, În urmă, Elisei, urmat Și de Ghehazi, sluga lui. În țara Israelului, Pe vremea ‘ceea bântuia O foamete ce chinuia Pe toți locuitorii ei. Alăturea de Elisei, Ședeau fii prorocilor. Chemându-l pe-al său slujitor, El zise: „Pune oala mare, Pe foc, și dă-le de mâncare, Feciorilor prorocilor! Fă-le o ciorbă, tuturor!”
Fiii prorocilor erau La Ierihon și-i așteptau. La Elisei, ei au venit Și-n felu-acesta i-au vorbit: „Ascultă, ai aflat tu oare, Precum că Domnul, de gând, are, Să îți răpească-n ceruri, sus, Stăpânul, astăzi?” „Știu” – a spus Îndată, Elisei. Apoi, El a mai zis: „Vă rog, pe voi, Ca despre vestea ce o știți, Cu nimeni să nu mai vorbiți.”
Iehu, în cale, i-a ieșit Și-n felu-acesta i-a vorbit: „Cum de te-ai dus și-ai ajutat, Pe cel rău și ai arătat Iubire celui ce vădește Cum că pe Domnul Îl urăște? Prin felu-n care te-ai purtat, Pe Dumnezeu L-ai mâniat.” Iehu era acela care, Părinte, pe Hanani-l are, Iar tatăl său era proroc Al Domnului, în acel loc.
Fiii prorocilor erau Lângă Betel și-i așteptau. Când i-au văzut, în grabă, ei Au alergat la Elisei, Și-l întrebară: „Știi tu oare, Precum că Domnul, de gând, are, Să îți răpească-n ceruri, sus, Stăpânul, astăzi?” „Știu” – a spus, Îndată, Elisei. Apoi, El a mai zis: „Vă rog, pe voi, Ca despre vestea ce o știți, Cu nimeni să nu mai vorbiți.”
Iată că Dumnezeu Cel Sfânt Lucruri nebune, a ales, Prin ele vrând, bine-nțeles, Ca pe acele înțelepte – Care, în lume, sunt deștepte – El să le facă de rușine. A mai găsit că este bine S-aleagă, de pe-acest pământ, Doar lucruri care slabe sânt, Să rușineze-astfel, anume, Pe cele tari, ce sunt în lume.
Dar toate câte-au fost făcute De Iosafat, au fost trecute În cărțile pe cari le scrise Cel care, Iehu, se numise. Iehu era acela care, Drept tată, pe Hanani-l are. Și în cuprinsul cărților Ce sunt ale-mpăraților Cari la domnie au venit Și-n Israel au stăpânit, E prinsă cartea amintită, Care de Iehu-i ticluită.
În vremea ‘ceea, drept proroc, Hanani fost-a-n acel loc. La Asa, el a alergat Și-n acest fel a cuvântat: „Pentru că nu te-ai sprijinit Pe Domnul, ci te-ai bizuit Cu mult mai mult pe-acela care, În frunte, Siria îl are, Iată că Domnul a scăpat Oastea acelui împărat Acuma, din mâinile tale, Căci astfel a găsit cu cale.
Fiii prorocilor s-au dus La Elisei și-astfel i-au spus: „Locul în care locuim Aici, cu tine, îl găsim Că este prea strâmt pentru noi. Vrem ca să mergem înapoi,
Fiii prorocilor erau, Toți, împreună și vorbeau. După porunca Domnului, Unul i-a zis, vecinului Cari lângă el era aflat: „Te rog, lovește-mă de-ndat’!” Vecinul său, însă, n-a vrut Să facă precum i-a cerut.
Când l-au văzut că se găsește Între proroci și prorocește – Plini de uimire-au întrebat: „Dar oare, ce s-o fi-ntâmplat? Fiul lui Chis se dovedește Proroc a fi, căci prorocește Și-ntre proroci e așezat?”
Ilie-n urmă a făcut Așa precum i s-a cerut. Astfel, pe fiul lui Șafat – Pe Elisei – el l-a aflat La munca câmpului, arând. El era ultimul, în rând, Căci pe câmpie se aflau Perechi de boi care arau. Toate perechile acele, În număr, doisprezece-s ele, Iar Elisei, pe câmp, era – Cu-a doisprezecea – și ara. Ilie s-a apropiat Și-asupra lui a aruncat Mantaua și l-a învelit,
În fața Ierihonului – Pe câmpul dinaintea lui – Fiii prorocilor ședeau Și-n zare, spre Iordan, priveau. Când pe Ilie l-au văzut, Peste Iordan cum a trecut, Au zis: „E, peste Elisei, Al lui Ilie duh.” Toți cei Care acolo s-au aflat, Fugiră și s-au închinat În fața lui, pân’ la pământ