23 Întreg poporul, din ținut, A plâns, atunci când a văzut Că împăratul său trecea, Cu-alaiul care-l însoțea. De apele Chedronului, Trecut-a David, cu ai lui, Și a pornit pe drumul care, Către pustiu, se pierde-n zare.
23 În timp ce treceau cu toții, oamenii din întreaga țară plângeau cu voce tare. Regele a traversat pârâul Chidron și toți oamenii s-au îndreptat spre drumul dinspre deșert.
23 Locuitorii din acel teritoriu plângeau în hohote în timp ce îi vedeau trecând. Regele a trecut și el valea Chidron; și toți cei care îl însoțeau, s-au deplasat mergând spre deșert.
23 Tot ținutul plângea și scotea țipete mari la trecerea întregului popor. Împăratul a trecut apoi și el pârâul Chedron și tot poporul a apucat pe drumul care duce în pustie.
David, atunci când l-a văzut, L-a întrebat: „Ce e cu tine? Ce vânt te-aduce, pe la mine?” Țiba răspunse: „Iată, eu Adus-am, pentru domnul meu, Acești măgari. Buni au să fie Să-i folosești la călărie. Pentru cei tineri, am adus Pâine și roade. Am mai pus Și un burduf de vin, s-aveți Vin, în pustie, ca să beți.”
De-aceea, înțelege bine, Că rău are a fi de tine, Dacă din ea, tu ai să pleci! Peste Chedron când ai să treci, Morții îi vei ajunge pradă. Sângele tău are să cadă Atuncea, numai peste tine!”
Din zi, în zi, pruncul creștea Și-n duh, mereu, se întărea. Doar în pustiu a locuit, Pân’ vremea i s-a împlinit – Abia atunci, venit-a el De se-arată, lui Israel.
Aproape este!” El fusese Acela despre cari spusese Isaia-n a lui prorocie: „Glasul ce strigă în pustie: „Pregătiți calea Domnului, Și neteziți cărarea Lui!”
Toți preoții, în Templul Lui, Intrară, ca să-l curățească. Au început să-l scotocească Și-au scos afară ce-au găsit Drept necurat. Ei au zvârlit Totul, în curtea cea pe care, Casa lui Dumnezeu o are. Apoi, Leviții au luat Lucruri care s-au adunat În curtea Casei Domnului, Și-n apele Chedronului, În urmă, ei le-au aruncat.
În urmă, chiar pe a lui mamă – Aceea cari, Maca, se cheamă – Când Astarteei i-a-nchinat Un idol, s-a înfuriat. N-a mai lăsat-o la domnie, Împărăteasă ca să fie, Iar al ei idol l-a sfărmat, L-a ars și-apoi l-a aruncat În apele Chedronului.
David a zis, către Iutai: „Treci înainte, ca să stai Cu ceilalți oameni.” El s-a dus – Cu-ai să-i copii – și-apoi s-a pus Cu cei care-au venit din Gat, Să-l însoțească pe-mpărat.
Valea în care-i aruncată Cenușa doar și totodată, Sunt trupurile moarte-aduse Pentru a fi acolo puse, Cu tot cuprinsul câmpului, Al apelor Chedronului Și pân’ la unghiul porților Care sunt ale cailor – În partea de la răsărit – Au să ajungă, negreșit, Doar Domnului a fi-nchinate. Ele nu vor mai fi surpate, Nu vor mai fi nici pustiite, Căci nu vor mai fi nimicite.”