27 Abner se-ntoarse înapoi Și spre Hebron a mers apoi. Când în cetate a intrat, Ioab, deoparte, l-a chemat, Dorind ca să-i vorbească-n taină. Când a venit, el – de sub haină – Și-a scos, îndată, sabia Și-n pântec l-a lovit, cu ea, Încât Abner s-a prăbușit, Jos, la pământ, și a murit. Ioab l-a răzbunat, astfel, Pe frate’ său, pe Asael.
27 Când a ajuns Abner la Hebron, Ioab l-a luat deoparte, la poartă, ca și cum i-ar vorbi în taină. Acolo, ca să-l răzbune pe fratele său Asael, Ioab l-a lovit în stomac și a murit.
27 Atunci când a ajuns Abner la Hebron, Ioab l-a luat separat, lângă poartă, prefăcându-se că ar dori să îi vorbească ceva în mod secret. Și ca să îl răzbune pe fratele lui numit Asael, Ioab l-a lovit pe Abner în stomac. Astfel a murit Abner.
27 Abnér s-a întors la Hebrón. Ióab l-a dus în mijlocul porții ca să-i vorbească în liniște. L-a lovit acolo în burtă și l-a omorât pentru sângele lui Asaél, fratele lui.
27 Când s-a întors Abner la Hebron, Ioab l-a tras deoparte în mijlocul porții ca să-i vorbească în taină și l-a lovit acolo în pântece și l-a omorât, ca să răzbune moartea fratelui său Asael.
27 Și Abner s‐a întors la Hebron și Ioab l‐a luat de o parte în mijlocul porții ca să‐i vorbească în ascuns și l‐a lovit acolo în pântece și a murit, pentru sângele lui Asael, fratele său.
Tu știi ceea ce mi-a făcut Fiul Țeruiei. Ai văzut Cum că Ioab l-a doborât Pe Abner și l-a omorât. Ucis a fost fiul lui Ner, Și-apoi și fiul lui Ieter – Amasa – care a pierit Fiind tot de Ioab lovit. Astfel, sfârșiră cei doi cari Peste oștire-au fost mai mari. Când era pace în popor, A fost vărsat sângele lor. Pe-ncălțămintea din picioare – Și-asemenea, pe cingătoare – Ioab, atunci, sânge și-a pus.
Domnul, atunci când o să vadă, Va face, sângele să cadă, Peste Ioab în acest fel, Pentru că el a fost acel Care cu sabia-a lovit, Pe doi bărbați ce s-au vădit Și drepți și mult mai buni să fie Decât e el, fără să știe – Nimica – David, al meu tată. El l-a ucis – cum știi – odată, Pe Abner – al lui Ner fecior – Conducătorul oștilor Lui Israel. De-asemenea, El l-a ucis cu sabia, Și pe Amasa – pe cel care Oastea lui Iuda-n frunte-l are. Ieter fusese al său tată.
Cu oamenii ce îi avea, Feciorul lui Netania, Când de la masă s-au sculat, Cu sabia s-a aruncat Asupra lui Ghedalia – Cari, pe Achim, tată-l avea Și pe Șafan. În acest fel, Ucis a fost, de Ismael, Cel ce-a fost pus drept dregător Peste-al Iudeilor popor, De către marele-mpărat La Babilon înscăunat.
Atunci când întâmpla-se-va Că va împinge cineva, Pe-un altul, sau dacă-l pândește – De ură plin – și azvârlește, Ceva, asupra omului, Ducând astfel, la moartea lui;
Ioab, în urmă, a plecat Și soli trimis-a, de îndat’, Cari să-l ajungă, iar apoi, Să îl aducă înapoi Pe Abner. Oamenii s-au dus, Pe urma lui, și l-au adus Pân’ la fântâna cea secată Care, drept Sira, e chemată. David n-avuse nici o știre Despre această urmărire.
David, atunci când a aflat, A glăsuit: „Nevinovat Sunt eu și-a mea împărăție – Față de Domnul – pe vecie, Pentru acest sânge vărsat! Eu, numai astăzi, am aflat Cum că ucis a fost Abner, Cel care, fiu, îi e, lui Ner.
Când Iș-Boșet a auzit Precum că Abner a murit, Simți că tot curaju-i piere Și că lipsit e, de putere. Atunci, întregul Israel Speriat fusese, ca și el.
El însă – totuși – nu s-a dus, Ci către împărat a spus: „Lasă-l – de n-o să veniți voi – Pe frate-meu, Amnon, cu noi.” David l-a întrebat: „Ei bine, De ce să vină-Amnon, la tine?”
„Când pe Amasa-l întâlniți, În felu-acesta, să-i vorbiți: „Nu ești, din osul meu, luat? Nu ești, din carnea mea-ntrupat? Mă pedepsească Dumnezeu Cu toată-asprimea Lui, mereu, Dacă cumva nu vei fi dus Și, în al lui Ioab loc, pus, Drept marele conducător Aflat în fruntea oștilor!”
Iar jumătatea ce rămase Din seminția lui Manase, Avea în frunte, pe Ioel. Al lui Pedaia fiu, e el. Cealaltă jumătate care, În Galaad, moșie, are, Pe Ido, drept cap, îl avuse – Fiu, al lui Zaharia, fuse.