7 David, atuncea, a făcut Așa precum ei au cerut, Căci el, șapte bărbați, le-a dat. Mefiboșet a fost cruțat – Cum împăratu-avuse-n plan – Căci fiu i-a fost, lui Ionatan, Cu care David a făcut Un legământ, la început.
7 Regele l-a cruțat însă pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, datorită jurământului făcut înaintea Domnului între el și Ionatan, fiul lui Saul.
7 Dar din cauza jurământului făcut înaintea lui Iahve între el și Ionatan – fiul lui Saul – David l-a scăpat pe Mefiboșet – fiul lui Ionatan – fiul lui Saul.
7 Împăratul a cruțat pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul pe care-l făcuseră între ei, înaintea Domnului, David și Ionatan, fiul lui Saul.
7 Și împăratul a cruțat pe Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, pentru jurământul Domnului care era între ei, între David și Ionatan, fiul lui Saul.
Saul, mai mulți fii, a avut, Iar cel dintâi fecior născut Fusese Ionatan numit. Și el, un fiu, a dobândit. Băiatul cari i s-a născut, Cinci anișori doar a făcut, Când de la Izreel venise Vestea că Ionatan murise, Și Saul, de asemenea. Doica pe care o avea – Când astă vestea aflat – Luă copilul, de îndat’, Căci ea, să fugă, ar fi vrut. Băiatul, însă, a căzut – Pe când fugeau ei – după care, Olog rămase, de picioare. Acel copil nenorocit, Mefiboșet, era numit.
În fața Domnului Cel Sfânt, Au mai făcut un legământ Și-n urmă, ei s-au despărțit. David rămase-adăpostit În Zif, iar Ionatan, apoi, S-a dus acasă, înapoi.
Și rogu-te, nu-ndepărta, Nemărginita-ți bunătate, De casa mea – iubite frate – Nici chiar când Dumnezeu Cel Sfânt Va nimici, de pe pământ, Toți oamenii acei pe care, David – acum – dușmani, îi are.
De-acum, tu trebuie să știi Căci cu-ai tăi robii și cu-ai tăi fii, Va trebui, sprijin, să-i dați, Prin faptul că o să-i lucrați Pământul care i-a fost dat, De-acum încolo, ne-ncetat, Pentru ca, pâine – tot mereu – Să aibă-n felu-acesta. Eu Am să păstrez, de-asemenea, Un loc al său, la masa mea.” Țiba avea mai mulți feciori, Precum și robi, drept slujitori. El, cincisprezece fii, avea Și douăzeci de robi ținea.
Arată-ți dragostea curată, Față de robul tău, căi iată, Un legământ tu ai făcut, Pe care Domnul l-a văzut. Acum, dacă în a mea fire, Găsi-vei vreo nelegiuire, Tu însuți curmă viața mea, Căci nici un preț nu are ea! Ce rost, ca să mă duci, mai are, În fața tatălui tău, oare?”
În urmă, Ionatan – mâhnit – În felu-acesta, a vorbit: „Du-te în pace, pe-al tău drum, Pentru că amândoi, acum – Față de Domnul – am jurat, Pe al Său Nume minunat, Zicând așa: „Domnul să fie, Între noi doi, pentru vecie. Domnul, între sămânța ta Și-ntre sămânța mea, va sta!” David – în urmă – s-a sculat Și pe-al său drum, el a plecat, În timp ce Ionatan apoi, Merse-n cetate, înapoi.
În felu-acesta, negreșit Că Ionatan a întărit, Atunci, iubirea cea pe care, Față de David el o are, Pentru că mult îl îndrăgea, Așa cum sufletu-și iubea.
Era-n Ierusalim aflat David, când el l-a căutat. Cu bunătate, l-a primit Și-n felu-acesta, i-a vorbit: „Mefiboșet, când am plecat, Oare de ce nu m-ai urmat?
David a zis, când a sfârșit: „Tot ceea ce a dobândit Mefiboșet, găsesc cu cale – De-acum – să fie ale tale.” Țiba răspunse-ndată: „Eu Mă-nchin la împăratul meu Și-atât îți cer, măria-ta: Dă-mi trecere-naintea ta!”
„Apropie-te!” – l-a-ndemnat David apoi. „De bună seamă, Nu trebuie să ai vreo teamă, Pentru că te-am chemat la mine, Cu gândul de a-ți face bine, Așa precum aveam în plan, Din pricina lui Ionatan. Vreau ca să-ți fie dăruite Pământurile stăpânite, Cândva, de Saul. Vei avea – Mereu – un loc, la masa mea.”
Iar Ionatan a glăsuit: „Iată, mi-e martor Dumnezeu, Că mâine – sau poimâine – eu, Îndeaproape voi căta, Pe tatăl meu, a-l cerceta. Iar dacă el gândește bine În ce-i referitor la tine,
David a zis: „E cineva, Care a mai rămas, cumva, Din a lui Saul casă, oare? Să mergeți dar, în căutare Și de cumva o să-l găsiți, Cu el, la mine, să veniți, Pentru că am în gând, un plan, Din pricina lui Ionatan. Acelui om, vreau să-i fac bine. Plecați și-aduceți-l la mine!”
Mefiboșet – acela care, Pe Ionatan, părinte-l are Și-apoi pe Saul – a venit, La David, cum i-a poruncit. În fața lui, s-a închinat, Iar el, pe nume, l-a chemat: „Vino Mefiboșet!” – i-a spus. „Iată, sunt robul tău, supus” – Zise Mefiboșet, speriat.