25 Jertfe și daruri de mâncare Mi-ați dăruit voi Mie oare, Când în pustie v-ați aflat Și patruzeci de ani ați stat? Îmi spune tu, casă pe care Neamul lui Israel o are, Ce jertfe tu Mi-ai dăruit, Când prin pustiu ai rătăcit?
Dar să M-asculte, n-au voit, Pentru că ei s-au răzvrătit, În contra Mea. N-au căutat – Așa precum i-am îndrumat – Ca urâciunile aflate La ei, să fie lepădate. N-au lăsat idolii pe care Țara Egiptului îi are Și-n felu-acesta M-au făcut – Atuncea când Eu i-am văzut – Să mă gândesc să fac să vie, Îndată, apriga-Mi mânie, Pe creștetul poporului, În mijlocul Egiptului.
Nici chiar atunci când ai văzut Că un vițel ei și-au făcut, Zicând: „Acesta e, mereu, Al nostru Domn și Dumnezeu Cari din Egipt ne-a scos afară Și astăzi, liberi suntem, iară!” La mari ocări, față de Tine, Ei s-au dedat, văzut-ai bine.
„Acesta este sfatul meu: Teamă s-aveți, de Dumnezeu, Slujindu-I cu credincioșie Și scumpătate, pe vecie. Vă depărtați de toți acei Care erau drept dumnezei Pentru ai voști’ părinți – la care Ei au slujit, fără-ncetare, Când dincolo de Râu erau, Când – în Egipt – ei locuiau. Pe-al vostru Domn și Dumnezeu, Voi toți să Îl slujiți, mereu.
Să nu-și aducă jertfa lor, Ca să o dea idolilor Cu care, încă, mai curvesc, Pentru că Eu le dăruiesc O lege care vreau să fie Ținută, pentru veșnicie, De oamenii ăstui popor, Precum și de urmașii lor.
„Du-te și spune la popor Și-asemenea preoților: „Când ați postit și ați plâns voi, În luna-a cincea, iar apoi În cea de-a șaptea – cum știut E că mereu voi ați făcut De șaptezeci de ani, prea bine – Oare postit-ați pentru Mine?
Și totul, căci au lepădat Poruncile și n-au urmat Legile ce le-am rânduit Și pentru că au pângărit Sabatele ce le-au fost date – Care, de Mine, sunt lăsate – Căci inima ăstui popor Dată era, idolilor.
Și totul, căci au lepădat Poruncile și n-au urmat Legile ce le-am rânduit Și pentru că au pângărit Sabatele ce le-au fost date – Care, de Mine, sunt lăsate – Căci inima ăstui popor Dată era, idolilor.