22 Dar Asael nu s-a-nvoit, Ci pe Abner l-a urmărit. Abner a zis iar: „Pleacă-ndată! Nu mă mai urmări, căci – iată – Este păcat să te lovesc Și la pământ să te trântesc. Cum aș putea să îmi ridic Fața apoi, și ce să-i zic Fratelui tău Ioab? Mai bine, Nu te mai ține, după mine!”
22 Abner i-a zis din nou lui Asael: ‒ Întoarce-te din urmărirea mea! De ce să te dobor la pământ? Cum îmi voi mai ridica fața înaintea fratelui tău Ioab?
22 Abner i-a zis din nou lui Asael: „Nu mă mai urmări! De ce să fiu determinat să te omor? Cum îl voi privi atunci pe fratele tău – pe Ioab – în ochi?”
22 Abner a zis iarăși lui Asael: „Abate-te dinapoia mea. Pentru ce să te lovesc și să te trântesc la pământ? Cum voi ridica apoi fața înaintea fratelui tău Ioab?”
Abner se-ntoarse înapoi Și spre Hebron a mers apoi. Când în cetate a intrat, Ioab, deoparte, l-a chemat, Dorind ca să-i vorbească-n taină. Când a venit, el – de sub haină – Și-a scos, îndată, sabia Și-n pântec l-a lovit, cu ea, Încât Abner s-a prăbușit, Jos, la pământ, și a murit. Ioab l-a răzbunat, astfel, Pe frate’ său, pe Asael.
Ce este omul? E știut, De mult de tot, că e făcut Din lut – faptul e întărit De numele ce l-a primit – Și n-o să poată, cu acel Care-i mai tare decât el, Vreodată, să se judece.
La sine, fiica, și-a chemat. Mical, în grabă, a venit, Iar el a întrebat răstit: „Spune-mi, de ce m-ai înșelat Și pe vrăjmaș, tu l-ai scăpat?” Mical răspunse: „N-am putut Să îl opresc, căci de făcut, Nimic – în față-i – nu puteam, Pentru că tare mă temeam, Ca nu cumva să mă omoare! Ce-aș fi putut să face eu, oare? „De nu mă lași să plec”, mi-a spus, Am să te-omor!” Apoi, s-a dus.”
Abner i-a zis: „Pleacă, îndată! Nu mă mai urmări, ci – iată – Ia-o spre stânga – nu mai sta – Sau ia-o către dreapta ta! Prinde un tânăr, dintre-ai mei, Cari poartă armele! Să-l iei, Iar după-aceea, înapoi, Te-ntoarce-n tabără, la voi!”