2 Îngăduiește-mi împărate, Să plec, căci vreau, pe ne-așteptate, Să îl lovesc. El – negreșit – Acuma este obosit, Iar brațele îi sunt trudite. Am să-l ajung pe nesimțite, Iar cei ce sunt cu el aflați, Atuncea vor fugi, speriați. Astfel, eu cred că reușesc, Pe împărat doar, să-l lovesc.
2 Îl voi ataca prin surprindere, tocmai când va fi obosit și slăbit. Voi aduce teroarea în tabăra lui; și toți cei care o formează, vor fugi. Atunci îl voi omorî numai pe rege.
2 Voi merge împotriva lui când el va fi obosit și când îi vor tremura mâinile și îl voi înspăimânta. Tot poporul care este cu el va fugi și eu îl voi lovi numai pe rege.
2 Îl voi lua pe neașteptate, când va fi obosit și va avea mâinile slăbite, îl voi înspăimânta și tot poporul care este cu el va fugi. Voi lovi numai pe împărat
2 Și voi veni peste el, când va fi obosit și mâinile sale slăbite, și‐l voi înspăimânta și tot poporul care este cu el va fugi și voi ucide numai pe împărat.
Mai marele cârmuitor Al oștii Sirienilor, Pentru războaie mai avea Mulți căpitani alăturea, Iar cei ce, care, conduceau – De toți – treizeci și doi erau. Pe toți, la sine, i-a chemat Mai marele și-a cuvântat: „În luptă, când o să intrați, Grijă s-aveți să-l căutați Pe împăratul cel pe care Neamul lui Israel îl are.” Nu vă luptați nici cu cei cari Sunt mici și nici cu-aceia mari. Să vă luptați doar cu acel Care-i mai mare-n Israel!”
Plecară-apoi. Ajungând sus, În vârf de munte, Domnu-a spus: „Iată, vreau să vă dau de știre, Că pricină, de poticnire – În mine – toți o să găsiți, În astă noapte. Căci, să știți, E scris: „Păstorul Îl voi bate Și risipite vor fi toate Oile turmei”. Dar apoi,
„Sabie scoală, îți spun Eu, Peste cel ce-i păstor al Meu Și-asupra omului vădit Că-Mi e tovarăș!” – a grăit Cel care-i Domn al oștilor. „Lovește-l numai pe păstor, Căci oile se risipesc! Să-Mi întorc mâna, Eu voiesc, Către cei mici. Iată, în țară,
Știi că atunci când te-ai aflat Pe drum, pribeag, s-a aruncat Asupra ta, pe dinapoi, Lovind pe cei care-n convoi Erau în coadă, obosiți Și de puteri secătuiți.
La Absalom, Ahitofel S-a dus și-a glăsuit astfel: „Dintre ai lui Israel fii, Trebuie, doisprezece mii, Ca să aleg. Cu ei, voiesc – Pe David – să îl urmăresc. În astă noapte – chiar acum – Va trebui să plec, la drum.
Greșeala lor nu o ierta Și nu șterge, din fața Ta, Păcatul ce l-au săvârșit, Pentru că ei i-au necăjit Pe-aceia care se trudesc, Din greu, și zidu-l construiesc!”