1 Trecu o vreme, după care, Iată că mai mulți cai și care, Își strânse Absalom. Avea Cincizeci de inși, de-asemenea, Care, mereu, îl însoțeau, Căci înainte-i, alergau.
Adonia – acel pe care, Haghita, drept fecior, îl are – Atât de mult s-a sumețit, Încât în ăst fel a vorbit: „Eu am să fiu încoronat, În Israel, ca împărat!” De-aceea, el și pregătit Care și, oameni și-a tocmit. Mulți călăreți îl însoțeau, Iar oamenii cari alergau În fața lui, necontenit, Cinzeci la număr s-au vădit.
În urmă, Domnul a mai zis: „Acum, nenorocirea – iată – Din casă-ți, fi-va ridicată Ca, împotrivă, să îți stea! Cu ochii tăi, tu vei vedea Cum soațele-ți am să le iau Și altuia am să le dau. Omul care se va urca, Vedea-vei că se va culca Cu soațele-mpăratului – Aici – în fața soarelui,
Către sfârșit, mai zise-apoi: „Cel ce va fi pus peste voi – Adică-n frunte așezat Ca să vă fie împărat – Să știți că multe drepturi are. De-aceea, dați-i ascultare. Pe-ai voștri fii o să-i adune Căci are dreptul de a-i pune Apoi, lângă carele sale – După cum va găsi cu cale – Sau între călăreții lui, S-alerge-n fața carului Ce-l va avea. Ei au să fie
David a cuvântat apoi: „Luați dar slujitori, cu voi. Pe Solomon să-l mai luați, Căci vreau ca să îl așezați Pe-al meu catâr. Când isprăviți, Către Ghihon, o să porniți
Deci împăratul, să ai știre Că nu trebuie-n stăpânire, Mulți cai să aibă, ca altfel, Să nu cumva să-ntoarcă el, Către Egipt, al său popor Pentru mulțimea cailor, Căci Domnu-a zis: „Pe acel drum, Să nu vă-ntoarceți, nicidecum”.