20 Cu douăzeci de inși plecase, Când spre Hebron se îndreptase. David, cu cinste, l-a primit Și un ospăț a pregătit, La care fost-a invitat Abner și cei ce l-au urmat.
Erau trei ani de când ședea Ahașveroș și-mpărățea, Când el cu cale a găsit Că este timpul potrivit Ca un ospăț mare să dea Supușilor ce îi avea. Astfel, pofti pe domnitori Și pe ai săi mulți slujitori. Capii oștirii Perșilor Precum și cei ai Mezilor Și căpeteniile toate Peste ținuturi așezate, Se-nfățișară-n fața lui.
Abner și-n Beniamin s-a dus Și-aceleași lucruri el le-a spus. Când a sfârșit, a mers apoi, La David – la Hebron – ‘napoi, Să-i spună ce a făcut el, Ce hotărâse Israel, Precum și-aceia care vin Din ramura lui Beniamin.
Abner, lui David, i-a vorbit: „Mă voi scula și, negreșit, Am să lucrez în așa fel, Încât întregul Israel, La tine, o să se adune Și împărat, el te va pune. Tu, peste toți, ai să domnești, Exact așa precum dorești.” David, de bine, i-a urat Și-apoi, să plece, l-a lăsat.
Abigail l-a părăsit, Pe David și a revenit La casa lui Nabal, de-ndat’, Tocmai atunci când el a dat O masă celor ce-l slujesc – Ca un ospăț împărătesc. Vesel, Nabal se dovedea, Căci băutura-l amețea. Abigail, nimic, nu-i spuse, Despre tot ceea ce făcuse.